Postări

Se afișează postări din 2017

paharul cu vin

eu zic să mai pui un pahar cu vin pe masă să ai pregătite câteva cuvinte de dragoste și ceva dulce dacă ai prin casă n-ar strica o lumânare roșie ori albă iar în ochi să ai lacrimi de fericire ridurile să le trimiți o vreme la plimbare spune-le că-n port se dă gratis acadele cu gust de migdale
eu zic să frămânți un trandafir de petale pe hol la intrare un tablou pictat în culori fericite să pui pe perete poate cel din vară spune-i că-i un cadou venit de prin stele ori spune-i că preferi să o scalzi în miere și-atunci când amintirea îți va păși în casă cu tine copil la pieptu-i zâmbind adu-ți aminte că vremea-i frumoasă că timpul e scurt și tot ce-ți rămâne în suflet de-l pui pe masă cuprinde paharul acela cu vin
tu spui că-i ușor să treci fugind pragul că cercul iubirii cuprins te-a rămas și brațul te roagă să-i poți măsura petala prea albă din tâmpla noastră
poștașul nu trece nici azi pe aici furtuna se zbate de stânci parcă plânge rămân să mai scriu două rânduri apoi mai pun un pahar cu-acel vin între noi

19 o…

poppy flowers - 28 September 2017

Imagine

transformation / September, 2017

Imagine

mission de la femme

şi iat-o cum se bălăceşte într-o inflexibilă gândire
el: irealul provinciilor
ea: abandon
în păr i s-a prins ochiul cercetătorului
iar acum predă la catedră de o cutare dogmă răsuflată
mai zice că arătările oamenilor spală obiceiuri cerșetorul de la colțul străzii strigă: limbi încurcate
voi sunteți prăzile de la orele amiezii
dar cine stă să iubească metodic? ai văzut că
declaraţia de iubire furată de la unu’ într-o gară nu face doi bani
ai văzut că pâinea de la gura câinelui nu e imaginară
te-ai convins că cine aude cum trece toamna încleştată de inimă
e un om normal fără aur  pe el sau aripi de înger
și iată cum ne fură o slobodă clipă
ne tulbură porţile închise

28 sept. 2017 - reconstituire la „Mission de la femme”, 28 septembrie 2010

Secretul lui John

John a scos un băț de chibrit, l-a trecut pe catranul cutiei și și-a aprins țigara. Și-a pus ambele picioare pe măsuța din fața lui, iar cu cealaltă mână a luat paharul cu whiskey. Îl privește senin pe Cormac, întinde mâna cu țigara spre el, îndemnându-l să ia un fum.
-Abia am fumat.
-Mai trage un fum cu băutura asta, dacă vrei!
-Nu vreau. Te-am rugat, de mai multe ori, să-mi povestești de ce a vrut soră-ta să se omoare. Mereu ai ocolit să-mi spui. De ce?
-Păi, Cormac prietene, e o poveste tristă.
-Vreau s-o aud.
-La ce-ți trebuie?
-Să domolesc, poate, scenariile pe care le-am făcut în mintea mea.
-Scenarii legate de gestul nesăbuit al soră-mii?
-Da.
-Ești nebun!
-Poate, dar tot vreau să aflu. Unde-i sticla? 
-La picioarele tale. Mai pune-mi și mie, că am de gând să te scot din scenariile alea ale tale. Să bem, amice! 
Cormac apucă sticla cu o mână, toarnă în paharul lui John până-l umple, toarnă și în paharul lui, după care se întinde în fotoliu, pregătit de ascultat.
-Tot nu-ți aprinzi una?
-Nu.
-M…

să fii vultur

pasărea ucisă e dimineața aceasta în care lumina s-a topit pe frunze te-ai făcut aripă în toiul dezmembrării tale apoi te-ai ridicat precum roua pe iarbă
pasărea ucisă e în drumul călătorului în cana cu apă rece pe care o cerea în verile secetoase și-a ademenit visurile în nopțile reci să-i țină de foame, de sete, de dor
pasărea ucisă e în ultima iubire în dansul cutelor de pe frunte unde s-au adunat grijile ca niște amintiri pe care sufletul nu vrea să le uite
pasărea ucisă e zborul tău în lume o speranță desfăcută din mâna copilului la care privești cu ochii-n lacrimi de fericire că niciunde nu ești tu fără aripile ei
nu-ți întoarce capul s-ar putea să te lovești de muntele poverilor tale aruncă din el câte o piatră  și dă drumul vulturului să zboare

