Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2014

m-am oprit în copitele cailor

copitele cailor au șters urmele
respiră peste pustiu cu mâna așezată peste fâșiile de piele crudă
respiră din cămașa ta veche 
parfumul fumului de țigară
și apoi vorbim despre întrebări într-un spațiu închis
să nu audă călătorul cu rucsacul
pentru că drumurile lui 
au devenit străine la un nivel comun

m-am oprit nu știu unde
poate că e doar o rătăcire firească
într-o lume în care pașii se numără în euro
nu am socotit mortea la jocul de zaruri
oricine poate să piardă în câștigul ambiției cu miros de vin pelin
la ce bună petrecerea ta peste setea altora?
nu mi-ai răspuns nici azi
du-te peste tristețea mea înnodată
și vezi dacă ți se potrivesc îngenuncherile
vezi clopotele de la marginea lumii?
le-ai auzit cândva?
se clatină uimirea la colțul gurii
și pe un morman de dureri încearcă să bei din frică
să nu obosești smulgând loviturile altora
să le aduni și pe ele la dreapta drumului 
ca într-o lovitură de bici 
strângi din dinți și mergi mai departe

beau un ceai, dar...

beau un ceai, dar nu merg mai departe
stai să-ți povestesc despre ultima rătăcire și cum am descifrat limbajul rechinilor de uscat să-ți spun cu cine am băut coniac azi noapte în cel mai vechi pub din Dublin și cum majoritatea minorităților vorbeau englezește cu aere de măreți scriitori 
hm, dar ce-mi pasă mie? am zis să-mi trăiesc viața cu adevărat să-mi văd de iubirea mea și de bătrâna fântână în care toți aruncă orbește mulți cenți ca să poată petrece o zi întreagă cu zâmbetul pe buze cu fler de buni samariteni
hm, dar ce-ți pasă ție? acum e rândul tău să descinzi din nacela morții nu uita, mereu îți spuneam: - hei, boys, smile! smile all day! și tu beai mai mult coniac și mai puțină cafea și tu fumai ascultând Chris Rea - Road to Hell  până când se făcea zi și iar noapte și iar zi
hm, dar ce-mi pasă că norul tău e mai sus  că ploile mele sunt mai reci ce-mi pasă de cuțitele ruginite ale unora din culise merg mai departe  așa cum sunt și nu-mi ești așa cum vreau și nu vrei pentru c…

pe covorul meu de nori

pe un covor de nori 
ramurile se prefăceau în ghimpi
un val devenea altar
și tocmai sus 
acolo unde ne ascundem fricile
plutea într-un ochi de lumină
sufletul 
departe de vânt și de ochi iscoditori
cineva turna vise pe frunțile cailor albi

fără cuvinte și în picioarele goale
un cerșetor trece zilnic pe covorul de nori
primea în fiecare zi de duminică
atunci când lumânările încep să ardă
un pahar de vin pelin
să-și aline amintirile
sorbea în fiecare zi doar o gură
atât cât să prindă curaj
și să care stâncile din spate
pe acel covor de nori
într-o amară splendoare a sorții

de ce nu poți fi

să aștepți un timp într-o gară
să privești o vară ori să admiri frunzele căzute
îți vine să strigi așa ca pentru tine
dar nimeni să nu te critice de ce strigi
luați-mă valuri pe umeri
și purtați departe de mal
cuvintele scrise odinioară
jumătate goale
jumătate sparte
să le duceți fără să rupeți din mine și culorile
pentru că nu le-am furat cerului
le-am dat lutului prins pe frunte

și mă aplec tâmplelor ascunse
să le șoptesc un secret adus de vânt
pentru că ești atât de firesc 
într-un tulburător adânc de alb