Dorina Șișu

am învățat că mereu învăț ceva, apoi uit. că orice faci bun pentru cineva se întoarce împotriva ta. am învățat că nu există prieteni adevărați, nici păcate și nici blesteme. am învățat că fericirile sunt întotdeauna strivite de alții și că plânsul tău rămâne mereu un secret. am învățat creativ și periculos, dar am uitat să țin minte lovitura cea mai de seamă, așa că uite-mă: un pasiv inocent pe un drum care presimte. presimt rănile și vicleniile. nu mă apăr. tac. le tac. le întorc cu fața spre lumină și spun că sunt frumoase. cumințenia, cred cu ardoare, cumințenia în fața vicleniilor, este cea mai corectă armă. energia ta devine un calibru personal, al iubirii sau al acelui ceva pe care îl vei uita a doua zi, pentru că abia l-ai învățat azi. niciodată n-am avut destulă putere încât să-mi imaginez o lume bună. lumea e lume. nu o pot ierta pentru că nu mi-a greșit cu nimic mie, ci lui Dumnezeu. nu o pot ierta, dar o pot iubi. cum poți iubi pe cel care te urăște? fără un răspuns la

Vineri, 05 ianuarie, 2018, 11:11, Dublin cum e să simți „la nivel primitiv” o dimineață ploioasă? e o idee bună. nu zic de cazan, zic de a simți primitiv, dar suntem atât de dificili încât mi-e teamă că nu vom simți mai mult decât frigul cum pătrunde în oase. voi ați pus bazele unui partid într-o joacă, o joacă naivă care vă descătușează și vă face liberi. cred că dacă ai face cazanul ăla de horincă pe tarlaua reginei, ai deveni primul pacient horincar-engleziastic demn de cel mai mare trofeu căzăncesc. problema e cu materia primă. adică pruna sau din ce faci horincă? n-am văzut pruni pe aici. doar meri. și ăia cam rahitici. va trebui să aduci tot din România. partidul vostru are mulți președinți, așa că nu vă duc eu grija. vorbesc de grija aia de pe umerii voștri. miracolul e necesar. în viața fiecăruia, măcar o dată, a avut loc un miracol. treaba e că unii nu-l prind. holbează ochii și-i zic minune. sau altfel. oricum, treaba e că poți avea un miracol dacă vrei sau crezi în el.

sttt, ascultă Doamne, florile cum râd și spune-mi care vrea să-mi fie-n vis a mea pe veșnicie. sttt, ascultă mamă, povestea unui galben el se credea a fi un cal, un murg dar nu am vrut să-i spun că-i trandafir așa că am tăcut și-acuma fug să văd ce face colo în grădină. sttt, ascultă tată, pașii mei sunt mov m-aplec ușor în față tu crezi că am să zbor? cel alb de-acolo, da, e fluture sau ce-i? mi-l prinzi? te rog în brațe să mă iei să-i spun că mâine îl aștept în zori. sttt, ascultă cerule, la tine sus sunt munți? să-mi iau la noapte florile sub pernă? să-i spun amicului meu Tom, că-i mâță că el tot sare sus pe lustră crezând că-i liliac sau cine știe ce în mintea lui chiar miaună a lup firește. mă-nchin cu Buni, râd, îmi spun: „Doamne păzește” și fug degrabă iarăși între flori. sttt, ascultă omule, n-ai vrea măcar puțin în lumea mea să te cobori? că te-aș servi cum știu mai bine cu o dulceață bună de afine!