ce tare mă strânge blana asta de lup

mama nu știa să cânte

doar atunci când plângea, părea că se roagă, dar blestema

blestema „nonsensul” de a-și crește singură copiii

blestema neavutul pentru care lupta în fiecare zi până la sânge

până când i se toceau unghiile pe mormântul care urma să-i curme fericirea

uite, chiar și-n vremurile astea avansate, semănăm cu jupânii lui Caragiale

alții cu figurile disperate ale lui Munch

că nu-și pot imagina cum o pisică ar mânca stele

și nici că profesorul și-a lecția din inerție

sau din pricina salariului, că are omul obligațiuni severe;

a copilului de-acasă care-l întreabă de dulciuri

deci alt „nonsens” venit din purgatoriul inocent al vieții acesteia frumoase

că pân' la urmă tot în Pub te oprești

să bei, să înjuri, să te desparți de credința în God vreo 5 minute

să te holbezi peste umăr la tabloul din perete care ilustrează ceva din epoca renascentistă

să-ți calculezi intrările și veniturile pe luna asta de iarnă

de parcă nu ar fi fost de-ajuns că taxele au venit

că prietenii te-au părăsit

că datoria-n caiet arată ca un grafic precum piramida lui Keops

că unu' geme-a durere și-a deznădejde de ți se sfâșie realismul umanitar

...dar tu ești strong, man, ești al dracului de strong

și te trezești că-l iei în brațe și că-i spui chestiuni pozitiviste

că te gândești să ridici omu' la lumină, la liman, la capăt.

în fine, ziceam ceva de viclenie

ce tare mă strânge blana asta de lup!

ție cum îți mai merge?

08 decembrie 2018, Dublin