boierul oamenilor singuri

bărbații au urcat pe o scenă înaintea femeilor

bărbații și-au pus măști albe și au început să îngâne un imn

femeile au urcat pe altă scenă

femeile și-au pus măști colorate și au început să danseze

pentru că în rolurile lor nu erau cuvinte

trebuiau să mimeze viața, dragostea apoi moartea

spectatorii naivi ascultau de regizor

actorii ascultau și ei de regizor

nu era nimeni fericit 

un scenariu absurd trebuia urmat pentru că un boier le deținea lumea

o lume cumpărată pentru tristețe

în nemernicia lor nu existau fericiri și nici speranțe​

tu ai covoare, uzanțe, flori, femei, cizme, parfum

tu ai o istorie din care poți stoarce lacrimile oricui te ascultă

dar actorii și spectatorii mei nu au nimic

au un boier care-i lovește în sânge și le suge viața în pahare de șampanie

un boier care-și serbează ziua în fiecare joi

tu ai ziduri, coridoare și uși

dar lumea mea nu are decât un pustiu cenușiu fără gust și fără senzații

o moarte de uzanță băgată cu sila pe gât

09 februarie 2017