mono

o vorbă trecută tace și plânge
o lacrimă zăbovește în prag
salutând pasul care o calcă

un ceas mă latră cum se cuvine

mă așez făptură ca țintă în calea oricui vrea să mă treacă

în vis locuiește un amin.



Decembrie 2010

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

huh, man