Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2015

răspuns poetului

Imagine
mă întrebi dacă te ascult? nu ai văzut mâna care mi-a pus în ochi cerneală? îți răspund periodic prin cuvinte aruncate sub alte cuvinte într-o dilemă fără un picior într-o vreme fără timpi îți răspund urlând ca un lup despre rănile acestui verde prematur care a crescut în tălpile mele acut și răspunzător de fericire de parcă aș naște la fiecare pas o poveste de pus pe rană tu nu vezi cum se adună în pielea ta grijile?
să-ți fie bine azi și mâine și acolo pe valul tău înalt cu sirene și zei nu-ți îndeși mâinile în buzunare nu-ți bagi nasul în fular și nu te ascunzi sub pătură în fața unui foc plăcut la șemineu te arunci asupra cuvintelor și le manipulezi după cum îți dictează necunoscutul ăla din cap toate simțurile s-au adunat în mâna ta dreaptă le ordonezi dezordonat într-o ecuație paradoxală încercând să pari alesul inimii tale
mă întrebi dacă te ascult? așa rușinat de propriile-ți vorbe? cinstitul meu cuvânt atârnă la marginea acestei coli de hârtie un singur cuvânt pe care l-am scris din cerneala och…

oameni marionete

Imagine

n-am un fel al meu

ascultă o parteneră cu migrene nu e un lucru extraordinar pune mâna în vopsele și trasează cu degetele linii ale vieții dacă atingi culorile de piele simți oarecum altfel decât să privești și să deduci pasiunile sunt trecătoare prietene și stările alea pozitive nu-s decât încercări de minimalizare a neputinței uită de tine și prefă-te că poți strânge într-o singură mână un urlet pasional ei? cum e? ai putea să mă minți spunându-mi că ai rezonat cu interiorul meu pe marginea zidului chinezesc ci ai simțit aripi în spinare na chestie de subtilitate nordică
ascultă dacă te prefaci în noapte crezi că nu te duci? treci adică te treci și te prefaci de fiecare dată fără să-mi spui pentru că nici tu nu te cunoști doar că așa privindu-te în oglindă faci un rezumat asupra umanității războinice din tine concluzionând evident cu moartea
ascultă n-ai vrea să nu ne prefacem că suntem? am sta așa parșivi în mijlocul oceanului așteptând să ne ia valul
26 noiembrie 2015


flori din sânge

Imagine

avangardistule

cred că o gașcă de avangardiști au pus mâna pe tine și te obligă să fii dulce ca mierea de-mi pomenești de cuvinte blânde precum o fecioară la prima întâlnire coasta n-a știut unde nimerește dar nici femeia n-a știut ce coastă primește uite cum privesc la tine și mă minunez de contrastul tău din tava pe care ai pus un plic roz în mâna unui indian orfan de părinți dar însurat bine  în fine cum ziceam contrastul e că tu pari așa un domn cumsecade și poet uns cu muze goale care coace gânduri fără să le frământe apoi le aruncă în ochii ăstora naivi de cred în iubiri carnale și apoi plângi din te miri ce gemi polar în scopuri parșive
nu-mi spune de cimitir și de câini morți că acolo mi-am lăsat umbrele de când m-am născut
ăsta de mai sus e un exemplu de cădere morală avangardistule luptă mai departe ce dracu
25 noiembrie 2015


Atitudine

Imagine

război

iar eu îți răspund omule că poate toate acestea văzute de tine le-am înghițit ca un vultur  și am ars în bătăile mele sărace din aripi minciunile scurse de pe fețele oamenilor căldura suflării morții și acest război încă viu te face și mai mic omule degeaba faci pașii mari într-un cerc plin de praf degeaba promiți binefaceri divine când pielea se scurge pe noi  că doar cenușă rămâne în urmă
iar eu unde să mă duc omule când plecarea e o răsucire de oase bătute în cuie și aerul e atât de rece încât arde că fuga nu e o opțiune care ține de istorie sau de o ramură de salcie
omule
a cui viață o ai?

Gheorghe și piticul

Cum a intrat în parc, piticul a început să dea câte-un picior în toți teii din calea lui. Era o zi de vară foarte călduroasă, de aceea nu prea era lume, numai câte un bătrânel pe băncuță, privind pierdut undeva în zare. Și cum ziceam, piticul, nervos la culme pe ceva ce numai el știa, lovea cu nădăjde teii parcului. La un moment dat, probabil de la căldură, s-o fi zăpăcit, că a lovit un plop. Numai că plopul nu a tăcut, așa cum au tăcut amicii săi din parc, teii, ci a ripostat, destul de agitat, către agresor: -Mă, piticanie, de ce-ai dat în mine? Mă, n-auzi? Piticul, surprins, întoarce capul, aproape ținându-și respirația, și se uită perplex la plop. -Mă, piticanie, ești tare de urechi? Ia vino tu aproape și zi-mi de ce m-ai lovit! -Păi, am crezut că ești tei și te ttte-am… -Ce-ai crezut, mă? Am eu față de tei? Răspunde odată, ce te uiți ca prostu’! -Te rog să mă ierți, domnule plop! Promit că nu mai fac. Nu se mai întâmplă niciodată, zău. Sunt necăjit și nu am văzut în clar trupul lumină…

