Postări

Se afișează postări din 2017

fericiri flagrante

sofisticate gânduri îmi trimiți într-o zi în care ploaia doarme și glezna mea nu vede decât marea irlandei îmi fac o țigară din tutun cot la cot cu pescarul cu Paddy de la Pub cu prietenii din Cork și Limerik  și vânăm fandoseli la cina după vitraliile unei zile plictisitoare fără imagistica paralelei culte și fără anestezie dăm zor povestirilor cu o condiție: să râdem și râdem, man, râdem fără sens și fără să ne întrebăm cât de nebuni suntem și cum naiba să fii altfel când vezi iarba asta atât de verde liniștea asta apăsătoare peste altă liniște care curge continuu din pământ că-ți simți sângele cum adoarme  de departe nu știu cum se vede dar noi aici suntem niște nebuni pașnici devoratori de fericiri flagrante

22 iunie 2017, Dublin

duhul

te-ai înghesuit între paranteze fotogenice ai încercat să miști mâinile de-a lungul lor și te-ai trezit uns cu alifia ăluia de știe tot unii au scos limba la tine alții au scos cuțitul banii tăi zburau peste capete luminate așa că te-ai apucat să fugi să crești în palme nuci și palmieri dar au răsărit semne de întrebare pe tălpile tale și nu ai lăsat în urmă decât nedumeriri
chipul tău are un conținut aleatoriu cu dâre de pământ și tăieturi de spini uite cum îți cade-n jos colțul gurii și cum parantezele alea ți se strâng pe șolduri înțelepte
omul așteaptă și tu-i barezi privirea îl îndeși în buzunarele tale artistice și țopăi de fericire că ești cum el nu e la capătul podului nu te așteaptă nimeni pantofii tăi de lac...murmură un vals de nuntă
15 iunie 2017

Joi spre miercuri - volum de poezii apărut la editura Limes, Cluj, 2017

Imagine
Mulțumesc editurii Limes, domnului Mircea Petean, pentru acest volum excepțional!


cizmarul

Imagine
după-masă praful s-a pus deasupra lucrurilor
cizmarul privește fără concluzie proprie și tace
doar un gând negativ clocoteşte continuu
şi cică vremelnicia e filosofie figurile oamenilor par de ceară
spinările coboară până în măduva cerului
o lumânare arde la rubrica de necunoscuți
spre seară praful se ridică
cizmarul închide ochii şi-ntr-un oftat
îşi aduce aminte de ziua care vine
înfulecă o coajă de pâine
îşi leagă viaţa de pat
apoi adoarme spulberat de fericire



Indian Size: 18x24 cm Acrylic on Canvas

Imagine

Doria vs Matisse Size: 24x30 cm Acrylic on Canvas

Imagine

Euphoria Size: 40x50 cm Acrylic on Canvas

Imagine

huh, man

ești prost să crezi că ești deștept într-o stradă pe care treci singur în fiecare dimineață sperând să fii domnul charles ăla de umblă doar în costum negru cu pantofi negri cu pălărie neagră într-o limuzină neagră ești la fel de prost să crezi că-l vei ajunge vreodată doar dacă găsești vreo perlă (dar nu perla lu’ steinbeck)   să o vinzi în centrul orașului la un bijutier de firmă să-ți cumperi tot ce are domnul charles și-apoi dimineața când dai colțul la river house să dai bot în bot cu el ești prost să crezi că el te va saluta când va duce mâna în interiorul hainei lui negre nu va scoate decât pistolul să-ți tragă un glonț în mijlocul frunții pentru că după aia... huh, man, huh...arde al dracului de tare băutura asta de unde le scoți? de unde-ți vin ideile așa ca pe bandă că nu iei nici pauză să respiri azi ne dă paddy de băut și dracu știe ce e, dar în afară de whiskey nu-i dă mâna să dea, așa că bea, man. huh, ești prost să crezi că paddy a uitat de unde-a plecat.

