Postări

Se afișează postări din august, 2014

oferta

am visat un val pictural
care se spărgea pe o pânză albă
eu eram un abur pe deasupra pământului
și-am văzut culori care se închinau mâinilor
dar dincolo de gândul nopților
o coroană regală prindea rugină
câteva rânduri ieșeau din praf lângă fântâna din Dublin
     - iubirea e o definiție dată mereu timpului trecut
               - pătimaș a rămas pasul omului rătăcit pe drumuri străine
- tragic a rămas cerul și noi precum o sete continuă angelica, pe fugă

paznicul vieții mă cearta urlând
am aplecat toată ființa în fața lui
pentru că în sânge aveam tatuat numele cu ucigași și mincinoși
nu am reușit să rămân în picioare
paznicul vieții mă certa urlând:
    ești un tiraaaaan
            ești un infeeeeern
                  ești visul moooorții
                        ești un proooost
deschide o sticlă de vin și bea și bea dracului oh, beeeea
deschide ușa la casă și trăiește
deschide-ți gura și lasă-mă să fiu, să fiu viu…să fiu
ceea ce tu ai furat
ce tu ai ucis
eu am născut, păcătuit, blagoslovit,…

nu ai lăsat

nu ai lăsat vântul să-mi caute ploile nici pasiunile să mă găsească nu ai lăsat iarba să-mi atingă tălpile nici roua să le sărute nu ai lăsat timpul să mă găsească nici firescul pe răni să mă calce nu ai lăsat gândul să intre în suflet nici inima să bată firească m-ai împins în pietre cu șerpii
și-ai răscolit lumina prin noapte

inocența

pământul s-a întors pe dos roua privește din cer în fiecare dimineață oamenii se șterg de absurd în picioarele goale pe mijlocul cerului se șterg de dureri pe ochii văduvelor pe gura copiilor
în nopțile sfâșiate bătăile în ușă urlă a crivăț se întoarce casa pe dos și piatra unui străin atinge tâmpla bătrânului preot el fixează crinii în dreptul altarului își duce cenușa în dreapta pomului uscat așează merele în fața duminicilor se preface inocent
apoi moare

urlet de javră

Dacă ai lăsat visul închis într-o sticlă oarecare e problema ta
Nu mai aștepți nimic a doua zi
Lumea despre care vorbești nu există
Exiști doar tu fixat pe o idee
Îți imaginezi că urci treptele doar pentru a număra o sută de oi
Apoi la coborâre te plângi de picioare și îți convine
Să dai vina pe vârstă
Să dai cu pălăria de pământ
Și să înjuri mâinile care te-au crescut
Ori biciul tatălui care-a lăsat semnul ăla pe spinarea ta
Lasă sentimentalismele
Nu mai am chef să citesc despre
Lacrimi
Tristeți
Speranțe
Dezamăgiri
La naiba măi omule
La naiba îți repet până ai să plângi de nervi
Niciodată calculele tale nu sunt corecte în fața celor pe care viața le dă gratuit
Peste ochi și peste picioare
Peste secundele tale bătute-n cuie
Niciodată disperarea lumii n-o să te inhibe
Tu mâine ai să te războiești cu inima ta de javră
Și-ai să dai săracilor sufletul tău
Ca inspirație clipelor avute
Doar să te convingi așa rătăcitor
Doar să te convingi că viața trece și azi

Proștii

și-ai fi zis că ziua nu se mai termină… noroc! norocul și-l face omul cu mâna lui, dar asta o spun toți, schimbă orientarea cu fața la soare. și ce-ai vrea, să râdem? să râdem, la dracu, să râdem de noi. suntem atât de proști că recunoaștem asta cu stupizenie. râzând o recunoaștem ne credem importanți și dăm, toată ziua, definiții la orice. să fii deștept e o chinuială. să fii poet e floare la ureche. păi ce, domnule, trântește niște cuvinte într-o ordine sau dezordine mai amplă, că așa e la modă acum, și mergi mândru printre omenire zicând că matale ești poet. e greu? aaa, mai colorezi tevatura și cu ceva cuvinte porcoase, să fii interesant și cunoscut de cât mai multă lume, că lumea asta face; trage cu ochiul să vadă ce dreacu vinde ăla și țup peste rahatul ăluia de se crede mare scriitor. nu se termină ziua când vrei tu… timpul nu-ți mai aparține. la revedere! au alții grijă și de timpul tău. păi și tu ce să faci? te lași abandonat. te prefaci că depui armele, că ești un  nătăflea…

