Postări

de ce să despici o duminică-n două

nu m-a văzut nimeni când am despicat o duminică-n două i-am scos inima și-am ridicat-o pe vârful degetelor cerului să o vadă sufletului să o regăsească.
nu m-a văzut nimeni când am ascuns o toamnă i-am pus căderile în buzunarele mele și i-am promis un verde de primăvară.
nu m-a văzut nimeni când am sărutat groapa am adâncit cu fruntea plânsete i-am ascultat cumințenia păcatului bând mustul plinătății din mine.
nu m-a văzut nimeni când am iubit nu mi-am tras pașii din fața loviturilor pentru că ele au fost mai adânci ca petele umane
și ca urletul acelei duminici despicate.
10 septembrie 2018


un drum de 15 minute

Zile și zile. Anesteziate în gânduri. Mergi pe același drum la job. Te gândești la John să-i dai un rol, te gândești că ai plecat la același minut ca ieri, te gândești că ești în tricou. O albină se prinde în părul tău. O lași acolo. Ce rost are să duci mâna în cap? E doar o albină cu un ac la îndemână. Îți dai seama că mergi repede și că deja ai obosit după o sută de metri. Te domolești. În fața ta vine aceeași femeie ca ieri, ca alaltăieri, ca răs...de un an, o femeie în același loc. oamenii din stația de bus sunt tot ăia de ieri, de alaltăieri, de răs...de un an. O zi anesteziată. Nu excentrică, nu plictisitoare. Vremea e altfel. Gândurile-și păstrează cumva totalitatea. Tu ești între totalitate și marginea ei. Îți repeți de un an și ceva: sunt bine, sunt sănătos, sunt. De ce să fugi? De ce să cauți rolul lui John? De ce-ți vine să termini romanul ăla de-i zici „proștii” când nici măcar nu te-ai gândit la un subiect care să curgă. Uite-te la Cormac McCarthy, dar nu te uita la Gunte…

beția

într-o zi am găsit o mască tristă pe stradă. John a spus să nu o ridic. era lipită de asfalt, dar culoarea ochilor ei, conturul buzelor, sprincenele ridicate a mirare și lacrima care se oprise în colțul acelei guri...toate mă obsedau într-o secundă cât o amintire în 20 de ani. am ascuns masca în buzunarul meu. am dus-o acasă și i-am povestit despre: viață și capriciu, despre femei și modă veche despre fericiri și trădări dar și despre iubire, infatuare, apa de râu, speranță și moarte în mintea lui John eram cu siguranță un nebun care credea în magie. nu m-a oprit și nici nu a încurajat dialogul meu cu masca pierdută. el fuma și sugera normalitate. eu vorbeam unui actor care-și pierduse rolul. un rost demodat. un eu suspendat. și-mi luneca-n sânge actul dramatic al fiecărui rol. un sufleur care purta la gât colierul de lacrimi al morții. sau al iubirii. ce sculptor de vieți și-ar abandona muza? profesorul a devenit o blană de urs într-o cabană de munte. da, am să scriu despre asta. poate …

„Jurnalul pacientului englez & confidenta irlandeză”, semnat de Ștefan Doru Dăncuș și Dorina Șișu

Imagine
A apărut, la Editura Singur, volumul „Jurnalul pacientului englez & confidenta irlandeză”, semnat de Ștefan Doru Dăncuș și Dorina Șișu

reconstituire

o întrebare sapă adânc în tâmple o iarnă care va să vină
o aflare care am s-o aflu
o întâmplare pe care o s-o întâmpin
o iubire care am s-o fac iarnă
o iarnă care va să vină vara
în care m-am născut sau am murit
în care m-am pierdut sau regăsit în paharul de vin roșu
o mirare sapă adânc în suflet
depărtări cu rădăcini în formă de zâmbet.

atât de curând și-atât de alb

...de vrei să faci iubirea iarnă înseamnă că albul vrei să te cuprindă o stare de înțelepciune precum cea a pescarului bătrân din Dublin o stare de împăcare cu tot ceea ce nu ai putut înțelege într-o viață care pare acum atât de scurtă și atât de fragilă puritatea albului e liniștea iubirii nu frigul, nu zăpada, nu țurțurii care se scurg atunci când soarele insistă nici furtuna care...
e atâta simplitate în jur că nebunia fugii după existență pare inutilă și-atunci? da, vrei să privești la muțenia muzei pe care ai prins-o cu sufletul gol da, vrei să crești în inima unei rădăcini da, vrei să curgi în iubire atât de alb și mereu atât curând

sticle goale

vorbeam cu John aseară despre straturile de fericire la un pahar în pub-ul lui Simon el mă ascultă mereu cu un zâmbet trist și știu că nimic nu crede zice el că nu înțelege de ce-mi pierd timpul explicându-i banalități pe care nimeni nu le poate pune în practică adică, zice el, nu e ca și cum ai pune pe tine 10 sticle goale de whisky că doar știindu-le goale ar simți cumva o fericire în el dar eu vorbeam cu John aseară despre straturile de fericire pentru că în urmă cu două seri s-a dus în centrul orașului s-a urcat pe un pod și a vrut să se arunce-n râu l-am întrebat de ce a făcut asta și el a zis că din cauza mea. înțelegi? din cauza mea. adică voia să afle fericirea când un străin avea să-l apuce de tricou să-l împiedice să moară dar John nu avea tricoul pe el să-l apuce de pantaloni nici pantaloni nu avea l-am întrebat zâmbind ca un apucat de ce era-n chiloți nu știa era de fapt beat mort dar a știut în toată beția lui că dacă cineva îl va salva va simți fericirea unui nou născut zice John că doar at…

dragostea

în miezul vieții  în dimineața unei duminici verzi am alunecat spre capătul cerului așteptând un miracol despre care auzisem printre oameni i se spunea „dragoste”
mă uitam în stânga și-n dreapta crezând că are formă ascultam  crezând că are voce
era atâta liniște că nu întâlnisem în toată viața și era atâta lumină dulce și caldă încât zâmbetul nu-mi dădea pace
am așteptat „dragostea” până când mi-am dat seama că  ceea ce nu vedeam ceea ce nu auzeam dar totuși... ceea ce liniștea și lumina săgeta în sângele meu se numea dragoste

bine ai revenit!

când toate lucrurile se leagă între ele când amintirile fac lanț de sentimente în sângele tău matematica se face un copac plin cu flori din rădăcini pătrate cu vârfuri de ramuri care ajung pe drumuri înalte la care privești visător  cu sete de ceea ce-ai vrut să devii încă de când erai un copil
când toate lucrurile s-au legat de tine și ochii tăi au lăcrimat a fericire iarba de sub picioarele tale parcă un ocean limpede s-a făcut și te duce așa-n depărtarea plăcerilor de-a trăi viața pe care o ai  și pe care timpul ți-o dizolvă-n sângele tău  umblător prin raiuri
iar tu  tu pofticiosul râsului cuminte te înalți în vârful picioarelor să atingi cu nasul norii care desenează destine 
Dublin,  13 iulie 2018