15 mai 2017




paralele și rechini

-înainte să-mi spui ce-ai visat, jură-mi că nu-i adevărat.
-dă-mi ceva să-mi suflu nasul și după aia dă-mi un umăr pe care să-mi storc ochii, după vreun secol de bocit, ți-oi spune că m-am călit. dar acum nu mă pot dezbrăca de naivitate, omule!
-îți dau tot ce-i al meu. du-te-n groapa firii tale și ridică-te peste toate aceste valuri. nu sunt mari. tu, de supărare, te-ai făcut atât de mic încât și-o muscă ți se pare că-i mai mare ca zidul chinezesc.

un rechin rânjea amabil în fața mea
altul venea pe furiș
înhăța din mâinile mele speranța, bucuria, ziua de mâine, aia de azi, amintirile, deh...
cam tot ce are omu’ la el
și fugea rechinul mândru și falnic
iar eu urlam și vărsam venin amabil peste oglinda în care mă priveam
jurându-mi că mă fac pirat și criminal
eliminam emoțiile personale și închiriam sfaturi
buna purtare lăsa de dorit
adică purtarea mea, în fața mea, era catastrofală
purtarea mea, în fața omenirii, era ca ea, omenirea
cu o mască verde spre negru
cu un rânjet bine defin…

e careva p-aci?

cam așa se întâmplă în fiecare zi: să crezi că azi e mai bine ca ieri și că mâine e o zi în care nu te vei întreba nimic mai mult decât ce te-ai întrebat azi sau ieri.
dar visele? cum sunt și de ce sunt așa de urâte uneori și alea frumoase atât de scurte? oh, dar stai liniștit că răspunsurile vin dacă le ceri și-apoi dacă le cauți de substanță, ai să strâmbi din nas și-ai să găsești chichițe la fiecare: ba că nu-i așa, ba că nu-i pe dincolo. ești om și-apoi nu te înțelegi tu, dar să te înțeleagă și ăla de lângă tine. știu, da, da, știu că suntem sofisticați, dulci și acri, blonzi și bruneți, scunzi și înalți, slabi și grași, tineri și bătrâni...vezi? suntem simandicoși și prețioși. pretențioși. lucizi. invalizi uneori în dreptate. în gândire? de ce să ne întrebăm asta? pornisem într-un loc și ne-am trezit aiurea. parcă nu  mai eram noi. eram alții. alții erau noi. drumurile se zăpăciseră ori noi le încurcaserăm? stai să mă trezesc, să stau în capul oaselor și să beau cana asta de apă.…

unde ești când ești?

iubirea e acolo unde e ura e acolo unde e lumea e acolo unde e lucrurile-s acolo unde sunt tu ești acolo unde ești dar simți că nu ești acolo unde ești și acel trebuie e acolo unde trebuie să fie dar simți că acolo nu-i acolo pentru că tu nu simți asta ce simți tu e acolo unde nu ai habar ce simți tu e departe și departele se rostogolește ba la picioarele tale ba pe spatele tău nu zici nimic pentru că nimicul nu există și acest nu există te roade te face să te cauți să te întrebi să te miri până când cineva îți pune mâna pe umeri și te întreabă dacă ești bine acest bine e undeva între tine și el există pentru că trebuie să existe ...e acolo unde e

30 martie 2017

savurații durerilor

Poezia nu canalizează doar tristețea în noi sau din noi. Cred că e vorba de o libertate prea mare a durerii. O luăm cu noi peste tot. Uneori o așezăm prea sus de frica lăcomiei fericirilor pe care nu le putem accepta. E adevărat că sentimentele mușcă dintr-un loc, iar locul acela devine spaimă. Câtă libertate ne-ar trebui să înțelegem că lucrurile simple nu se găsesc în preocupări complicate? Știm să ne rostogolim pe drumuri consumate cu speranța că mai găsim un fir de aur care să ne împlinească. Suntem savurații durerii până la îngheț.

nu pricep

nu pricep cum a crescut un anotimp de iarnă la sânul meu nu pricep cum zilele în care mi-ai spus despre iubire s-au spart în mii de părți și-acum așa ninsă așa departe le caut rostogolesc o bilă de la un capăt la altul pe bulevardul pe care tu treci cu o cămilă și strecori un rânjet pe la colțul gurii privitorilor care te aplaudă le arunci pungi cu mâncarea rămasă de-aseară curvelor le faci cu ochiul cerșetorilor le arunci câte o căciulă ruptă pentru la iarna viitoare gravidelor le dai o cremă expirată văduvelor le faci o invitație pe stadion divorțatelor le faci semne obscene pe lista ta de cumpărături sare un purice și nu pricep cum a crescut iarna asta când pe la tâmple crescuse bujorii nu pricep cum nu pricepi că ești un păpușar inutil pe timpul nopții că țara în care te-ai născut te-a crescut să fii idiot iar tu rânjești privitorilor în aplauzele lor mulțumindu-le pentru inocență
-bre, urci sau cobori? -păi unde suntem, nepoate? -în stație, bre, unde dracu să fim... dormi pe drum și nu lași lume…

