Postări

Se afișează postări din iulie, 2013

umanul peţit

umanul peţit la prima răscruce
valul desparte o viață ce duce
un gând
o născare 
o ploaie să moară
o vreme
un ceas 
ori un vis ce ne doare
în braţe de praf venit dintr-un mit
mesaj entitate
simbol despărţit
de forme şi ape femeia priveşte
dovada cum zace din sacru-n poveste

ce-ndrumă acum prea mândră-ți față hâdă?

un drum fugar îmi șade la picioare
și-ar vrea să-i fiu un cap de viață
ca o părere scade paloarea dintre noi
mai stai o toamnă sau măcar cinci ploi
și pîn’ la urmă calea-i zguduită
de ochii ascunși și hoți printre cuvinte
de îmi vorbești iubirea stă cuminte
iar de îmi taci 
știu
aerul mă minte
eu sunt flămând în versu-mi fără viață tu ești sătul de aur și verdeață noroiul s-a uscat pe tălpi și fruntea-mi este ruptă de întrebări și de mirări prea scumpe ce-ndrumă acum prea mândră-ți față hâdă? și prin ce gară truda-mi calcă strâmb? e vina mea desfrâul nu-l cunosc în flăcări prada pare prea cuminte

nu mai plânge mamă

răzbunarea s-a prins în jocul funebru 
s-a atins inelul de buza pământului  și iată cum toiagul singurului cuvânt de adio s-a prins ca un mărăcine în părul meu otrava ploii a secat metafora  hoți de buzunare au tatuat cu sticlele de bere pe glezne numele din vis.  din visul cui au răsărit maci negri? ah, nu mă întreba de ce speranța poartă negru în dimineața aceasta 
mama și-a adunat spatele în ochiul meu stâng și icoana din sala mare are amprentele mamei pe ramă țipă morții chemările blesteamă iubirea tatălui meu și pe masă a rămas pastrama de oaie din copilăria lacrimilor mele nu mai plânge mamă în fericire visul se destramă

hai gândule

mereu ți-am povestit câte ceva
pe ascuns ți-am așezat mere sub pernă
m-am prefăcut că sunt Salus
și fără să înțelegi de ce adun roua
alergam precum un silen înaintea vântului
și urlam de fericire că sunt tâlharul mării
valul acela stă în dulapul meu de haine
și nu am să-i dau drumul
pentru că mă prefac în regina Babylonului
înspre răsărit îți voi ridica o cetate
din cele mai frumoase ploi
din vise vom face răsăritul lumii
și apoi o să privim liniștiți la ultima ninsoare
hai gândule 
hai stai
nu auzi cum te strigă timpul?
eu nu am plâns când am ajuns la malul tău
sunt slujitorul urmelor bătrâne
și în coate m-am scrijelit de pântecul cerului
hai gândule 
hai stai

nu știu

în ora dimineții tale
citesc vești cu parfum de pustiu
și ce jalnică-mi pare acum seara
pentru că parcă aud versurile tale
așa cum au adormit pe plajă
cum strigă spre simboluri 
și cum roagă risipirea să nu plece
nu te întreba unde ești
în cercul tău nu pătrund visele
și dacă ar fi să-ți povestesc despre timpul meu lipsă
salamandrele și-ar dezlipi culorile pe un munte

într-o zi
pământul a ridicat mâinile spre mine
și prin rădăcina lui am cicatrizat o poveste
pentru că valul te știe
și pe marginea acestui prag
ți-a lăsat un nume

într-o altă zi
pământul mi-a căutat ochii
dar ninsorile acoperiseră depărtarea
și de atunci tot ninge mă ninge... nu știu

valul din mâna mea dreaptă

am ieșit în întimpinarea Lupului Alb
asta acum o mie de ani și urletul lui mi-a tatuat pielea  în minuscule drumuri de munte de atunci îmi păstrez calea mă feresc de întâmpinări ascunzișul face bine la metafore și uite ce bine le pică umbra nu-i așa? am trecut de porțile imaginarului dar le petrec în fiecare noapte tu nu mai spune la nimeni secretul meu ai știut că sub pernă îmi ascund șoaptele și atunci când uit cine sunt nu vin la cascadă aștept să plece soarele și ușor ușor merg spre acolo unde mă aud regăsirea mă tulbură precum valul acesta din mâna mea dreaptă

de ce devenim bătrâni?

