Postări

Se afișează postări din 2017

să zicem

să zicem că suntem calmi nu disperați că suntem iubitori nu exasperați să zicem că pe stradă nu e hărmălaie ci o muzică din liră cântată zeilor iar noi suntem atât de curați că o auzim întocmai să zicem că nu a murit nimeni de bătrânețe și nici de foame sau prin războaie să zicem că am uitat ce-am scris mai sus iar acum suntem doar niște nebuni cu zâmbetul larg deschis că ne deschidem brațele și cântăm ceva de genul tra la la tra la la că primim flori de la alții care au primit flori înaintea noastră și când obosim de-atâta zâmbit cântat pupat jucat iubit ne aplecăm și ridicăm o sticlă de tărie de pe trotuar o punem la gură și înghițim cu poftă până amorțește limba facem doi pași mai la dreapta ori mai la stânga ne ridicăm puțin pe vârful picioarelor și rupem un măr roșu dintr-un măr plin cu mere îl mâncăm până la cotor și-l aruncăm civilizat peste gardul înalt al primarului
să zicem că ai terminat de citit toate rândurile de mai sus te dai jos din pat și rupi ziarul spargi televizorul îți bagi picioarele în…

secretul

Imagine
se aude năprasnic vântul pe coastă pietrele lucesc de-atâtea valuri care vin zilnic să le lovească iar femeia albă umblă desculță în fiecare dimineață să adune alge și scoici pescarul o privește din barca veche uneori pescarul desface scrisori dintr-o desagă cusută de mână le citește senin 
din când în când ia o gură zdravănă din berea bogwater netezește scrisorile cu podul palmei noduroase și le pune cumva privind în jur bănuitor în buzunarul de la haină

un oftat plutește peste ei ca o resemnare a tinereții de multă vreme plecată dar amândoi știu 
că în sufletul lor sunt copii iar viața ca o vicleană le ascunde lumii de dincolo de coastă ca o parabolă 
iubirea ce-i leagă

04 august 2017

Doria Şişu Ploeşteanu - Să ne prefacem (recită Nicolae Doboş)

Imagine

iubesc desăvârșit

Îmi spunea gândul într-o seară acum vreo 7 ani, la un pahar cu eu-l din oglinda spartă la care priveam cu interes nebun: misterul se află la sfârşit. Nu am înțeles care sfârșit și nici de ce dracului se repeta. Cui te adresezi, mă întreba!?  Amicul din oglindă, nebun că nu-nțelege schimbarea de personalitate cu un dialog filozofal, venit parcă să te devieze de cap, încerca să răspundă: de firea ta, te legi; dezlegi iubirea prin deșert. Nimicuri spui că înţelegi. Luneci umbre, ţipi singurătăți, complici un fapt mărunt. Taci. Modestul ideal te răscoleşte? Sunt un sărac? Bogat cu ce și pentru cine, când în pustietatea ta îți vine a ucide? De unde vii? De unde eşti? O scuză, un păcat şi o iubire, trei puncte cardinale ai ucis. Remodelezi acum sărman-ți lume, în timp ce în prezent te arcuieşti orbind?
Simplicitatea mâinii în care ai crezut, a tăcut. Acum ascult. Un filosof declamă faima câinelui bătut. În arenă eşti singur. Experimentezi cuvintele care-ţi fug fără voie. Te superi pe-nţeles…

povara

m-am întâlnit în josul râului cu un prieten alegea pietre și le băga-n buzunare l-am întrebat ce face în timp ce-am început să adun pietre și să le îndes în buzunare mi-a spus că dimineață își plimba câinele prin cartier și deodată a petrecut cu privirea toată lumea grăbită să plece la job și pașii lui au petrecut pașii lor câinele s-a oprit și a privit în ochii lui petrecuți peste ceilalți înghesuind sub el un lătrat nedumerit de plecarea stăpânului în fiecare dimineață erau acești oameni grăbiți dar azi... azi le-a simțit viața cu gust de sânge albastru care le fierbea prin piele și-a adunat puterile și a plecat grăbit spre râul Liffey adunând pietricele zicea el că nu poate duce în spinare povara acelei lumi de dimineață și nici arsura pașilor rămași în urma lor n-o poate stinge că pietrele lui sunt magice chiar de mintea-mi pare nebunească să crezi că poți duce sau ierta sau înțelege o lume construind o povară a lor doar pentru tine

