Ulise plânge pe fruntea iubitei

Ulise plângea în fiecare zi pe fruntea iubitei

am crezut că visez

dar nu era imaginația mea

ori vreo scenă rămasă dintr-un film

știam că tremuram de mână cu viața

fără alternative

și mă rugam să nu mai simt în tălpi

rănile care se adânceau la fiecare pas

pe mâini 

pe frunte

pe tâmple

sângele curgea spre un alt univers

am crezut că visez

dar descompunerea mea nu înșela pe nimeni

nici măcar moartea nu se mai juca

luase în serios ticul ei nervos

ăla de-a mă otrăvi cu viața

am vrut să fiu în pas cu moda și-am făcut

un colaj cu amintiri furate din jurnalele zeilor

l-am făcut din frunze moarte

apoi m-am așezat în rând cu vii

și-am început să sper

să cred în șerpi

și să admir colții de lupi

dar m-am așezat și în rând cu morții

și-am început să cred

că ceea ce nu sunt

nu-mi pot avea

așa că am adormit la marginea drumului

acolo unde un fugar pierduse o sabie