Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2014

abstract în livadă

de-ar fi să te iubesc aş alege o livadă de caişi bântuită de trandafiri galbeni şi-acolo te-aş aşeza printre culori nu abstracte și nu cu cearcăne în jurul dimineții abstractul despre care vorbeşti e ca o şuviţă albă în părul meu ai putea să auzi ecoul sunt departe dar trăiesc și nu știu să dansez cu răvăşitul străin care azi mă sărută
pentru prima oară noaptea are miros de vin

după câini

m-am desprins de mine
şi m-am trezit bătrână
mă scarpin cu silă în urechi
cu mâna pe care ai sărutat-o
ai făcut gaură în cer de promisiuni
cu vorbe de duh şi de iubire
au luat-o îngerii la fugă după moş crăciun mă laud că am furat un măr
din punga lui Adam
cu noroi pe tălpi m-am aşezat în fața bisericii am ţipat la un copil:
 - să taci, să taaaci, taaaaci, tac
și-am tăcut el plânge și-acum
neamurile au fugit după închipuirea şi asemănarea lor
fetele se schimonosesc de pomană
lumânarea e falsă ca vocea ta
tămâia arde în neştire
la tot pasul arde
și tot așa aş vrea să beau
după câini am intrat în noroi

decembrie 2010


alt drum

uneori abisul dansa și fura din vremuri
în foșnetul nopților se ascund șoapte timde

din vântul iernii a curs o zi iar eu am împietrit la poalele vieții

decembrie 2010

drum

mergeam așa în neștire cu vântul doar să sărut ploile
în abis foşneşte noaptea de frică să nu o trezesc m-am prefăcut în umbra


decembrie 2010

xxl

mă întorc din drum
am plecat la birou în papuci
sună telefonul
sună în cap un dovleac

una a adormit
în picioare
una şi cu una fac două curve
freud a fost un prost
ce cunoști tu? schimbă-ţi traseul cretino
miroşi a sânge
miroși a târfă
taci dracu din gură

femeile cumpără carne
pute a femeie peste tot
pute telefonul
și banii
și clanţa uşii pute
o căţea în călduri îmi taie calea



decembrie 2010


suflu ipocrit

treci peste tot cu silă
nu vezi o haită de câini
cum aleargă după o căţea în călduri.
praful din stradă ţi-a intrat în ureche
nu auzi când urlu
degenerez regenerez protestez
în faţa sentimentelor pe care
cică le mai ai

ai avut un ban
în buzunarul jegos de la blugi
îţi schimbi ţigările
şosetele rămân

vreau să merg şi astăzi cu troleul aş mânca o pisică moartă
aș mânca o prăjitură

te-ai anulat de căsnicie
ţi-ai face harem de blonde ipocrite
am ajuns acri
la fundul rucsacului e o verighetă

decembrie 2010


câine

câine



te-aş pupa pe la colţuri dar…

la capătul buzelor ţi-a rămas muştar
puţi a acru
de sub braţele tale lungi îți curge mătreaţă
și te plângi că ai frig în casă

salută lumea pe bulevard
şi-ai să te faci de râs

când luăm salariul?
m-a dat afară din cămin
şi-am vrut să fug în stânga şi-n dreapta
peste tot erau câini în călduri
administratorul avea bani în buzunar
era mita lui cea de toate zilele amin


decembrie 2010

revers-re

de două zile nu simt nimic
aud destinul cum râde eu tac

astăzi am călcat în balegă
şi mâine voi călca în balegă ba-le-găăăă…

telefonul sună la birou în neştire
îmi astup urechile și vreau să fug

părul îmi cade
ura îmi creşte

în gât am un pietroi
o stâncă simt în cap
mă doare aerul ce-l trag pe nas
am uitat tabla înmulţirii
învăţ şah

îmi creşte păr alb.
miroase a silă
sunt un măscărici bolnav
cumplit miroase mucegaiul


decembrie 2010

mono

o vorbă trecută tace și plânge o lacrimă zăbovește în prag
salutând pasul care o calcă

un ceas mă latră cum se cuvine

mă așez făptură ca țintă în calea oricui vrea să mă treacă
în vis locuiește un amin.