Noi cei morți, ce mai putem muri?

desculță am stat șapte ceasuri
în fața apelor să desenez chipul salamandrei
cenușa cu foc argintiu s-a prins de tălpi
am crezut că ești aici
dar...mi-am tras pașii înapoi din malul înfipt la picioare
spuneai că lumina e timpul meu
și că tremurul e viața asta care dă târcoale
de ce am întârziat la nașterea mea?
de ce apa eliberează truda pe trupul meu atât fără de rost în toate rosturile mele?
exilații caută sub pleoape liniștea
un absolut țin în palmă
un ieri cu un azi
suflarea dimineții tale cu adormirea vieții mele
iar când îți spun că trăiesc murind
tu nu mă crezi
tu speri
vreau să fiu altarul în mâna de lut care pictează case
vreau să uit acest roșu de sânge hibernal
care îmi rupe anotimpul și valul
uite cum iubirea și-a făcut rost la mine în suflet!
flămândă viață pe unde mă așezi?
iertarea drumului meu nu e de ajuns?
păcatul din pietre a prins rădăcini pe ziduri
el bate în sânge
tu să mă ierți că nu știu să-ți fiu mai mult decât ai visat
și nu știu să fiu destulul din viață
când moartea îmi oferă mâ…

legată de fluturi cu 50 de cenți

dau ziarele în drum cu lopata
ai devenit dulce din cauza primăverii
te știam ca o șampanie
nu mă lega cu șnur de fluturi
privește tavanul în culorile salamandrei
acolo mi-am fixat sufletul
croșetez rime în dreptul saxofonului
vreau coroane din frunze moarte
să le așezi pe umeri
poate că oceanul va ordona pașii făcuți pe nisip în forma inimii
nu pleca din calea valului
stai cu mine și spune-mi dacă linia vieții seamănă cu linia ta
am fost aseară la fântâna din dublin
am strigat în ea ultima scrisoare de joi
am aruncat 50 de cenți pentru săraci merg să-mi cumpăr o bere
peste două ore am o conferință legată de metafore
la square north se fac reduceri
traficul e alambicat și tu îmi vorbești de culori și de fluturi
hai pe fruntea mea să te odihnești un secol
martie, 2012

ai milă

ai milă, tremurul acesta pare
un rătăcit al sorții gând
dar ce măsură te pândește
cu dor cuvântul să-l alinți?

ca o dovadă somnu-și seacă
prea multul visatul vers plăpând
tu, prea bolnav de luminare
ai milă, sufletul e crud.

martie, 2013

să fii ce nu ești

când bezna-ncinsă o străbați în noapte
când nucul cel bătrân în vis ți-apare
te-ncheagă-n umbre visele fugare
și-ai vrea să stai mai orb și mai tăcut
în urma ochilor ce te măsoară
precum o pradă viața îți rămâne
și nu un scut în care-ai vrea să fugi
ah, scări prea mari în praguri surde
ați așezat în fața-mi vorbe goale
și inima nu vrea să mai asculte
ea vrea să fie piatră și vântul s-o măsoare
ah, sâmburi cruzi pe tălpi sărutul crapă
un adevăr de omenie cântă
și sufletul golește trupul parcă
ar vrea să fie tot mai sec în mine
și rob cum sunt puterea mi-e proscrisă
mânia-n tăceri s-ascunde
ah, inimă de piatră-mi ești
mai stai puțin să-mi povestești
cum soarta cea vicleană stă la pândă
ori cum iubirea arde-n primăveri culese
și nu privi prin umărul acela
prea mult lăsat de pietrele-adunate
și calcă apăsat pe șerpii dinăuntrul vieții
să fii ce nu ești, dar nu a morții veste
*** ... lorsque la nuit passes les brûlants ténebres
lorsque le vieux noyer se montre en rêve
en ombres te modèlen…

du-te urmăăă, du-teee...

