Postări

Se afișează postări din mai, 2015

leprosul

Imagine
am alergat după viitor până l-am prins i-am pus lanțul de la bicicletă alături de nucul bătrân sub care scriai subtilități dantelate cu o vălurire înroșită de parfumul trandafirilor roșii furați de la doamna da Vinci mi-am alungit pânda cu baston până au înflorit crinii am frământat puțin din Bergson dar nu m-am prins de idee era prea târziu să plâng precum o femeie romantică câinele m-a mușcat și nu a fugit stă ca un lepros cu un clopot la gât mă pândește interesat și cu ură mușcând din mâna asta care-ți scrie acum până la sânge nu te bizui pe vreun acces de adevăr din partea privitorilor ei seamănă cu leprosul meu câine mușcă  pe la spate așteptând cultura să le ridice statui libertine

29 mai 2015

îmbătrânirea

Imagine
hai puțin la lumină să-ți privesc îmbătrânirea să cuprind în mine toate rândurile în care ai scris bucuros despre tristețe și-apoi să-ți spun unde erai când te căutai în mine
îți dorești sufletul meu?
știu filosofule  știu că ai uitat să numeri pietrele din spinarea grecului orb iubirea mea ți-a crescut pe tălpi se-ntinde spre buze cu frunze ca de salcie doar Handel îți mai poate povesti cum spărgeam globuri de sticlă cum urlam la depărtarea aia dinspre est și cum mă prefăceam că pictez omuleți inteligenți
nu mai călca pe nisip cu tălpile goale apa mă duce prea departe...prea


să ne dăm (gândul fugar de azi)

Imagine
să ne dăm absolutului atunci când vrem. în fapt suntem dați timpului. timpului să-i mulțumim de uitarea noastră, atât de adâncită-n noi încât, naivi și retrași, dar cutezători în speranțe, vrem să credem că ne dăm unui absolut fără colțuri, unitar.  sigur că e o infinită imagine în culorile sufletului care ne umblă prin sânge. orice am putea deveni din puținul rămas subtitrat în multul adunat pe spinare.



...să nu renunt la viată

am încercat cerul cu degetul ai râs împreună cu Smadar făcând în nisip zeițe despletite m-am retras în spatele porților închise alea peste care arunci țigara pe jumătate fumată de-acolo pot să privesc lumea cu un ochi să scot limba la tine să înjur pastorul când urcă în mașina lui scumpă alături de blonda din colțul străzii de-acolo pot să râd de tine și de Smadar adorm cu picioarele pe trifoi și-mi imaginez că am fugit din insulă pe muntele meu să-mi caut Junii la Pietrele lui Solomon să mă ghemuiesc în Prăpastia Ursului și să privesc lung la șerpii adormiți  din mijlocul potecii cu o dungă roșie sau galbenă marcajele alea m-au zăpăcit mereu uitam să țin un traseu că mă pomeneam deja la stână în loc de cabană ori în gară în loc de Piatra Mare
am încercat cuvintele cu degetul și-atunci m-am pomenit mare adică vezi tu nu mai eram un copil iar în oglindă ridurile formau un ceva care-mi semăna iar acum ocolesc amintirile cu mine de teamă să nu renunț la viață

bucată de viață

Imagine
bucata această de viaţă mă are în taină hoinar doar simplul cuvânt îmi rămâne averea din buzunar
salvarea de mine şi lume credinţă că sunt şi nu sunt? priveşte cum ochiul îți cântă un cerc între cer şi pământ
pe scenă treci rolul în tine când totul devine plăcere
un spirit te-astupă pleci capul şi treci un alt actor vine tu mergi îl petreci dar vezi,  ai dreptate când spui „nu mai plânge” ce suflet! ce jale! fiinţa te frânge întreb coniacul: o viaţă e tare? te are? te strigă? te-ndeasă în lume? o vreme pământul te cere acest coniac nu-i har, nici plăcere
suflare de pietre se-adună în tine
și-un șarpe la gât ca un șal cu buline