21 iulie 2017

Flowers Size: 78 x 118 cm Acrylic on Canvas

Imagine

puteai să...

puteai să-mi lași frica la ușă iar eu gândeam că-i un cadou mereu ți-am spus cu palmele la gură
că timpul e o cursă nebună puteai să-mi lași gândul de seară ca o nevoie de mântuire în oasele goale să-l imiți pe Quijote să ne lovim cu lanțul de nimicuri îmi spui să lăsăm sângele pe frunze îți spun să privim lașitatea cum ne cuprinde ne spune prietenul și toți să stăm pe un pod măsurând distanța până la apă
linia vieții ne-a rămas doar un punct ca o poruncă îți vine să aștepți și-apoi să te duci acolo unde nimeni nu știe cum e dar vezi tu tăcerea a devenit urâtă iar cântecul ei ne șade între coaste precum o mireasă cu mâna întinsă așteptând inelul de o viață puteai să-mi lași frica la ușă apoi să fugi cu palmele la gură iar eu să mă dau cu viața de pereți până când un alt vânt de seară mi-ar fura gândul

indiscreți

te-ai alăturat altor plecări din gări diferite ai ales un tren cu o singură oprire iar eu am rămas cu mâinile întinse căutând să prind un roșu sângeriu pe macii din tabloul gării
te-ai suprapus cu alte idealuri ai ales să fii o doamnă cu cântec să donezi cuvinte de încurajare și zâmbete de Mona Lisă sperând ca pruncii tăi să ajungă directori și datoriile să ți le rupi în colții de lapte
eu chiar nu știu al cui vânt mă străpunge când mă renaști în două cuvinte când mă iubești cu gust de migdală și ochii devin senini precum roua și chiar nu vreau să știu până unde se duce zborul cu laturi egale
11 iulie 2017

Doria „The vision” vs Pablo Picasso Repaus 1932 Size: 18 x 24 cm Acrylic on Canvas

Imagine

dacă

motto: întrebările chiar dacă le întorci pe dos sau le întorci cu lopata tot alea sunt 
dacă e să subliniem iubirea zic să aduci un marker roșu să-i facem o linie groasă și un afiș pe care să-l punem strategic  pe autostrăzi
dacă e să povestim de război zic să scriem scrisori de dragoste în plicuri roz să le trimitem ălora de umblă pe străzi cu armele ălora de-și ucid nevestele și copiii  și-n loc de bombe artizanale să-i înfășurăm cu acadele să le spălăm creierii cu turtă dulce să-i punem pe topogane și-n leagăne să-i dăm de colo-colo povestindu-le de indulgență
dacă e să dăm crezare morții zic să ne trăim cu ambele mâini viața să așezăm timpul în dreptul luminii de dimineață să-i facem o poză cu noi râzând că ce mare scofală-i să fii fericit când ai de trăit o viață pe gratis?
dacă e să vorbim de doruri zic să nu mai stăm la coadă zi de zi căutând în urmă să ne fabricăm danteluri de lux la masa din dining room  și-n fiecare zi  să subliniem cu marker roșu pub-ul la care vom sărbători ziua de naștere
p.s. da…

numa’ să iubești

Imagine
oricâtă matematică ai încerca dragostea adevărată e una singură nu o scazi nu o multiplici nu o compari și nici nu o ridici la pătrat în vreun radical sau paranteze () stai complicat într-o ecuație simplă picior peste picior privind fix la o amintire care se plimbă prin tine ca un ceas cu ticăit mecanic îți aduci aminte că trebuie să duci mașina la revizie tehnică câinele trage de tine să-l plimbi chiar în acel moment când îți aduci aminte că nu ai plătit chiria sună telefonul  bate la ușă iar tu nu faci decât să-ți ordonezi hainele strânse de pe uscător în timp ce asculți Elton John - Sacrifice și-ți mai ștergi cu mâneca niște lacrimi scurse pe la colțul gurii repetând ca un prost: that's right, is right
te sustragi elegant  ca un golan în miezul nopții, ar spune mama și te oprești din mijlocul acestui balamuc plin de reguli strigând la duiumul lucrurilor care-au tăbărât pe tine: gata, bă! ajunge! și te apuci să iubești. numa’ asta. să iubești. 