26 septembrie 2017

beyond the truth (or play the soul)

Imagine

declarație de dragoste

Imagine
ți-am promis, într-o zi, un poem de dragoste. ai zâmbit. am spus: ai să vezi! p.s. te iubesc mai mult ca ieri, mai puțin ca mâine, iar mâine te iubesc mai mult ca azi, dar mai puțin decât poimâine: așa mi-ai zis prima oară, iar eu, uimită, am privit tăcând la vrajă. uite:
dar unde-i timpul care-a zămislit iubirea, dar unde-i arcul ce-a trimis săgeata-n suflet? a fugit? iubirea mea-ți răspunde! ah, nu, e doar părerea nopții ce visul îl închide. când tu veneai, iubire, iubirea mea în sânge-și găsea locul. o altă alchimie ce atrăgea misterul, că doar privirea-ți spune ce nume am să port, că doar și șoapta-ți strigă în mine ca un dor. și uite, strângi în brațe o rază ce din beznă a renăscut. dar ce-ai ascuns sub pernă? tu te prefaci că dormi, știu și te cuprind de suflet, iar tu zâmbești ușor. te-am prins, îți spun, nu dormi, la ce gândești iubite? tu spui că la nimic, eu ochii pe furiș ți-i văd. mă cuibăresc în brațe și-ți spun că te iubesc. apoi că vreau să mor, îți cânt: de dor. tu vezi…

care-i sensul?

erai gata să te deșiri în centrul orașului vechi dar fix atunci ți-a sunat telefonul și iubita te-a întrebat dacă o iubești și vinerea la prânz te-ai oprit din nodul dispersiei și-ai răspuns automat că da și de-a lungul încâlcirilor atâtor gânduri pe care le aveai exact când ai răspuns acel da primești un pumn în stomac de la unu’ care te-a confundat cu altu’ o mașină taman atunci a oprit și-a scos un pistol spre tine privești ca un prost în țeava lui nu miști și nu clipești aștepți să-ți zboare, la dracu, creierii dar ăla trage trei focuri, unu’ după altu’, în tipul din spatele tău care se pregătea să-ți mai bage un pumn-doi în cap ești nesfârșit de viu și de static îți dai seama că printre picioare îți curge sângele ăluia mort din spate doar după ce o duduie strigă practic cât o ține gura oh, gosh, o my gosh, o my gosh... plutești peregrin pe vârful picioarelor în crâșma de peste drum și bei pân’ te  trezești din cea mai vie aiureală trăită de până atunci era normal, îți zici, era normal ca ăsta să …

grija altora

nu te grăbi să tai fusta aia verde din dulapul bunicii carevasăzică impactul cu realitatea  a făcut un unghi de 90 de grade dar dacă privești dinspre nord totul pare acoperit cu iarbă las-o așa vecina se machiază cu pricepere șeful urlă în fiecare zi în pauza de masă chiar acum natura moartă se întoarce pe partea cealaltă iar ăla de la 2 mai dă o gaură-n peretele din baie zi și tu dacă merită să tragi o dublură din viața asta zi și tu că atunci când bei nu-i mai bine ca acum când tragi tu linie ca un deștept și socotești egalul
nu te-apucă să stai nemișcat ore-n șir și să te-nvârți în jurul miezului tău de om  să rânjești la blana de sub măsuța plină cu sticle de whiskey și să lași dracului întrebarea aia din cântecul francezului „sufletul unde e, unde e, unde”? pune mâna și mistuiește-ți iubirile sapă-n dimineți clipele sexi și-aprinde o pipă că oricum au alții grijă să-ți explice criza existențială