du-te noapte plină cu aburi și mărunțește fiara care buzele-mi sfarmă. du-te singurătate și presară secrete cailor flămânzi de libertate. evadarea s-a ghemuit în suflet.  echilibrat, el își duce în spate valul zilelor. du-te furie și fă-mă orb în fața durerii. trup dezbrăcat de mantia sfidării, trup răpus de măști incoerente, du-te și plămădește șuieratul șerpilor în pustietate. ce am să fiu? o fibră cuminte. amintirea bătrânului de la malul mării? secundele stau la pândă. pe pereți, grațiile au încremenit. vorbele devin bulgări și doar o femeie știe să topească, în ochii ei îmbătrâniți, lanțuri de lacrimi. o floare de cireș s-a prins în vânt și lumea se miră de nebunia pașilor ăstora, pătând cu sânge urmele, dar du-te poveste sfântă a vieții și taie-n patru fugara venire.
15 martie 2014

în lașitatea ta

dacă te retragi în umbra Euclidelor
voi deschide conflict în faţa degradării care te macină
motivul?
ideea de-a elimina un pretext al proștilor
prea atenți la mersul meu
dispuși să zacă în aceeaşi urmă

în laşitatea mea inutilă
am învăţat să tac
în geamătul acesta
am plătit tributunei răni la vedere

mişti frenetic şi iraţional din mâini

pe corpul meu s-a aşezat praful
voi conforma limbajul plânsului
la voia sărutului tău bifurcat

în stare de veghe mă strecori
printre umerii goi ai vicleşugului
le spui nebunilor să scrie de blonzi
şerpii se aleg între ei pentru că
adevărul e un vrăjitor care tace

eu nu sunt Milphio şi regret
pentru că aveam curajul să-mi înşel oamenii
arăti lumii pietatea plină până crapă de tineeee cu tineeee
pentru că în naivitatea tacrezi
că cineva o să te răsplătească

în loc de rugăridică o piatră deasupra capului
și arunc-o în mine
nu răscoli nebuniile lumiicu portretul tău

29 noiembrie 2010

mergi și azi

mergi și azi pe unde ai mers ieri auzi ce-ai mai auzit rabzi ce-ai mai răbdat râzi inconștient sau din instinct, dar poate nu-ți place să râzi nici să porți rochia cu sânii la vedere nu-ți place să-ți dai cu oja roșie nu-ți plac nici pantofii cu toc plângi ce-ai plâns și ce nu ai plâns pui o rană în plus pui un cent în cutia ta ascunsă pui din vopseaua de păr expirată peste părul tocit de culoarea nucilor verzi pui încă un cartof la fiert și rabzi suporți amintirile din copilăria ta nedreaptă că frecai preșurile cu peria că fierbeai apă într-o oală de 5 kilograme în fiecare seară că mergeai de dimineață să stai cu butelia o zi întreagă că te împingeai la aceeași coadă la carne, ulei, zahăr cu aceeași oameni de la lapte îți aduci aminte de înghețata aia bună de eugeniile alea bune de guma în formă de țigară îți aduci aminte de coada de la gaz sau de aia de la pâine îți aduci aminte de biserică de pomeni dar mai ales de coliva pe care o primeai în palmă de veșnica pomenire și de același plâns al mamei îți aduci…

eu, așchie de nuc

sângele a sărutat infernul
apoi s-a închinat munților în lumina lunii
plăceri și fericiri care pretutindeni zac
cu ochii lacomi, seci
în degete simțind
cum pielea clandestin își caută o umbră
măcar puțin să moară
să tacă
atingerea lovea cu sete de păgân
ceva interior urla, visa

ademenea o foame
o foame de calvar pe limbă să nu stea
dorința e un joc?
o bursă?
un noroc?
da, un exces în viață cu moarte
tortură aplicată cu dragoste majoră
da, un anotimp sfârșit în doi
un zero înconjoară a cerc prin păr și foc
și iarba prea uscată clasifică avutul
o paralelă tu, o verticală eu

