Postări

Se afișează postări din februarie, 2017

cum a început?

motto: spre ziuă noaptea se topește pe fruntea ta ca un țurțure agățat acolo chiar de tine se prelinge pe ochi și are o culoare albastră de parcă tu te-ai preface într-un nor de vară polară
pe tabla ei de joc existau două piese viața și moartea era plictisită și ofta numai la gândul că trebuie să mute  continuu viața înaintea morții într-o zi, fetița stânjenită de propriul ei joc, și-a întrebat mama: -de ce viața trebuie să fie înaintea morții? de unde să știi că moartea nu-i mai bună decât viața? ai trăit tu moartea? nu știu ce i-a răspuns pentru că trecerea timpului mi-a șters asta din memorie dar știu că fetița a pus o piesă în plus: iubirea iubirea și viața erau întotdeauna înaintea morții
...stai așa, și-atunci de ce a scris atâtea scrisori pescarului bătrân din dublin și de ce vorbea cu o fântână?
pentru că asta nu-i decât o poezie, iar imaginația autorului, e tot o amintire pe care o adâncește uneori ca o urmă de pas pe zăpadă fierbinte.

28 februarie 2017

fără motiv

te trezești că dai sfaturi altora iar tu ești atât de singur că nici gândurile nu-ți mai stau grămadă plânge și umbra pe care o faci și-apoi te întrebi de ce, pentru ce, de ce tu treci cu privirea-n pământ de parcă ți-ar fi rușine de toți trecătorii ăștia grăbiți de parcă ți-ar cunoaște rătăcirile și golul din buzunar treci cu pașii peste alți pași care au fost fericiți și cine știe, poate că, măcar până la capătul străzii vei râde fără motiv

24 februarie 2017

o zi ca oricare alta

i-ai rămas dator străzii ah, da' unde sunt toate lucrurile care te-au emoționat cândva? a cui e vocea care-mi ucide răutatea? al cui e veninul care se prelinge pe ochi? a cui e palma care mi-a crăpat inima-n patru? șttt, uite cum vine face cu ochiul și dantelăria de la pălărie  sau mătasea fină a rochiei dar și pantofii roșii de lac te face să roșești o prosteală care te-a schimbat în om timp de un minut și dacă ea a trecut pe lângă tine  lăsându-ți un fin parfum franțuzesc în loc de „hello” nu a schimbat pornirea ta animalică acum ești tu un simplu trecător amețit îți cauți ziarul și un loc bun în bar de unde poți privi strada fără rușine
azi nu au fost atentate în amor un trandafir dă să moară în vaza ta spartă de acasă

24 februarie 2017

Eu și Hypatia

ai spus că am același păr ca Hypatia 
ai desenat în jurul meu cercuri
și ai pictat îngeri
ai scris poezii 
și acum ai pus un egal între mine și cer
pentru că nu sunt fiica lui Theon
mi-ai dat acești pantofi de lac
să par vie
scriu despre Euclid că este egal cu Ptolomeu
scriu despre mine că sunt în minus adunată cu Marte
scade luna plină din raza ochilor tăi
să rămânem orbi pe verticală
adună urletele femeilor care nasc
poate că așa semănăm a oameni
dar cel mai indicat rezultat
cel mai profitabil și echilibrat dialog
e să ne dăm drept animale
astfel încât rezultanta să fie egală cu doi

coroana mea de furtuni

am adormit privind la cioburi
mi-a crescut în ochi alt ochi
cu el priveam în mine un anotimp
aerul tremura atunci când te chemam
lângă zidul Troiei am lăsat un cal alb
nu întreba de ce sunt dulce azi
nici mâine nu ne vom petrece
pentru că am fost chemată la fierberea celor șapte ceruri
în timp ce tu mă dai troienilor Elenă
eu adun cuvintele să le ștern covor pentru atunci când tu vei plânge mi-a crescut un sentiment în suflet
o scară, un ghem de iubire, un blestem
mi-a căzut o noapte pe frunte
și tot chem, înviem sunet de viori pierdute
mi-am făcut o coroană din furtuni
am călcat în picioare deznădejdile, poftele,
dar mi s-a făcut sete de viață
abia atunci am văzut prăpastia și dorul de verticalitate
am obosit să-ți spun mereu același cuvânt
uite cum s-a umplut pământul cu noi osteniți

Relaxare si Meditatie - Poeme: Viata... o dispozitie? si Pas de doi.