nu mai da cu zarul

of, prietene, dar ce spui de poeții care mor trăind? nu vezi în jurul tău colții? un cobai literar ești și coana mare strigă din toți plămânii ei stricați că e născută de un critic literar și te alintă cu înjurături de mamă și de tată iar tu vrei să sorbi din amarul zilei of, prietene, dar nu sorbi din ceva ce ai deja în sânge că sindromul poetului necunoscut se află în toți și metafora lucește pe jos la picioarele tale însă moda zilei e alta ce să înțelegi din haosul lumii? din vibrațiile pământului ori din căderile psihice pe care le facem  în fiecare dimineață când dăm ochi în ochi cu viața? nimic nu înțelegi nimic din lamentarea ta iar eu îți spun cu mâna pe inima mea asta de gheață că jocul paiaței nu se termină niciodată oricum ai da cu zarul tot pierzi

bârfele din spinare

ești definitiv o coloană umană ochii lumii s-au clintit pe spinarea ta te macini trăgând după tine un corp greu nu obosești să visezi  și nici nu te străduiești să înțelegi de ce Kufu și-a făcut o piramidă și de ce pânza Penelopei se țese-n beci fără lumină toți vorbesc de tăcere se adună bârfa precum pânza de păianjen la colțuri și totuși această grămadă de oameni se roagă la zei apoi ucid sentimentele ca pe niște muște se zice că e cool să fii altfel se zice că alungi demonii
vine o zi când te trezești singur atunci îți aduci aminte de odele prostiei de cântecul lebedei ori de incantația vrăjitoarelor din nopți fără lună totul e un mister mai ales acest poem pe care ți-l scriu cu primul rid de pe tâmple

ce-ți zic, iar tu ce-mi șuieri?

frunzăritul ziarelor e ca o fugă crepuscul nu există îmi șoptești printre rânduri cică un timp mai ai şi-un ţipăt iubirea îți crapă de ziuă sfârşitul împăiezi fericire și-i spui virtute la un izvor lăudat zâmbeşte Apollo dar nu te speria, îmi șoptești printre rânduri frunzăritul susţine în sânge dorinţa
părerea mea e alta, îți zic filosofic viaţa e o harpă și te cere integru te rupe-n homo faber și-apoi îți râde-n nas
citeşte despre lupi, repet doar pentru mine și plângi pe bolovani apoi citeşte moda sau poate o idee ce-ţi şade la picioare îți vreun gând sau nu, oricum n-ai tu dreptate că ce aduni, ce scazi, împarţi la doi și-ți iese oricum nu e poveste, ci crasă nebunie
părerea mea e alta, îți zic tot filosofic nu lăcrima în starea ta confuză clienţii pot petrece parfumata vulpe sau pe doamna cea pitică, la o adică? ce harpă? nu auzi cum aerul îți cântă? oh, ne mai rabdă puritatea din fumul ţigării se leagă nisipul de pustiu că e la modă să ai iar eu să nu ştiu

ai terminat ziarul și-acum preferi să taci prea …

lăudați cimitirul de piatră când plouă

lăudați cimitirul de piatră când plouă ziceau văduve-n lacrimi că n-au să le știe câinii te latră și babele-ți spun că pâinea în coajă e bună bătută în lapte și-n cafea când noaptea-i pe ducă melci sunt pe stradă melci sunt în gând cu zdrențele-n casă ei merg iar tu taci
ochii-n orbite mirați te supun
o glorie stearpă îți cântă o muză un clopot te bate degeaba la tâmple doar regele nordic la luptă se duce victorii plăpînde-i plâng pe la săbii și sângele-i rece mai rău ca pământul din luptele vieții nimic nu renaște mămicile plâng cu mâinile rupte
când strada firească de melci strălucește și zdreanța în zoaie din urmă lucește ba gândul firesc te critică blând gândul tâmpit cu mâna pe rug
tu dormi efemeric eroic borfaș
câinii te latră mai aprig în noapte umbre cu trup și melcii cu zdrențe facă-ne lut cu brațe de lemne