mă întrebi de ce devenim bătrâni?
să uităm de larma cumplită
să ne înșelăm trupul cu aduceri aminte
să mărunțim diminețile cu hrana nopților
și așa aduși de ani
să facem un colț bucuriilor și să râdem
știu că e o înșelăciune la mijloc
dar nu cântăresc paralelismul ce-mi cade pe cap
ori de câte ori mă prăvălesc spre lume
nu cântăresc neliniștea care-mi fuge prin sânge
și nici kilogramele de vise spulberate
tu nu vezi cum bate la geam brațul femeii mute?
despre iertarea istorică îți voi povesti pe un covor de catifea
lângă cenușa păsării Bennu
lângă urletul Lupului Alb
sau lângă sfâșietoarele pânze țesute în așteptarea iubitului
te las să cercetezi viața
dar să nu spargi apoi zilele pe care le-ai păstrat în colțul tău secret
pentru că pe trupul meu umblă suflarea morții
și n-ai să înțelegi de ce rosturile sunt legate cu sârmă ghimpată

cât de cuminți putem să fim

toți rămânem în urmă
și tu ești înaintea mea 
pentru că-ți privesc urmele
iar drumul tău nu e sub cerul absurd
așa cum l-ai gândit
și nici deasupra pământului cu pantofi de lac
așa cum spun poeții

simt milioane de atingeri pe tâmplă
poate că sunt ochii trecătorilor
sunt treceri de ploi sau șuierat de vânt
tabele matematice împărțite la grijile noastre
poftele paralele cu visele
să înghițim în sec trecutul
și să bem cu poftă metafora care ne suflă
cât de cuminți putem să fim
în roluri diferite
hai să te prinzi în hora anotimpurilor
încă o iarnă
apoi vom dormi

”de dorul tău eu am să mor”

cerul s-a prins de mătase
din suflet dulcele dă să iasă
de vei vedea fiecare atingere 
cum mut se prinde înconjurul meu
de vei vedea fiecare anotimp
cum se mută în umbra mea
ai să înțelegi obsesia de moarte
sau poate că măcar acest lerui-ler de vară
care s-a prins de mâna mea
precum o coroniță pe capul ielelor

și-am să-ți urc de-acuma daruri
din gânduri spre un rai al tău
și-am să-ți fiu felia-ți bună
de pus pe răni când ai să plângi
și-am să-ți ademenesc iubirea
să stea sub pernă când adormi
sub pleoape numele să cânte
”de dorul tău eu am să mor”

De vorbă cu moartea

˗ Stai cuminte!
˗ Păi ce, nu stau?
Mântuit, împărtășit, spovedit, renegat, furat, felicitat, mătrășit, găurit, răsfirat, renegat, maltratat. Ce mai e? Taci! Taci! Taci, taci, taci! Spun gândului care spune să tac, să tacă. Ecouri. Ecouri. Nebunie, blasfemie. Taci! Și am tăcut. Șttt! Cine spune? Tu spui. Adică eu.
˗ Cu cine vorbesc?
˗ Nu știu.
˗ Cu tine. Vrei să-ți desenez?
˗ Ce?
˗ Ești proastă?
˗ Nu. Nu cred. Oi fi. De ce nu? De ce întrebi?
˗ De o juma' de oră îți explic de ce-am venit.
˗ Păi, la cine ai venit?
Cine dracu, Doamne iartă-mă, e femeia asta? E frumoasă rău de tot. Că doar n-o fi venit taman la mine. Ce treabă am io cu ea? Niciuna.
˗ La tine am venit. Știai că vin.
˗ De unde să știu, dacă nu te știu? Cine ești?
˗ Moartea.
˗ E-te na! Faci mișto de mine?
Cred că sunt, la naiba, într-un vis horror. Ce-o fi însemnând și porcăria asta?
˗ Nu. Sunt foarte serioasă și nu fac glume.
˗ De ce? Adică de ce nu faci glume? Moartea nu râde? Ah, să nu uit! Cum dorești să îți spun? Doamna Moartea sau do…

Îngerașul meu, îngerașul meu...

˗ Adu cartoanele aici!
˗ Le aduc. Unde să le pun?
˗ Uite, aici. Să nu vadă lumea cum arată un om distrus.
˗ Săraca de ea!
˗ Acum îi e mai bine ei. Nouă, nu. Deci poți reformula cu ”săracii de noi”. Hello, go on! You are not allowed here. Go, go, please! 
Lumea privea chipul femeii ucise. Șoferul de camion, care lovise mașina, privea absent. Fără viață. Sângele se împrăștiase pe o bucată bună din autostradă. Era ora 8:30 dimineața. Traficul era infernal la ora aceea, indiferent unde te aflai cu mașina; în oraș ori pe autostradă, se circula infernal. Pompierii încercau să izoleze zona și să procedeze la tehnicile legale în caz de accident.

˗ Mamă, unde te duci?
˗ La job. De ce mă întrebi? Nu fac asta în fiecare dimineață?
˗ Ba da. Te-am visat ciudat.
˗ Cum?
˗ Nu pot să îți spun.
˗ Atunci de ce-mi mai spui, dacă nu vrei să spui până la capăt?
˗ Nu asta am visat, adică, ce te întreb acum, dar vreau să te întreb ceva, pentru că mi-am adus aminte. Atunci când mori, unde te duci?
˗ E firească întrebarea.…