Imagine

în vest nu se face via

în vest nu se face via amintirea cu mustul din copilărie a rămas la fel  miros dulce și degete lipicioase picioare goale pe frunzele de nuc abia scoase din butoi așa rămâne vinul proaspăt - zicea mama vin roșu ca sângele - zicea bunicul în amintirea tatei vărsam pe pământ câteva picături să știe și el cum a ieșit vinul anul ăsta
în vest îți cultivi câte o amintire în fiecare zi o ții cât mai mult în minte și nu pe toată deodată apoi o iei de la capăt cu atenție să nu-ți fi scăpat vreun detaliu
în vest ai grijă de trecutul tău și nu uiți niciodată amintirile  chiar dacă te trezești în tălpile goale pe pietre reci polare
17 februarie 2017

viață de câine

una peste alta riști să te plimbi pe străzi de unul singur strada x se simte ca strada y una-i mai scurtă alta-i mai lungă viața nu-i ca o stradă sau e? o parcurgi încet sau nu fluierând sau tăcând privind lung la casele alea mari ori la alea care aproape se dărâmă mai dai cu piciorul într-o piatră stai să te muște un câine plângi de durere până-ți trece apoi mergi mai departe să-ți termini strada adică viața gata. ai ajuns la capătul ei și... gata de-aici înainte nu mai am scenariu poate inventezi tu ceva că altă viață n-am prin buzunare
uite cum am uitat să-ți spun că de mine se ține scai o idee îmi zic - nu-i a bună - în alb și negru n-am văzut iarba, pietrele, nici oamenii că ideea asta zicea - fă-ți din ochi un schimbător de viteze -  m-am uitat în spate și nu era nimeni poate doar un câine care ținea în dinți strada pe care mersesem acum 5 minute
17 februarie 2017

habar nu am

țin minte că am fost copil dar nu țin minte când am crescut și cum am ajuns aici citatele din Bukowski au devenit utile și sufocante precum damele cu pălării din dantelă rămân în pub cu mâinile pe masă coatele au lustruit masa astfel încât paharul cu whiskey alunecă perfect urmăresc o știre la televizor cu coada ochiului pentru că lângă mine s-a așezat un gangster de treabă dă de băut și își prezintă noul lui pistol îmi face cu ochiul și-apoi mă întreabă liniștit dacă am nevoie de protecție man, clipele tandre se numără pe degete și nu ai nevoie de zile libere să faci un calcul despre viața ta ce-ți pasă că mersul pe jos e sănătos că am nasul cârn și nu mănânc ciocolată?
țin minte că am fost copil și habar nu am de ce-am crescut ținând în mână ghimpi de trandafiri galbeni
16 februarie 2017

un nimic

infinitul e un nimic tu întrebi iar eu mă mir de căscatul lui ilegal sau de corăbiile lui Columb de valuri care nu le poartă nici măcar amintirea sau dorul licuricii din cimitir or fi veseli sau triști de ce ți-ar păsa de niște lumini care fugăresc cine știe de ce pe crucile mute noaptea și plânse ziua? ah, da, suntem buni de mâncat doar pământul ți-o poate spune ce gust de nisip om avea ori cât de proști om fi să credem că suntem niște delicatețuri  pe mesele regilor din lumea paralelă
infinitul e un nimic la care naivii visează fericiți dând din aripi niște gâze de-am fi nu am nesocoti de ce fericirea nu durează ca o filosofeală dată pe gratis în ziua mare la colțul străzii îți spun:  infinitul e acest pahar cu whiskey dat pe gât  urmează altul de care nu dăm socoteală.
15 februarie 2017

șotronul

genunchii s-au chircit după timpul tău mi-am îndesat în buzunar cojile de portocală, folia de la univers și cercul sub unghii s-a înghesuit pământul din spatele casei ce să-ți spun nou?  m-am ascuns după balcon soarele dă să iasă, dar norii îl acoperă cu invidie o femeie țipă în pijamale în mijlocul străzii are o sacoșă de Tesco îm mâna dreaptă iar în mâna stângă ține o tigară femeia țipă iar eu m-am ascuns după balcon nu-mi verific vârful nasului de teamă să nu mă audă 
mi-au crescut solzi pe frunte blestemele au mucegăit și așteptările au crăpat în patru cântecele despre elefanți și poduri de piatră au expirat șotron am cretă pentru un șotron cum îndreptăm genunchii?
15 februarie 2017

să ne prefacem

să ne prefacem fericiți și triști să ne prefacem că nu ne prefacem
să ne prefacem că atingem pământul cu inima
că sărutăm cerul și că avem aripi
să ne prefacem că împărțim anotimpurile în numere pare
să ne prefacem că suntem o frunză din copacul pe care se sprijină noaptea
să ne prefacem că bem coniacul până la ziuă
că saxofonul aruncat la gunoi ne-a cântat un jaz în ziua nunții
știai că sunt prostituata vieții mele
dar ai rămas cu mine atât cât să nu-ți apleci fruntea de pământ iar eu nu să nu-i beau otrava
15 februarie 2017

repetabilă

nu știu dacă eu exist, dar îmi dau seama că sunt repetabilă aceeași pași, aceeași privire, aceleași drumuri întrebări, decepții, speranțe pe care niciodată nu le lași baltă pentru că ele s-au legat de tine cu sârmă ghimpată mă întrebi unde eram în timpul uciderii tale? mă întreb dacă nu eram ironia sau chiar veranda la care stăm  întrebându-ne absurd de trecut mai devreme sau mai târziu ne vom ridica și vom merge spre bucătărie un spațiu necesar umplerii cănilor de cafea apoi vom admira arta dezolării în pictura marilor artiști vom citi filosofi antici în timp ce pescarul își trage plasa goală în barcă în timp ce lupii urlă în zăpezi în timp ce un geniu își scrie capodopera secolului XXI noi bem cafea și ne căutăm privim în zaț ne așezăm picior peste picior netezim pătura mai bine pe noi oftăm  privim în gol fără să ne întrebăm de ce privim în gol apoi deodată îți dai seama că toată viața ți-ai dorit un cal alb sau negru un cal pe care să mergi până la piramida lui kheops 
nu știu dacă exist, dar îmi dau se…

