pe covorul meu de nori

pe un covor de nori 
ramurile se prefăceau în ghimpi
un val devenea altar
și tocmai sus 
acolo unde ne ascundem fricile
plutea într-un ochi de lumină
sufletul 
departe de vânt și de ochi iscoditori
cineva turna vise pe frunțile cailor albi

fără cuvinte și în picioarele goale
un cerșetor trece zilnic pe covorul de nori
primea în fiecare zi de duminică
atunci când lumânările încep să ardă
un pahar de vin pelin
să-și aline amintirile
sorbea în fiecare zi doar o gură
atât cât să prindă curaj
și să care stâncile din spate
pe acel covor de nori
într-o amară splendoare a sorții

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

eu, așchie de nuc