băi lasă sentimentalismul

să știi că lanul ăla de canabis îl am și acum l-am ascuns în pernă când pun capul să dorm mă trezesc în urmă cu 733 de ani cu ochii tăi proptiți pe genunchii mei cu o mie de întrebări legate de zei  ți-am adus răvașul din piele de capră oh lumea nu înțelege de ce urlam câmpului cuvinte obscene în nopțile cu lună plină ori în duminicile pe care le dădeam de-a dura poate fiindcă această perversitate numită dorință de viață o consideră o normalitate?
să știi că lanul ăla de canabis te așteaptă mă las pe mâna pescarului  să-mi netezească urmele lăsate de bici și-n acest timp urlu în braille în urechile lui biiiici biiiici biiiici
băi lasă sentimentalismul  apucă-te de afumat pereții scrie dracului ceva anti-anti și lasă-i băăă lasă-i în urmă pe ăștia revoltați cu bunele maniere aprinde o pipă că uite ce val mare ne cuprinde

12/11/2015

dispreț

nu-i nimic putred în tine te simți nasol din cauza aerului de sanchi nu mor caii în piscul tău am spart vioara lui Vivaldi în 7 bucăți în 7 limbi în 7 țări și-n 7 ape am aruncat și câte un râs amabil de contesă nordică
brrr mută alegoria asta romantică în alt decor scrie dracului ceva inteligent înjură că așa e la modă scoate limba fă politică dă în cap „violează” ori lasă-te „violat” sau măcar prefă-te că...
o lume nebună în care toți se cred normali brrr mută botul ăla rujat într-o cabină de tractor și taci dracului oh taaaaci
ziceai că sunt preferata din haremul tău dar floarea de la butonieră?
plouă cu pietre în insulă plouă nebunește pe oasele mele  în ochi și în sânge în toate ideile pe care le-am ascuns în cap că nu am frica unui șarpe care se târăște la social după pomană i-am tăiat craca de sub picioare cu un cuțit pe care mi-am tatuat numele
tu ai voie să-ți ascuți clipele în amurgul meu ce faci?
nu vezi cum îți atârnă din buzunare disprețul?
11/11/2015

cum iubești o femeie

Imagine
să iubești o femeie nu-ți trebuie variante ai pus de cafea și ai plecat după cai verzi pe pereți în ziarul de mâine apare scrisoarea mea alături de creșterea chiriilor dacă spui că refuzi totul de ce-ți pasă de refugiați de morți de patriarhie de politică alegi berea rece și balene elegante mă retrag în umbra unei propoziții vechi  și construiesc imagini cu frunze coapte pe frunte mea albă tac pentru amândoi o poveste-cenușă care uite cum se ridică pe genunchii mei încă juliți și mă roagă să fiu un copil naiv îmi spune să ne cocoțăm pe un deal sărac să-l împletim în păr cu cer și apă să ne prefacem că râdem ca oamenii mari și adevărați

să iubești o femeie nu-ți trebuie variante

propunere decentă

În toate nopțile am numărat zile nesfârșite, rătăcite parcă pe un sens care ducea mereu într-acolo, în necunoscut, în recele pădurii, în locuri în care, probabil, soarele avea să răsară. Și? Să am acest curaj, atât de simplu, să continui? Am ascuns în buzunar o floare. E a femeii care ținea la piept o frică. Oamenii o priveau cu milă, dar ea era femeia cu frica la sân, și nimic revoltător nu-i îngreuna privirea, ci dimpotrivă, își iubea viața ca pe propriul copil. Uite, de ramura asta mi-am uitat cuvintele. Dacă aș scrie cu verde că iubirea ta a cuprins toată ființa mea într-un pumn de cer senin, m-ai crede? O lumină tu, o lumină eu. Două rugăciuni umane într-un gând infinit. Hai să privim seninul acestei nopți dincolo de ferestre și de lume. Vom deveni o flacără în căderea nopții. În toate viețile am numărat morți nesfârșite. Mereu am plecat singură în vise stranii, dar iubirea era acolo…da, nu o vezi? Mergi absent pe drumuri pustiite, dar vezi că în spatele tău a încolțit o noapte în …

trecere de pietoni

uite
am făcut un pas pe trecerea de pietoni a vieții 
mulți își vor cânta emoțiile, 
dar eu, 
fără umbră, 
îmi caut pasul următor

visul

Imagine
da, e o oră a visului veșnic
o noapte în care am descifrat un nume dintr-o necunoscută într-un radical
care se rostogolea de-a valma
în pătratul unui cerc
peste tot era furtună
frunzele îngălbeneau la picioarele mele
iar copacii creșteau în neștire
așa îmi plăcea să cred că plăngeau de fericire
și nu desfăceam noaptea să se facă zi
nu mă întrebam cât o fi ora
ci doar adunam tot ce-mi aducea furtuna
mulțumind cercului de promisiuni