Eu și tata


Eu și tata


    ˗ Tată, unde mergem?
    ˗ Mergem.
    ˗ Da, dar unde? De ce ai luat cuțitul?
    ˗ Pentru că ne trebuie. Ai să vezi tu.
    ˗ Tată, mi-e foame.
    ˗ Ne grăbim. Mâncăm când ne-om întoarce.
    ˗ Tată, e noapte încă.
Tata înghesuia într-un rucsac verde câteva haine, brânză și roșii. Era încruntat. Închidea rucsacul apoi îl deschidea aducându-și aminte că a uitat lanterna sau chibritul.
    ˗ Tată, mama doarme.
    ˗ Da, doarme.
    ˗ Și nu spui unde mergem?
    ˗ Ea știe.
    ˗ Eu nu.
    ˗ E o surpriză. Ai să vezi.
Ne-am urcat în tractor. Zgomotul pe care îl făcea crăpa noaptea în zi. Mi se părea că toată lumea se va trezi. Cocoșii începuseră să cânte.
    ˗ Mergem mult?
    ˗ Nu prea.
    ˗ Arăm?
    ˗ Arăm.
    ˗ Și cu cuțitul ăla mare ce facem?
    ˗ Prindem iepuri.
    ˗ Și îi tai?
    ˗ Păi da.
    ˗ Nu tată, nu îi tăia!
    ˗ Trebuie să mâncăm.
    ˗ Eu nu mănânc iepuri.
    ˗ Ba ai să mănănci că nu ai ce face.
Am ajuns în câmp. Se luminase puțin. Stăteam în spatele lui tata și vedeam pământul în spatele tractorului cum înflorește. Tata era tot trist.
    ˗ Tot pământul ăsta îl arăm?
    ˗ Nu chiar tot. Arăm până la prânz.
    ˗ Așa de mult? Și când prinzi iepuri?
    ˗ Mai încolo.
    ˗ Pot să conduc și eu tractorul?
    ˗ Da, dar trebuie să mergi drept să nu iasă brazda strâmbă.
    ˗ Merg drept. Îmi arăți tu.
    ˗ Uite la mine cum fac.
Nu făcea nimic. Tata ținea piciorul apăsat pe o tăblie în podeaua tractorului. Volanul era imens. I se mișca mâna câte puțin în dreapta apoi puțin în stânga. Era o mișcare continuă, stânga-dreapta.
    ˗ Ai o batistă la tine?
    ˗ Am. Vrei?
    ˗ Da.
Îi dau batista tatei. Își dă șapca jos și se șterge pe frunte de sudoare.
Mi-e cald. A ieșit soarele. Azi o să fie cald. În tractor e și mai cald. E abia dimineață și soarele nu a ieșit de mult.
    ˗ Așa sunt eu, rău de căldură, zice tata.

Îmi plăcea mirosul lui. Își aprindea câte o țigară și nu observa că tot fumul venea spre mine. Adoram mirosul lui de fum. Nu înțelegeam de ce oamenii mari vorbesc așa de puțin cu mine dar atât de mult între ei. Mama și tata vorbeau mult mai ales în timpul mesei sau duminica, atunci când ieșeau la poartă sau când mergeam în vizită la vărul tatei, care locuia la trei case distanță. Îmi plăcea să mă ia cu el dar nu o făcea. Era singura mea amintire, acea zi la arat, ce mi se părea interminabilă și dureros de plictisitoare. Priveam plugul minute în șir. Priveam pământul cum răsare și simțeam mirosul lui amestecat cu cel de motorină.
După ce am terminat de arat, tata m-a luat de mână, cu rucsacul în spinare, am mers spre canal. Îi spunea canal și mă gândeam că acolo e plin cu apă dar era doar ciment plin cu praf.
    ˗ Uite, aici făceam eu baie când eram flăcău.
Era apă mare?
    ˗ Eram cam până la jumate. Hai să mergem încet spre tufele alea. Să nu faci zgomot că sperii iepurii. Tu stai aici cuminte și doar privești la ce fac eu. Da?
    ˗ Da, tată.
Și a plecat. Cu soarele în ochi îl vedeam pe tata doar o umbră cum se depărta. Mergea, se oprea, iar mergea apoi mai trăgea din țigară. Împingea șapca într-o parte să se șteargă de transpirație apoi o trăgea la loc. Fuma și mergea încet. În mâna dreapta ținea cuțitul. Deodată tata întinde brațul drept în fața lui. A început să fugă și l-am văzut cum ia de jos un iepure. Am început să plâng, dar mi-am zis că trebuie să termin de plâns până ajunge la mine, să nu se supere și să nu mă certe. Știu că tata nu mă certa, dar mereu am avut această frică.
    ˗ Gata. Hai să mergem acasă. E târziu.
    ˗ Hai, tată.
Tot drumul am ținut ochii închiși și am sperat că este doar un vis și când voi deschide ochii voi vedea draperia albastră cu flori roșii din fereastră, dar nu vedeam decât pe tata cum ține în mână un iepure din care curgea mereu sânge.
A fost prima zi în care nu am călcat pe urmele lui. Îmi plăcea să fac pași pe urmele lui tata. În acea zi i-am urât urmele.

    ˗ Mamaie, pot să merg la capră?
    ˗ Mergi mamaie, mergi.
    ˗ Mamaie, pot să dau la capră din merele astea?
    ˗ Dă-i mamaie, că-i place boalii să mănânce mere, că e capră, mamaie, și caprele mănâncă mere. Să mergi după aia la tactu-mare să mâncați halva.
    ˗ Are tataie halva? De unde mamaie, de unde?
    ˗ Ei, iaca, a adus Ica de la oraș. Ne-a adus și nouă oleacă.

Tataie mă ținea pe genunchi și mă pupa pe păr.
    ˗Tu ești fata lu' tataie. Tu ești sufletul meu drag.
    ˗ Tataie, de ce ai părul așa de mare?
    ˗ Alea sunt sprâncene, tătăițule. Ia și mănâncă.
Tataie mesteca halva cu pâine, apoi îmi dădea mie.
    ˗ Măi, om bătrân și tu, capră de fată mare ce ești, nu ți-e rușine să mănânci mestecat din gura lui? Nu-i mai da la fată, că o îmbolnăvești și pe ea.
    ˗Taci, hoașcă bătrână ce ești. De când a murit Ionel ești cu gura pe mine. Ea e sufletul meu, că tac-su privește de sus la tine acum, răutate ce ești. Ia pleacă de-aci și nu te mai uita la noi. Iote mă, să fie, auzi la ea, hă! Ia tătăițule și mănâncă, că e bun.
    ˗ Da, tataie, da.

De când murise tata, m-am atașat foarte mult de tataie. Era singurul lui băiat din 7 copii. A suferit mult, dar mai tare a suferit pentru mine văzând cum îl caut în fiecare zi prin curte, pentru că uitam ce-mi spunea mama: ”tatăl tău a plecat la cer, dar el vine noaptea și doarme cu tine”. Când mă trezeam dimineața, fugeam prin casă, apoi prin curte să îl găsesc, dar niciodată nu l-am mai văzut. Am înțeles că atunci când un om moare el doar privește de sus la tine.
Poate că tata a plecat la fel de ușor și de încet ca în ziua când a omorât un iepure.

Autor Dorina Șișu

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

eu, așchie de nuc