​04 iulie 2017​

fotografia: Dariusz-Klimczak

miercurea lui Munch

Imagine
te crezi onorabil aruncând în ochii lumii praf de stele faptele tale sunt lărgiri de orizonturi  ca niște himere în danteluri scumpe
pe strada principală din centrul orașului  stau în fiecare miercuri să vând tabloul lui Munch  și lumea trece pe lângă noi fără interes interuman  Cormac râde cu berea lui ascunsă în buzunarul drept râde și râgâie enervant - man, lasă-te de meserie. nu te cumpără nimeni. man, fă ca mine. mă rog, nu știu ce face, dar e amicul meu nu aruncă-n mine cu praf de stele mă ruinează-n oase fericirea lui simplă dărnicia lui fără cap și coadă fără motivație și fără scuze un prieten fără de care nu aș sta ca un prost la dracu, fix ca un prost în fiecare miercuri pe O'Connell Street să-l dau pe Munch pentru o sută de euro
visez un cal alb. visez un rege. un pod dărâmat și un pantof de damă. visez că sunt mic. uneori mare. visez o tăcere care mă omoară. visez că învăț o altă viață  cu dialoguri cu iubiri cu iarbă verde înaltă și-o casă visez că visez o dimineață într-o barcă pe o apă alba…

bârfe

Imagine
înainte să scriu, să beau și după aia să mor așa cum zici tu e ușor înainte de asta vreau să-ți citesc scrisoarea domniței Dolly  ”cuvintele nu le arunci în mare, darling. ți-am spus în ultima noapte cu tine că un război de viori nu ține de foame și că feriga e o mână care te trage mereu în jos. ah, știu că vei râde. misoginule. vreau să-ți mărturisesc ceva ce mereu m-a deranjat la tine: îți face dungi cardinale, în fiecare zi pe frunte, pentru că nu suporți să te faci cerșetor. de dragul meu te rugasem. dar vezi tu, regele a devenit rege poruncind un potop personal. Golgothă îți e dialogul fără cuvinte, și fără să atingi cumpăna de care te-ai lepădat când dinadins ai strivit un ghiocel, iar în buzunare ai băgat nisip doar să-mi năucești inima. gol mi-a rămas acest loc tocit de durere. am avut un spate prea încărcat alături de umerii tăi goi. adio, darling. adio.” înainte să deschizi gura și să debitezi chestiuni filosofice io zic așa: 1 și cu 1 fac doi sau dracu știe că uneori tot unu îți…

capul tău plecat mă frânge

Imagine
e imposibil să înțeleg cum stă treaba cu pierderea liniștii știu că mă crezi știu că ai trecut prin asta știu că te poți preface fericit în timp ce eu chiar sunt fericită știu că nu ești prezent atunci când spui că ești că oricum ai întoarce propozițiile de mai sus tot te prinzi în hora doamnelor de modă veche
am trecut pe lângă un castel vechi l-am atins și am simțit în piele un fior de parcă fusesem cândva acolo nu cărămidă și nici tencuială nu bufonul castelului și nici străjerul ...poate prinț? rege?  știu că am visat chestia asta de vreo zece ori și da îmi place  atunci când îmi ghicești răspunsul la o întrebare pe care nici n-am gândit-o dar mi-ar fi plăcut să o gândesc
în cafeaua de azi mi-a crescut un cireș când treci pe la piață cumpără un kilogram de castane după aia om vedea... de ce ai aplecat așa de tare capul?
29 iunie 2017



dada rol: cocoș, mai adă o bere!

