Nebunul alb de casă


Pe dealurile din faţa mea
Vântul îmi cântă a fericire
Îmi cade mereu la picioare 

Oare şi azi să-mi sprijin ochii de cerul acesta?
În tălpi mi-am tatuat moştenirea casei
Praful prin care bunicul şi-a lăsat umbra

Albul casei
Păpădia va vrea să-şi scuture puful?
În coate port loviturile copilăriei
Jocurile inocente au căzut în ochii mei
Ca prima zăpadă din iarnă
Am uitat că am avut timp
Şi zâmbetul se tot împietreşte pe faţă

Ah, albul casei
Oare apa mă va recunoaşte?
Străine drumuri mi-au intrat în oase
Dar calea spre casă nu o voi uita niciodată
Pentru că aerul, apa, pământul şi albul ei
Au miros de busuioc şi gutui 
Luminează muntele şi pământul acesta Doamne
Adu-mi vorbele prin care albul acesta nebun mă tace
Să le fac coroană de flori pe capul mamei
Adu-mi lătratul câinilor aici aproape de mine
Să-l fac una cu mine plămadă 
Şi apoi să creştem împreună printre străini
Care-şi sfarmă-n ochi puritatea
Tăcerea şi urma din pământ

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

eu, așchie de nuc