scrie cu ochii închiși

să nu crezi că demonii au strigătul curat nu vreau să te sperii dar pe creanga aia uscată a vișinului tău au poposit corbii lumii trag cu urechea la odihna pământului și fură secrete ducându-le hăăăt departe iar tu precum un muritor naiv vrei să fii piatră dar mori vibrând la odihna zeilor și nu mai ai răbdare să-ți lustruiești metafora care a prins forma perlei să nu crezi că demonii sunt albi iarna ori că primăvara înfloresc în livada ta uite cum s-a pitit unul după tâmpla dreaptă și țipă fricile în sânge dar tu să nu-I crezi scrie mai departe cu ochii închiși că doar întunericul ne mai desparte
14 august 2014



Romanul "7 ani" - autor Dorina Șișu, a apărut la Editura Singur

Imagine

gândul șarpelui

zâmbiţi și fugiţi că viaţa-i frumoasă
în colţul străzii bate vântul o frunză
ei și ce? se miră un oarecare trecător... ei și ce?

profesorul mort zicea că un nimic necesar există într-un haos necesar
construit din punctele noastre goale
atârnat la un moment dat pe un drum gol acest gând 
face ca duminica să-și lase capul plecat

un alt trecător te contrazice
el zice că profesorul s-a înșelat
și că sîsîitul vorbelor nu ajunge la surzi

dar mama știa că
Dumnezeu îţi încarcă spatele cu atât de multe pietre de parcă s-ar distra
te lasă în viaţă
cât să curgi acolo unde trebuie
dar ea niciodată nu s-a întrebat unde merge
apoi, spunea mama, vine (nu știu cine!) zâmbind
şi-ţi mai adaugă pietre să le duci
să duci
să duci
până te faci una cu pământul
până îţi doreşti să te acoperi cu el
lăsând în urma ta un morman din tine

pas de doi

nu ştiam că pasul făcut nu mă plânge
poemul acesta ce-mi curge din sânge
deasupra veghează lumina din vest
distanţa mă tace
distanţa ca rest

absolutul lumina întoarce

o lege apune în grabă
iubirea ne leagă-dezleagă
când strigătul tău de iubire
urmează un pas în neştire
durerea veghez pe la tâmple
un corb să nu vină să cânte

murirea în umbră de noi
un pas dureros e ascuns între ploi

drumul întoarce privirea-n destin
pasul se-ntoarce la loc în divin

un infinit de-mi cere îi dau viaţa toată

nu ştiu peste gheţuri
să fiu fără tine
ia pasul acesta
firav de iubire
și-nalţă-n cer cuvânt nemurire

mulţumesc pasului care mi-a sărutat rătăcirile…

Post-mortem într-o cruce

aerul miroase a război
aprinzi lampa și taci
te gândești că mâine trebuie să cumperi gaz
sau că mai trece încă o zi în care
sufletul tău dă să iasă
dar copila nu te lasă

aprinzi lampa și-ți ștergi de pe față lacrimile adunate
nu vrei să lași noaptea sărăcită
să-ți lase urme pe la ferestre

ai pus trei gutui la geam
speri că mirosul lor te va înveseli
speri să ieși din delirul care te macină la fiecare respirare
speri să nu fii un caz de dispariție oarecare
după voce ai rămas la fel de om ca și ceilalți
după mers te recunosc ciudații sătui și tot ei
aruncă în tine cu interese istorice

slabi de îngeri sunt ei
dacă ar coborî pe pământ
pământul i-ar recunoaște
sterilizați post-mortem într-un cotidian obscen
ar mai trăi un minut
doar un minut de nebunie

aprinzi lampa și taci
te gândești că mâine îți poți lua cadoul de viață gratuită