hai, pune-mă-n cenușa din păsări adunată
comerțul cu plăceri la piață să îl duci
să faci reclamă ăstei iubiri cu brum pe față
hai, pune-mă-ntr-o așchie de nuc să mă supun
8 martie 2011

eu rămân cu zilele

să spunem că sunt prostituata zilelor de joi
că duc în spate nefericirile bărbaților
că duc în ochi speranțele nopților cu vise fără caznă
să spunem că fără acoperiș cerul te vede și pământul te are
dar sunt prostituata nopților de vineri
atunci când luna plină mă are sub piele
atunci cânt talpa sărută porți și ziduri
când diminețile spală sângele încolțit pe pământ
poate că sunt prostituata vieții mele
dată fiecărui prag pentru o bucată de viață
dar trecerea această strâmbă cu zâmbete sarcastice
îmbracă genele cu promoroacă
iar pe suflet se așterne o ploaie rece polară
sunt prostituata fără de replică
pustiul ascunde un cal alb
iar eu mă ascund de oameni
după o frunză și un lup
pentru că știu....

7 martie 2011

iubește-mă și nu privi la blănuri

suspin a ocean furtunos pentru că nu am cântat balada iubirii până la capăt
pentru că toate visele frumoase se duc în noapte
pentru că am văzut cum arată o flacără pe dinăuntru
dar...nu uitarea îți scormonește sângele
uite că e acest tablou al demnității 
în răvășire
în înstrăinare iubește-mă și nu privi la blănuri
zăpezile au știut umbletul zădărniciei

declarație de dragoste

am întors privirea în trecut și am văzut secundele bătrâne
am crezut că recunosc bătaia inimii
e suficient să știu că nu-ți știu măsura pasului
e suficient că mă trăiești 
e suficient un cândva de care îți vei aminti
e suficient că ai avut o palmă cu lacrimi 

așa cum se întoarce roua pe dimineți
așa ai făcut zilele lanț în jurul tău

nemăsurată vreme în părți de cer te știu

cupa mea cu otravă

cumpăr cupa de otravă
să privești frântura de mână cu ochii unui străin
secunda în care citești un cuvânt nepermis
să risipească uitarea 
să pedepsească lăcomia omului de sus

oglinda a rămas un pustiu
un rid stă atârnat la gura lupului
pe margini ne petrecem nopțile
în cuib cenușa păsării s-a sinucis
acum privim timpul cum ne pătrunde trupurile goale
și ne facem zid pe zidul trecerii

cum a început?

motto: spre ziuă noaptea se topește pe fruntea ta ca un țurțure agățat acolo chiar de tine se prelinge pe ochi și are o culoare albastră de parcă tu te-ai preface într-un nor de vară polară
pe tabla ei de joc existau două piese viața și moartea era plictisită și ofta numai la gândul că trebuie să mute  continuu viața înaintea morții într-o zi, fetița stânjenită de propriul ei joc, și-a întrebat mama: -de ce viața trebuie să fie înaintea morții? de unde să știi că moartea nu-i mai bună decât viața? ai trăit tu moartea? nu știu ce i-a răspuns pentru că trecerea timpului mi-a șters asta din memorie dar știu că fetița a pus o piesă în plus: iubirea iubirea și viața erau întotdeauna înaintea morții
...stai așa, și-atunci de ce a scris atâtea scrisori pescarului bătrân din dublin și de ce vorbea cu o fântână?
pentru că asta nu-i decât o poezie, iar imaginația autorului, e tot o amintire pe care o adâncește uneori ca o urmă de pas pe zăpadă fierbinte.

28 februarie 2017

fără motiv

te trezești că dai sfaturi altora iar tu ești atât de singur că nici gândurile nu-ți mai stau grămadă plânge și umbra pe care o faci și-apoi te întrebi de ce, pentru ce, de ce tu treci cu privirea-n pământ de parcă ți-ar fi rușine de toți trecătorii ăștia grăbiți de parcă ți-ar cunoaște rătăcirile și golul din buzunar treci cu pașii peste alți pași care au fost fericiți și cine știe, poate că, măcar până la capătul străzii vei râde fără motiv

