Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2016

naivitatea

câtă naivitate trebuie să ai în sânge să te crezi fericit? țărâna are aripi. frige strâmtoarea valului. stai să clatin țipătul clopotului din ultima zi de duminică, apoi îți rămân.

pe spatele vieţii

pe spatele vieţii am găsit tatuat un gând despre iubire
mi-au trebuit toate nopţile să înţeleg
de ce zâmbetele oamenilor îl găsesc atât de straniu
pentru că viaţa nu mi-a vorbit de fericire
am stat nemişcată aşteptând să-mi pese de sângele meu gol
care-mi alerga nepăsarea prin ochi a întrebare
de ce nu mi-a vorbit viaţa de fericire
şi de ce duc în spate o iubire pe care niciodată
nu o voi vedea

oamenii zâmbăreţi ridică braţele spre cer
probabil se roagă la zeul lor pentru ceva
am încercat să adun pe buze o parte din timpul lor
sperând să-mi uit existenţa
într-un loc unde apa ascunde secrete
n-aş ajunge nicăieri cu umbrele mele
cu suspansul că un mâine e mai nesigur ca un azi
că poate pasul acesta e ultimul
şi că totuşi foamea e o normalitate

aşa cum iubirea s-a oprit pe spatele vieţii mele
tot aşa m-am oprit pe pragul morţii
cerând o zi în minus

Nebunul alb de casă

Pe dealurile din faţa mea
Vântul îmi cântă a fericire
Îmi cade mereu la picioare

Oare şi azi să-mi sprijin ochii de cerul acesta?
În tălpi mi-am tatuat moştenirea casei
Praful prin care bunicul şi-a lăsat umbra

Albul casei
Păpădia va vrea să-şi scuture puful?
În coate port loviturile copilăriei
Jocurile inocente au căzut în ochii mei
Ca prima zăpadă din iarnă
Am uitat că am avut timp
Şi zâmbetul se tot împietreşte pe faţă

Ah, albul casei
Oare apa mă va recunoaşte?
Străine drumuri mi-au intrat în oase
Dar calea spre casă nu o voi uita niciodată
Pentru că aerul, apa, pământul şi albul ei
Au miros de busuioc şi gutui
Luminează muntele şi pământul acesta Doamne
Adu-mi vorbele prin care albul acesta nebun mă tace
Să le fac coroană de flori pe capul mamei
Adu-mi lătratul câinilor aici aproape de mine
Să-l fac una cu mine plămadă
Şi apoi să creştem împreună printre străini
Care-şi sfarmă-n ochi puritatea
Tăcerea şi urma din pământ

Muzica de Meditatie - Epic Theme by BM Fyc & Dorina Sisu

Imagine

gândul

gândul? sunt aproape de cuvânt?
pământul: viață și moarte. liniștea spinilor cântă lângă inimă, sărută copacul cel porți în mâini.
alinarea cu omul: un dans dulce și sacru al pașilor dubli.
pământul: viață și moarte. liniștea spinilor cântă lângă inima lui.
alinarea cu omul: un dans dulce și sacru al pașilor dubli; perechile vibrează în aceleași dureri.

abordarea

Noi am abordat viața dintr-o poziție înaltă. Ea a crezut că ne ridicăm deasupra ei. De aici a venit totul. Amintiri vechi. Copilăria? Inocența ochilor bătrâni. Am dat, fără să știm, dreptate în rând cu suferință. Nu am cerut. Când ești copil, ceri. Ai crescut așa. Ai sperat în nopțile mute. Ai uitat să fii adevărat. Viața? E frumoasă tocmai prin slăbiciunea noastră, prin faptul că o trăim și nu o știm. Aceștia suntem noi: abordăm totul de sus, dar suntem niște insecte.

Poezii de Dorina Șișu la Radio Moldova

https://archive.org/details/3010165MINUTEDEPOEZIEDoriaSisuPloesteanu1




Poezii de Dorina Șișu la Radio Moldova

în urma lui Boccaccio

am devenit un concept într-o lumină care strânge
clipele vechi?
delirul spaimei
conturul unui cerc în care mă rostogolesc
în colecția ta de inimi s-a strâns și un timp
l-ai folosit drept scuză
sau poate chiar ai apreciat transfigurarea unui concept
nu e nimic mai nou decât vechiul
sunt tot aici
Boccaccio fugea de întuneric
e casa, pot spune nedemn
e casa în care nașterea se repetă hibernal
caustic o mână se leagă de altă mână
formând o scară a imaginației din bazarul cu vise
hai că rămân cu tine
mai spune-mi
mai cântă-mi viața ta la un pahar cu vin roșu