Decembrie 2010

Ulise plânge pe fruntea iubitei

Ulise plângea în fiecare zi pe fruntea iubitei am crezut că visez dar nu era imaginația mea ori vreo scenă rămasă dintr-un film știam că tremuram de mână cu viața fără alternative și mă rugam să nu mai simt în tălpi rănile care se adânceau la fiecare pas pe mâini  pe frunte pe tâmple
sângele curgea spre un alt univers
am crezut că visez dar descompunerea mea nu înșela pe nimeni nici măcar moartea nu se mai juca luase în serios ticul ei nervos ăla de-a mă otrăvi cu viața am vrut să fiu în pas cu moda și-am făcut un colaj cu amintiri furate din jurnalele zeilor l-am făcut din frunze moarte apoi m-am așezat în rând cu vii și-am început să sper să cred în șerpi și să admir colții de lupi
dar m-am așezat și în rând cu morții și-am început să cred că ceea ce nu sunt nu-mi pot avea așa că am adormit la marginea drumului
acolo unde un fugar pierduse o sabie

Trădarea

-Unii s-au apucat să facă hermeneutici, ori le place cum sună Hermeneutica lui X, Y sau Z și vor să pară super inteligenți, ori e la modă și mie mi-a scăpat. Oricum, mulți citesc, puțini pricep. Ce a rămas de priceput e simplu: de umplut burta, de purtat moda, de dus vorba, ba chiar și oleacă de râcă între dobitoace, că nu strică dacă se presară pe ici pe colea. Celan și-a scuturat palmele de cretă și și-a dat părul din ochi. Îl lăsase de câțiva ani buni să crească, mai economisea bani din tuns și, dacă era la o adică, îl tăia și-l vindea, că tot se purta asta prin oraș. Cu studenții lui era deschis și sincer. La fel și ei cu Celan. -Domnule profesor, îmi permiteți? -Te rog, Panaite, spune! -Suntem obligați să urmăm cursul de Hermeneutică și atunci vă întreb, cine este vinovat? Noi, că suntem dispuși, ori profesorul, care consideră acest curs obligatoriu? Tot dumneavoastră ne spuneați cândva că ”răul se taie de la rădăcină”, dar acum priviți și comentați, în acceptul și admirația colegil…

pe unde calcă umilitul?

se zice că misterul se află la sfârşit cui te adresezi? complici faptele mărunte și le faci mari cât un munte modest cum ești te răscolești și te întrebi de unde vii te arcuiești a om și-ți spui că ai mâini simple dar taci taci al dracului de mult încât te crezi filozof experimentezi cuvintele care ți-au fugit de sub picioare și ești sigur că timpul îl strivești între uși la tâmple-ţi zace şoapta într-o pânză albă te crezi lup te crezi Zamolxe legi răscrucile-n lanţ
conversezi cu riduri timpul te suspendă de oglinzi și urli: ce vrei? ceeee vreeeei? pe un peron o mască râde îți strecoară în buzunarele rupte un ceas din vremea ta
și-atunci te naști dement într-o necunoscută renegi blamezi sughiţi și plângi ei? pe unde calcă umilitul?

Scrisori între monoteiști

Doi monoteişti într-o cameră goală sunt lipiţi de amintiri. Între ei e o distanţă firească. Unul țese o poveste de iubire pe marginea tâmplelor celuilalt. Timpul s-a oprit pe pragul ușii lor și-i ascultă. O întâmplare le-a lăsat sufletul gaj.
Scrisoarea doamnei pentru monoteist:
Am vrut să te aud, dar am rămas stană de piatră. Munţii m-au acoperit cu vânturile sale, iar apele au trecut peste trupul meu adâncind șuieratul iernilor ca în propria lor casă.
Suntem esenţe laolaltă cu viaţă. Ori poate că nu? Unii îşi doresc atât de multă iubire încât vor să nu fie lucizi şi-atunci indiferenţa le devine faptă. Te umileşti cu dragoste. În vis orbești de fericire. Nefirească parte de lume îmi pare realitatea! Un punct de sprijin susţine drumul, dar pe drumul acesta, păcatul are urma șerpilor. Simţurile se rostogolesc pe margini de lume, iar lumea rostogolește margini, le face ghem și le aruncă în ochii naivilor. Cine să te privească cu ochiul milei? Îți cântă din cer un cor de îngeri? Vai, nu,…