Postări

Se afișează postări din martie, 2013

Și de-aș putea....

și de-aș putea vlăstarul să-l culeg
din ape tulburi liniște curată
prea dăinuită frumusețe-n sete
a inimii cărare printre stepe
și rug să aflu ochiul ce-mi alină
căutător prin umbre vicleșug
o dulce-amăruie vie-ți par
cuvintele ce tot mi le ascund
nădejdea sper în ziua cea de mâine
și poate mugur printre spini s-apară
tu care pici în gura lumii pradă
și stai plângând în sunet de vioară

tot îngropând suspinele de ieri
nu vrei să cazi și vrei să speri
în mila gropii care te-mpresoară
mult prea curând și mult întâia oară

o foame aprigă de viață cenușie
mai stai puțin și spune-mi șuierând
al cărui vânt mai sunt
pe unde cânt?

robia

când bezna-ncinsă o străbați în noapte
când nucul cel bătrân în vis 'ți-apare
te-ncheagă-n umbre visele fugare
și-ai vrea să stai mai orb și mai deoparte
în urma ochilor ce te măsoară-n zare
precum o pradă viața îți rămâne
și nu un scut în care-ai vrea să fugi

ah, scări prea mari în praguri surde
ați așezat în fața-mi vorbe goale
și inima nu vrea să mai asculte
ea vrea să fie piatră și vântul s-o măsoare

ah, sâmburi cruzi pe tălpi sărutul crapă
un adevăr de omenie cântă
și sufletul golește trupul parcă
ar vrea să fie tot mai sec în mine

dar rob cum sunt puterea mi-e proscrisă
mânia-n lungi tăceri s-ascunde
ah, inimă de piatră-mi ești
mai stai puțin să-mi povestești
cum soarta cea vicleană stă la pândă
ori cum iubirea arde-n primăveri culese
și nu privi prin umărul acela
prea mult lăsat de pietrele-adunate
și calcă apăsat pe șerpii dinăuntrul vieții
să fii ce nu ești, dar nu a morții veste

soartă ascunsă cu genunchii tociți

soartă ascunsă cu genunchii tociți, ne rabdă prin vremuri mereu, obosiți, soartă ascunsă cu genunchii tociți, prin sânge ne umple mai uzi și timizi, din lacrimi răzbate strigătul mut, a cerului vină să ducem mai mult...soarta e caldă, nu fuge, nu stă, te strigă pe nume coroană să-ți dea. coroană de ghimpi în spate să cari, un crivăț fierbinte amar și fugar...

te iubesc

te iubesc că nu știu cum povesti mai clar sau nu știu cum dansa ori cânta
te iubesc așa cum zborul știe 
ca florile din primăveri
ca ploile repezi de vară 
ca soarele din fiecare dimineață
ca sărutul mamei pe frunte
ca alergatul cu picioarele goale prin praf, copii fiind
te iubesc atât de simplu, dar atât de tare
încât aș urla acestei lumi triste
de bucurie că te am și te pot săruta
pe ochi, pe frunte, pe sprânceana ta stângă
te iubesc că nu știu cum povesti mai clar sau nu știu cum dansa ori cânta....

ca o roabă viața te așteaptă

ca o roabă viața te așteaptă
să o înțelegi, să o petreci, dar fără vină
fără gândul că timpul spală amintiri
sau că îți lasă un semn pe chip

ca o roabă viața te așteaptă
să te așezi în genunchi și să-i ceri iertare
pentru momentele de cumpănă
sau măcar pentru secundele în care ai râs cu poftă
atunci când ai prins în păr un ecou pereche

dar așa cum tălpile goale sărută pământul
încerci să te ridici
să îți petreci ochii peste cer și să te speli cu zboruri
nu pentru că viața te așteaptă ca o roabă
nici pentru că rămânerea ta costă mai mult decât o soartă
ci pentru că simți cum te ustură dorul de înainte
mult prea departe sau mult prea curând

pentru că speri în lucruri simple
ca o roabă viața te așteaptă...