paiele din ochi

dacă o poveste ar fi imposibilă și insuportabilă  nu ar aduce nimeni aminte de ea  iar grumazul înfipt în cuvinte s-ar delimita nerușinat mai mult la suprafață ba chiar ar sări în ochii dadaiștilor critici și-ar da ăștia averile pe degeaba doar-doar să nu le deșiri destrăbălarea să nu le irosești beția și acel etcetera ...cu pantofi negri de lac și felinar roșu la poartă podul de piatră s-a dărâmat a venit Veronica și la luat ...ca furnica le cară le cari le cărăm le ducem pe burtă pe spate pe brațe pe furiș pe alea rele și cu bube pe alea bune le punem pe frunte și urlăm aproapelui băăă, ia te uită la mine, băăă, ce am io și tu nu ai te minunezi ca un prost și-ți aduci aminte când îți scriam cum să-mpărțim fericirea: una mie, una ție, una mie, două ție, două mie, nouăsuteoptzecișicinci...bla bla blaaa
pe mărul discordiei l-a prins iarna-n drum de fruntea ta s-a prins o frunză de tâmpla mea s-a prins talpa piciorului tău drept din ochi a început să curgă cenușă
unde ziceai că te duceai azi dimineață când…

vineri pe o vată de zahăr

azi e vineri și din urmele mele se desfac file de povești scrise miercurea azi e vineri și nici peștii nu îndeplinesc dorințe așa cum basmele nu au reușit decât să rămână basme așa eu îți spun cu mâna pe inimă că în filele scrise pe tălpile mele nu găsești decât dragostea și ea nu te strânge de gât precum o datorie la bancă nu strigă după tine: bă orgoliosule, bă fugitule, bă îndrăgostitule, bă lăudărosule dragostea asta ține în viață toată pasiunea vieții și nu te aplaudă nimeni pentru că faci plecăciuni unei zile nu-ți face statuie că ești indiferent sau prea atent cu oamenii săraci sau că nu strivești paraziții care ți-au intrat în casă
azi e vineri și din aerul acesta rece și curat mi-am făcut o mantie din vată de zahăr dar tot miercuri în sânge mi-a rămas...neuitat.

10 februarie 2017

boierul oamenilor singuri

bărbații au urcat pe o scenă înaintea femeilor bărbații și-au pus măști albe și au început să îngâne un imn femeile au urcat pe altă scenă femeile și-au pus măști colorate și au început să danseze pentru că în rolurile lor nu erau cuvinte trebuiau să mimeze viața, dragostea apoi moartea
spectatorii naivi ascultau de regizor actorii ascultau și ei de regizor nu era nimeni fericit  un scenariu absurd trebuia urmat pentru că un boier le deținea lumea o lume cumpărată pentru tristețe în nemernicia lor nu existau fericiri și nici speranțe​
tu ai covoare, uzanțe, flori, femei, cizme, parfum tu ai o istorie din care poți stoarce lacrimile oricui te ascultă dar actorii și spectatorii mei nu au nimic au un boier care-i lovește în sânge și le suge viața în pahare de șampanie un boier care-și serbează ziua în fiecare joi
tu ai ziduri, coridoare și uși dar lumea mea nu are decât un pustiu cenușiu fără gust și fără senzații o moarte de uzanță băgată cu sila pe gât

09 februarie 2017

te iubesc și miercurea

te iubesc și azi chiar dacă e miercuri și sufletul parcă e atât de
bătrân încât îi simt albul pe buze
un gust sacru care-mi răscolește privirea și-o trimite hăt departe
dar nici nu mă întreb de ce o trimite hăt departe
și de ce oamenii ăștia din jur sunt preocupați până-n oase
de grija altora
te iubesc bătrânește ar spune bunicul
pe îndelete și fără grabă
chiar dacă nu am câștigat la loto
nu-i nimic ar spune bunicul
sănătoși să fim că le-om face pe toate fericirea-i albă și ea atunci când îmi reciți din tine
o liniște copleșitoare cuprinde cele câteva secunde când îmi citești
apoi vine un ceva și ne strânge cu ușa
ne sugrumă de gât grija zilei de mâine și oboseala zilei de azi
ne facem mărgele din speranțe și adormim în fuga nopții
siguri că poarta e închisă și niciun balaur nu intră
basme ai spune tu
că din atâtea vieți doar pe-asta o țin minte
te iubesc și azi chiar dacă e miercuri
și sângele-mi se înmulțește cu tine rezultând un mâine și poimâine de miercuri continuu se-ntoarce-n mătase albă pleoap…