suflet călător, îngroapă-mă în cer


Suflet călător îngroapă-mă în cer

-         Da, din păcate, ai nevoie de ajutor.
-         E destul de grav?
-         Să spunem că nu e cancer. Să ne concetrăm asupra psihicului dumneavoastră. Ne tratăm de ulcer. Facem câteva perfuzii și urmăm un regim alimentar sănătos. Apoi mai vedem.
-         Aşa cum spuneți pare destul de simplu. Adevărul e că nu pot rămâne internată. Se poate rezolva în două ore?
-         Sigur! Vă referiţi la facultate? Vă dau concediu. Este dreptul dumneavoastră. Suntem colegi şi vă înţeleg teama.
-         Nu e vorba de facultate. Nici de teamă. Mă feresc de fetiţa mea.
-         Am înţeles. Câţi ani are?
-         Opt ani.
-         Să vă trăiască!
-         Mulţumesc! Bine, ne vedem mâine dimineaţă la ora 9,00?
-         Da. Vă aştept chiar aici. O să fie bine!

Cuvântul. Cuvântul mă umple de fericire, de iubire sau de tristeţe. Cuvântul rămâne o alternativă de-a scăpa de vise. Visul. Pasul pare greu. Simt pietre că duc în spate. Lumina mă răscumpără nopţii şi tăcerea vrea tribut morţii. Singurătate răsucită la infinit spre cer. Peste toată lumea liniştea se vede curcubeu.
-         Mami, unde mergem?
-         În căminul 9. Stăm câteva zile apoi ne întoarcem în căminul nostru.
-         Dar de ce?
-         Pentru că aşa trebuie. Toţi studenţii pleacă în perioada asta.
-         Şi Mihaela pleacă?
-         Da.
-         Şi de ce nu stă cu noi în cameră?
-         Ştiu că tu aşa vrei, dar nu se poate.
-         Pot să-mi iau păpuşile?
-         Nu.
-         De ce?
-         Pentru că nu stăm mult şi oricum începi şcoala.
-         Uof!
-         Da, Uof!

Trei saci cu haine, un cuptor cu microunde şi calculatorul. Un univers apăsător într-o cameră cu patru paturi. Foarte frig. Încerc sa caut ceva mai gros pentru noapte. Nu am luat hainele potrivite. O să ne fie frig.
Rănile rămân deschise. Mă întreb obsedant: "sunt în viaţă?" Uneori lupt împotriva memoriei. Un gol suflă în ceafă și mă apasă pe umeri. Aș vrea să mă rup de mine. Ce experienţă oceanică este viaţa! Să te revolți asupra durerii? Dumnezeu spune că e păcat.
Adorm la gândul că poate mâine...unde sunt? O lume normală într-un borcan cu tărâţe. Mi-e frig. Poate că doar e o poveste şi poate că o scriu chiar acum. Mă voi trezi la sfârşit. Cât a  mai rămas de scris? Încerc să deschid ochii. Aceeaşi imagine. Doi gândaci merg pe tastatură. Paritate şi libertate.
Nu ştie copilul  de plânsul mamei. Nu ştiu eu de plânsul ei ascuns, dar îl cunosc. Cu cine vorbesc? Privitori indiferenţi, dar cu suflet, vor citi cândva și vor judeca. Cică lacrima spală sufletul. Ce uşor pare privind de departe! Este foarte frig. Dorm?
Puterea stă în lupta pe care o duci în fiecare zi pentru a ajunge în ziua următoare. Începi să visezi. Pare imposibil să continui. Și totuși viaţa devine un monodeism.

-         Tu crezi că statutul de femeie divorţată e bun?
-         Nu ştiu. Există acest statut?
-         Nu râde! Vei ajunge pradă bărbaţilor. Eşti visătoare. Tu crezi tot ce auzi. Nimeni nu te va respecta. Tu gândeşti? Priveşte la tine! Unde locuieşti? Ce ai? Nimic. Cine crezi că te va iubi? Vor profita de tine şi atât.
-         Nu sunt aşa de naivă.
-         Ba eşti!

Ce rămâne din suflet? O rană. Scriem să ne convingem de viaţă. Nu îţi rămâne decât să te asociezi inutil cu fericirea. Dans de măşti prin aer. Voci. Gândurile se-ncurcă între ele. Ce-am să fac mâine? Acum e mâine? Cred că totuşi nu am dormit, ori poate că sunt în acelaşi vis? Simt fumul ţigării. Simt frigul. O mână mă atinge pe spate.
-         Locuiţi aici?
-         Da.
-         La ce cameră?
-         Nu ştiu, abia ne-am mutat. E vreo problemă?
-         Păi da, nu aveţi voie să fumaţi la baie.
-        Unde să fumez?
-         Afară. Lucrați la universitate?
-         Da.
-         Atunci, fumaţi doamnă!
-         Vă mulţumesc, domnule!

Izolare în libertate te reface, te adună, dar te izolează. Vei plânge după, ai să vezi...Am aşteptat să plâng, dar nu am plâns. Fiinţele umane sunt singurele care se comportă iraţional în numele raţiunii purtându-şi sufletul prin toate durerile, fericirile, iubirile, împlinirile, dezamăgirile, pentru ca la final să înveţe să zboare.

De-aş putea să-mi opresc strigătul, de-aş putea să trec mai departe peste prea curând, de-aş putea...

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

huh, man