nu-mi veni moarte

Imagine
tu ești un nebun după mine iar eu uite cum car o găleată plină vârf cu scrisori de dragoste pentru amanți degetele au înghețat acum două ierni iar ochiul stâng se zbate ca nebunu' ce să faci cu revoltele? păi la ce-ți trebuiesc toți oamenii ăștia pe cap când nici măcar un gram de noroc nu ai ura asta din belșug a crescut precum un breton pe față s-a făcut neagră și atrage naivii  ca peștii în plasa Sfântului Petru m-am luat după val și-am ajuns la capătul lumii nu am unde să mă duc și nici unde să privesc depărtarea din urma mea s-a făcut un cerc el rostogolește un ecou parcă-mi aud vocea grea și groasă prea bătrânsă să mă recunosc urlând vorbe făcute deja scrum ”nu-mi veni, moarteeee...nu-mi veni, moarteeee”


delete

eu nu spun delete  nu mă lasă un anotimp din Vivaldi
îți spun să erupi dacă vrei
un urlet
o aruncare cu piatra
îmi faci cu ochiul de parcă n-ai avea curaj
să-mi spui că m-am prăfuit cu vopsele expirate
și ce dacă arăt ca o domnișoară
din manejul tău franțuzesc
mi s-a rupt dantela iar tu privești peste drum
îți așezi priviri pe trupuri fragede și albe
visezi un vis doar de tine știut
și tolerant clipești ca unul care le știe pe toate
criza de nervi se-nvârte al dracului de tare în jurul meu
paralela aia cu limba scoasă mă împunge
în coastă
am obosit teribil
tare mult aș bea un scotch
delete dacă vrei
delete


P.S. Te iubesc

când ți-am arătat partea de munte  în care m-am născut aveai pe umeri toate zilele pe care aveam să le trăiesc împreună cu tine în general iubirea nu se știe de unde vine și până unde ține ne place să rămână ca firul întins al pescarilor am rămas o întâmplare în doi fără întrebări purificatoare dar mai ales... știu că deja râzi în tine pentru că-mi cunoști gândul tot am să-ți spun doar așa să văd dacă te poți abține  fără să-mi săruți ochii ori să mă muști de frunte dar mai ales... am rămas împreună amestecându-ne sângele  într-o propoziție cu doi suspecți de iubire

cocoșatul de la notre dame

spui că aștepți revoluția
îți spun că asta-i o glumă proastă
nimic din ce-ai crezut că ai 
de fapt nu ai
tot ce-ai pierdut s-a așezat pe spatele tău
ai devenit cocoșatul de la notre dame
ai rămas priponit în mijlocul lumii
holbând ochii-n pământ
savurând loviturile primite
fărădelegile le-accepți nu de dragul meu
e un motiv secret și nu-l spunem în poezia asta
te dai deoparte să înghiți în sec
masa pregătită de tine nu-ți mai aparține

la prezentarea noutăților culturale
îți ești câine și blestemi ca pentru tine
veni-va focul peste mâna ta
peste ziua în care ai râs de un naiv
te tragi din încercări apoase și-atât

paralela cu limba scoasă

între noi a fost o paralelă cu limba scoasă iar tu nu suportai când mă distram pe seama ei și-ți spuneam că ești aiurea așa cu ziarul în mână și cu țigara în gură vorbești de doliu? distanța dintre noi a prins formă seamănă cu o balenă una bătrână și somnoroasă poți desena pe burta ei monștri poți să calci cu pantofii tăi de lac  pe spinarea ei habar nu ai de ce am fugit din Ninive nu-mi reproșa că din pricina lui Iova ori că am picat rolul de bufon la curtea regală am fugit din cauza acestei paralele cu limba scoasă și pentru că era îngrozitor frigul ăla florile pe care le privești acum atât de mirat și visător atât de pasiv și iertător au miros de doliu un hambar încărcat cu rezumate sumare

indiferenții

Imagine
nu contează dacă cineva are ori nu dreptate nu contează ce văd  dacă nu știu să spun ce văd nu contează că mă văd în oglindă și nici că o persoană mă privește în ochi dacă nu știu nici ea nu știe ce gândesc lumea perfectă nu există nici măcar în vise visele se nasc din pricina noastră sentimentele sunt amăgitoare sau pur și simplu atinse de viață făcându-ne grei în încercări nereușite
nu contează cât de insuportabili o să fim suntem așchii din bastonul lui Sisif

Pictură de Adrian Iurco