Imagine
m-am gândit că rolul dat de regizor e greșit m-am răzgândit gândind că altul i-a fost gândul Harry avea dreptate joia trecută la pub când zicea că  cel mai sănătos e să fii gol de întrebări că așa n-ai remușcări bine, zice el, banii vin și tu-i dai trăiești și plătești câte una-alta numa să stai așa fără să-ntrebi ce și cum ăsta-i rolul așa că dă-i bice calului și dacă o fi să-ți crească vreo salcie pe spinare sau spini pe tălpi zi și tu mersi că nu-i mai rău zi mersi de ziua asta roz în care-a plouat în draci și mai zi o dată mersi că mâine la fel o să fie -cocoș, mai adă o bere!

28 iunie 2017

un fel de…

când te-ai hotărât să treci strada ți-ai dat seama că ai uitat ceva te scarpini în cap degeaba că tot nu-ți aduci aminte și chiar atunci bunul tău prieten te vede și te trage de mâna aia din capul tău vrei să-i tragi una de dragul amintirilor care vă leagă sau dracu’ știe de ce dar parcă te-a scos dintr-o situație aiurea și râzi ca un prost sperând că-ți vei aduce aminte ce-ai uitat de unde ai plecat te sprijini cu juma’ de greutate pe umărul lui la fel de ferm ca-n armată pe când tot el te căra la antrenamente în spatele lui de boxer profesionist și-l întrebi că nu te mai saturi să-l întrebi:             - ce mai faci, mă? - un’ te duci, mă? - ai înnebunit, mă? cum, tu însurat, mă? ai copii? el dă din cap că da sau nu și te lasă-n umăr să i te sprijini și ca să vezi că încă ți-e camarad îi mai tragi un pumn zdravăn după ceafă dar strada e tot acolo în fața ta și parcă-i tot mai lungă și n-o mai recunoști unul în capul tău dă cu barosul și din ochi sar lacrimi dar ele se sparg și se usucă pe la tâmple …

Exagerări

Acțiunea de a exagera a devenit un obicei comun al societății, iar aceasta se găsește, din păcate, în toate domeniile. De exemplu, în literatură: în poezie, proză, eseu sau critică, acțiunea are tentacule uneori prea lungi pentru a le mai găsi și sensuri. Exagerarea în poezie, de exemplu, poate din dorința de a se evidenția mai mult autorul decât poemul, nu duce la un nou trend sau direcție, ci mai degrabă la teribilism ipocrit. Metafora a luat locul înjurăturilor. Figura de stil a luat locul atacului la persoană, astfel că exagerarea a luat forma grotescului, minimalizând orice formă de stil. Defăimarea liniei poetice, din dorința de a se face remarcat poetul, a ajuns la o încăierare, bălăcire publică, la care, din păcate, mulți și-au dat consimțământul. Nu e vorba de hiperbolă, că, dacă ar fi să întrebi jumătate dintre scriitori, n-ar cunoaște definiția, ci de exagerare într-o generație pe care se pune accent. Criticii încurajează, plătiți cu bani grei, aceste creațiuni care fac de …

fericiri flagrante

sofisticate gânduri îmi trimiți într-o zi în care ploaia doarme și glezna mea nu vede decât marea irlandei îmi fac o țigară din tutun cot la cot cu pescarul cu Paddy de la Pub cu prietenii din Cork și Limerik  și vânăm fandoseli la cina după vitraliile unei zile plictisitoare fără imagistica paralelei culte și fără anestezie dăm zor povestirilor cu o condiție: să râdem și râdem, man, râdem fără sens și fără să ne întrebăm cât de nebuni suntem și cum naiba să fii altfel când vezi iarba asta atât de verde liniștea asta apăsătoare peste altă liniște care curge continuu din pământ că-ți simți sângele cum adoarme  de departe nu știu cum se vede dar noi aici suntem niște nebuni pașnici devoratori de fericiri flagrante

22 iunie 2017, Dublin