24 februarie 2017

o zi ca oricare alta

i-ai rămas dator străzii ah, da' unde sunt toate lucrurile care te-au emoționat cândva? a cui e vocea care-mi ucide răutatea? al cui e veninul care se prelinge pe ochi? a cui e palma care mi-a crăpat inima-n patru? șttt, uite cum vine face cu ochiul și dantelăria de la pălărie  sau mătasea fină a rochiei dar și pantofii roșii de lac te face să roșești o prosteală care te-a schimbat în om timp de un minut și dacă ea a trecut pe lângă tine  lăsându-ți un fin parfum franțuzesc în loc de „hello” nu a schimbat pornirea ta animalică acum ești tu un simplu trecător amețit îți cauți ziarul și un loc bun în bar de unde poți privi strada fără rușine
azi nu au fost atentate în amor un trandafir dă să moară în vaza ta spartă de acasă

24 februarie 2017

Eu și Hypatia

ai spus că am același păr ca Hypatia 
ai desenat în jurul meu cercuri
și ai pictat îngeri
ai scris poezii 
și acum ai pus un egal între mine și cer
pentru că nu sunt fiica lui Theon
mi-ai dat acești pantofi de lac
să par vie
scriu despre Euclid că este egal cu Ptolomeu
scriu despre mine că sunt în minus adunată cu Marte
scade luna plină din raza ochilor tăi
să rămânem orbi pe verticală
adună urletele femeilor care nasc
poate că așa semănăm a oameni
dar cel mai indicat rezultat
cel mai profitabil și echilibrat dialog
e să ne dăm drept animale
astfel încât rezultanta să fie egală cu doi

coroana mea de furtuni

am adormit privind la cioburi
mi-a crescut în ochi alt ochi
cu el priveam în mine un anotimp
aerul tremura atunci când te chemam
lângă zidul Troiei am lăsat un cal alb
nu întreba de ce sunt dulce azi
nici mâine nu ne vom petrece
pentru că am fost chemată la fierberea celor șapte ceruri
în timp ce tu mă dai troienilor Elenă
eu adun cuvintele să le ștern covor pentru atunci când tu vei plânge mi-a crescut un sentiment în suflet
o scară, un ghem de iubire, un blestem
mi-a căzut o noapte pe frunte
și tot chem, înviem sunet de viori pierdute
mi-am făcut o coroană din furtuni
am călcat în picioare deznădejdile, poftele,
dar mi s-a făcut sete de viață
abia atunci am văzut prăpastia și dorul de verticalitate
am obosit să-ți spun mereu același cuvânt
uite cum s-a umplut pământul cu noi osteniți

Relaxare si Meditatie - Poeme: Viata... o dispozitie? si Pas de doi.

Imagine

în vest nu se face via

în vest nu se face via amintirea cu mustul din copilărie a rămas la fel  miros dulce și degete lipicioase picioare goale pe frunzele de nuc abia scoase din butoi așa rămâne vinul proaspăt - zicea mama vin roșu ca sângele - zicea bunicul în amintirea tatei vărsam pe pământ câteva picături să știe și el cum a ieșit vinul anul ăsta
în vest îți cultivi câte o amintire în fiecare zi o ții cât mai mult în minte și nu pe toată deodată apoi o iei de la capăt cu atenție să nu-ți fi scăpat vreun detaliu
în vest ai grijă de trecutul tău și nu uiți niciodată amintirile  chiar dacă te trezești în tălpile goale pe pietre reci polare
17 februarie 2017

viață de câine

una peste alta riști să te plimbi pe străzi de unul singur strada x se simte ca strada y una-i mai scurtă alta-i mai lungă viața nu-i ca o stradă sau e? o parcurgi încet sau nu fluierând sau tăcând privind lung la casele alea mari ori la alea care aproape se dărâmă mai dai cu piciorul într-o piatră stai să te muște un câine plângi de durere până-ți trece apoi mergi mai departe să-ți termini strada adică viața gata. ai ajuns la capătul ei și... gata de-aici înainte nu mai am scenariu poate inventezi tu ceva că altă viață n-am prin buzunare
uite cum am uitat să-ți spun că de mine se ține scai o idee îmi zic - nu-i a bună - în alb și negru n-am văzut iarba, pietrele, nici oamenii că ideea asta zicea - fă-ți din ochi un schimbător de viteze -  m-am uitat în spate și nu era nimeni poate doar un câine care ținea în dinți strada pe care mersesem acum 5 minute
17 februarie 2017