30 august 2017

tot o fugă

n-am apucat să-i zic lui John că declarațiile de dragoste  nu se scriu pe sub masă-n Pub el când o apucă pe-o cale  pe-aia o ține și azi zace-n living mort de beat iar eu sunt nevoit să-i plimb câinele pe Liffey apoi să urc până la podul vechi să dau o juma de pâine amicului cerșetor ăsta a fost profesor  n-a avut bani să mai plătească casa și-a ajuns în stradă stau de vorbă cu el cam un ceas îmi spune chestiuni legate de înțelepciune și rezonanță  despre univers și legea atracției e bazat pe fapte și intuiție eu sunt bazat mai mult pe teoria întoarcerii la origini dracu știe de ce John e singurul care crede în dragoste
nu știu la ce sunt vulnerabil îmi iau câinele și mă întorc spre casă prin mulțimea de oameni prin mulțimea lor de zâmbete și gânduri le calc invers pe urme și-i salut pe cei cu barbă le fac discret din ochi tipelor care așteaptă la semafor  și mă gândesc ce naiba am în frigider de mâncare
profesorul zicea că mâine pleacă spre mare și n-am apucat să-i spun că vine furtuna  una pe nume Eva 
29 …

nu ți-ar plăcea?

prea mulți au răspuns la întrebarea ta „viața ce e” și nu vreau să te pun în dificultate răspunzând aiurea poate că ești într-o stare proastă să te aprob că „viața e o plecare” e ca o minciună dacă ești în toane bune îți spun că viața-i o chestiune în care trebuie să mergi treaba filosofică nu-i de nasul nostru dar nu-i mai bine să ne acoperim de metafore să ne facem declarațiuni de dragoste? nu ți-ar plăcea să auzi că acel covor roșu a fost colorat pentru tine și că trandafirii din curtea bisericii au rămas fără petale pentru că sunt toți în cada ta plină ochi iar sub ei te așteaptă legea atracției?
nu ți-ar plăcea să te atingă șoapta mâinii mele care a desenat chiar acum o inimă cât zidul chinezesc? avangardistule, zic să lăsăm baltă plecările chiar și înjurăturile  lenea care m-a cuprins a ucis orice gând negativist și iată cum rod sarcastic la un viitor pacifist sperând la nicio plecare în următoarele secole
28 august 2017

n-ai cum să mă fumezi

n-ai cum să mă fumezi fixând din ochi o scândură nici para lui Rembrandt și nici mărul biblic  nu-s elemente depresive care să fluture existența în plimbarea de dimineață uite că filologul, filosoful, istoricul, arheologul, poetul au câte-un nume de stradă sau o statuie în centrul vechi al unui oraș eu am un bilet câștigător în buzunarul drept merg râzând prostit pe lângă o casă scoasă la vânzare ating în fiecare zi vitrina de lux a unui magazin fițos mă sprijin câteva secunde de un Volkswagen 2017 și privesc, da, fix așa cum spui și tu: la urbea care clocotește și ce crezi? mă dezlipesc de mine și aleg să fug și mai tare spre fericirea care mă duce exact la Pub-ul lui Paddy pentru că el e singurul prieten ce-mi zâmbește în fiecare zi cu gura pân' la urechi, întrebând: „how are you? all is well?” în timpul ăsta îmi umple un pint cu Guinness apoi îmi povestește iar de Arthur și afacerea lui. acum spune și tu dacă are vreun rost să păstrezi gândul ăla care te roade ori e mai bine s-o tai hai-hui prin…

cafeaua contează

poți să privești la un tablou de Dalian și să spui că ești pierdut după care îți poți încălzi cafeaua  te arunci pe canapea îți pui picioarele pe masă fără să oftezi azi așa cum ai făcut ieri spunându-ți în gând sau în barbă „vai ce trece timpul și eu ce bătrân sunt” savurează o gură de cafea închide ochii și fă-te că nu auzi scârțâitul patului de la etajul 1 pune-ți melodia An Angel de  Kelly Family și ești ca nou. că uneori nu contează unde ești dacă nu ești viu dacă trăiești în trecut uitând de prezent chiar nu contează câte calorii arzi pân' la ora 7 seara sau dacă nevastă-ta nu a șters praful de pe bibeloul pește ori tabloul lui Munch ce contează câte gesturi mărunte ai pierdut dacă nu prinzi reducerile de joi? toate trec prin stomac, zic contemporanii ăștia deochiați bea o gură de cafea trage pe tine un tricou naiv cu Nirvana că oricum așa cum ești tu ...ești doar tu

p.s. data viitoare când deschizi dulapul, nu uita să pui la loc pipa. te-am prins!

să zicem

să zicem că suntem calmi nu disperați că suntem iubitori nu exasperați să zicem că pe stradă nu e hărmălaie ci o muzică din liră cântată zeilor iar noi suntem atât de curați că o auzim întocmai să zicem că nu a murit nimeni de bătrânețe și nici de foame sau prin războaie să zicem că am uitat ce-am scris mai sus iar acum suntem doar niște nebuni cu zâmbetul larg deschis că ne deschidem brațele și cântăm ceva de genul tra la la tra la la că primim flori de la alții care au primit flori înaintea noastră și când obosim de-atâta zâmbit cântat pupat jucat iubit ne aplecăm și ridicăm o sticlă de tărie de pe trotuar o punem la gură și înghițim cu poftă până amorțește limba facem doi pași mai la dreapta ori mai la stânga ne ridicăm puțin pe vârful picioarelor și rupem un măr roșu dintr-un măr plin cu mere îl mâncăm până la cotor și-l aruncăm civilizat peste gardul înalt al primarului
să zicem că ai terminat de citit toate rândurile de mai sus te dai jos din pat și rupi ziarul spargi televizorul îți bagi picioarele în…

secretul

Imagine
se aude năprasnic vântul pe coastă pietrele lucesc de-atâtea valuri care vin zilnic să le lovească iar femeia albă umblă desculță în fiecare dimineață să adune alge și scoici pescarul o privește din barca veche uneori pescarul desface scrisori dintr-o desagă cusută de mână le citește senin 
din când în când ia o gură zdravănă din berea bogwater netezește scrisorile cu podul palmei noduroase și le pune cumva privind în jur bănuitor în buzunarul de la haină

un oftat plutește peste ei ca o resemnare a tinereții de multă vreme plecată dar amândoi știu 
că în sufletul lor sunt copii iar viața ca o vicleană le ascunde lumii de dincolo de coastă ca o parabolă 
iubirea ce-i leagă

04 august 2017

Doria Şişu Ploeşteanu - Să ne prefacem (recită Nicolae Doboş)

Imagine

iubesc desăvârșit

Îmi spunea gândul într-o seară acum vreo 7 ani, la un pahar cu eu-l din oglinda spartă la care priveam cu interes nebun: misterul se află la sfârşit. Nu am înțeles care sfârșit și nici de ce dracului se repeta. Cui te adresezi, mă întreba!?  Amicul din oglindă, nebun că nu-nțelege schimbarea de personalitate cu un dialog filozofal, venit parcă să te devieze de cap, încerca să răspundă: de firea ta, te legi; dezlegi iubirea prin deșert. Nimicuri spui că înţelegi. Luneci umbre, ţipi singurătăți, complici un fapt mărunt. Taci. Modestul ideal te răscoleşte? Sunt un sărac? Bogat cu ce și pentru cine, când în pustietatea ta îți vine a ucide? De unde vii? De unde eşti? O scuză, un păcat şi o iubire, trei puncte cardinale ai ucis. Remodelezi acum sărman-ți lume, în timp ce în prezent te arcuieşti orbind?
Simplicitatea mâinii în care ai crezut, a tăcut. Acum ascult. Un filosof declamă faima câinelui bătut. În arenă eşti singur. Experimentezi cuvintele care-ţi fug fără voie. Te superi pe-nţeles…

povara

m-am întâlnit în josul râului cu un prieten alegea pietre și le băga-n buzunare l-am întrebat ce face în timp ce-am început să adun pietre și să le îndes în buzunare mi-a spus că dimineață își plimba câinele prin cartier și deodată a petrecut cu privirea toată lumea grăbită să plece la job și pașii lui au petrecut pașii lor câinele s-a oprit și a privit în ochii lui petrecuți peste ceilalți înghesuind sub el un lătrat nedumerit de plecarea stăpânului în fiecare dimineață erau acești oameni grăbiți dar azi... azi le-a simțit viața cu gust de sânge albastru care le fierbea prin piele și-a adunat puterile și a plecat grăbit spre râul Liffey adunând pietricele zicea el că nu poate duce în spinare povara acelei lumi de dimineață și nici arsura pașilor rămași în urma lor n-o poate stinge că pietrele lui sunt magice chiar de mintea-mi pare nebunească să crezi că poți duce sau ierta sau înțelege o lume construind o povară a lor doar pentru tine

21 iulie 2017