Postări

iubesc desăvârșit

Îmi spunea gândul într-o seară acum vreo 7 ani, la un pahar cu eu-l din oglinda spartă la care priveam cu interes nebun: misterul se află la sfârşit. Nu am înțeles care sfârșit și nici de ce dracului se repeta. Cui te adresezi, mă întreba!?  Amicul din oglindă, nebun că nu-nțelege schimbarea de personalitate cu un dialog filozofal, venit parcă să te devieze de cap, încerca să răspundă: de firea ta, te legi; dezlegi iubirea prin deșert. Nimicuri spui că înţelegi. Luneci umbre, ţipi singurătăți, complici un fapt mărunt. Taci. Modestul ideal te răscoleşte? Sunt un sărac? Bogat cu ce și pentru cine, când în pustietatea ta îți vine a ucide? De unde vii? De unde eşti? O scuză, un păcat şi o iubire, trei puncte cardinale ai ucis. Remodelezi acum sărman-ți lume, în timp ce în prezent te arcuieşti orbind?
Simplicitatea mâinii în care ai crezut, a tăcut. Acum ascult. Un filosof declamă faima câinelui bătut. În arenă eşti singur. Experimentezi cuvintele care-ţi fug fără voie. Te superi pe-nţeles…

povara

m-am întâlnit în josul râului cu un prieten alegea pietre și le băga-n buzunare l-am întrebat ce face în timp ce-am început să adun pietre și să le îndes în buzunare mi-a spus că dimineață își plimba câinele prin cartier și deodată a petrecut cu privirea toată lumea grăbită să plece la job și pașii lui au petrecut pașii lor câinele s-a oprit și a privit în ochii lui petrecuți peste ceilalți înghesuind sub el un lătrat nedumerit de plecarea stăpânului în fiecare dimineață erau acești oameni grăbiți dar azi... azi le-a simțit viața cu gust de sânge albastru care le fierbea prin piele și-a adunat puterile și a plecat grăbit spre râul Liffey adunând pietricele zicea el că nu poate duce în spinare povara acelei lumi de dimineață și nici arsura pașilor rămași în urma lor n-o poate stinge că pietrele lui sunt magice chiar de mintea-mi pare nebunească să crezi că poți duce sau ierta sau înțelege o lume construind o povară a lor doar pentru tine

21 iulie 2017

Flowers Size: 78 x 118 cm Acrylic on Canvas

Imagine

puteai să...

puteai să-mi lași frica la ușă iar eu gândeam că-i un cadou mereu ți-am spus cu palmele la gură
că timpul e o cursă nebună puteai să-mi lași gândul de seară ca o nevoie de mântuire în oasele goale să-l imiți pe Quijote să ne lovim cu lanțul de nimicuri îmi spui să lăsăm sângele pe frunze îți spun să privim lașitatea cum ne cuprinde ne spune prietenul și toți să stăm pe un pod măsurând distanța până la apă
linia vieții ne-a rămas doar un punct ca o poruncă îți vine să aștepți și-apoi să te duci acolo unde nimeni nu știe cum e dar vezi tu tăcerea a devenit urâtă iar cântecul ei ne șade între coaste precum o mireasă cu mâna întinsă așteptând inelul de o viață puteai să-mi lași frica la ușă apoi să fugi cu palmele la gură iar eu să mă dau cu viața de pereți până când un alt vânt de seară mi-ar fura gândul

indiscreți

te-ai alăturat altor plecări din gări diferite ai ales un tren cu o singură oprire iar eu am rămas cu mâinile întinse căutând să prind un roșu sângeriu pe macii din tabloul gării
te-ai suprapus cu alte idealuri ai ales să fii o doamnă cu cântec să donezi cuvinte de încurajare și zâmbete de Mona Lisă sperând ca pruncii tăi să ajungă directori și datoriile să ți le rupi în colții de lapte
eu chiar nu știu al cui vânt mă străpunge când mă renaști în două cuvinte când mă iubești cu gust de migdală și ochii devin senini precum roua și chiar nu vreau să știu până unde se duce zborul cu laturi egale
11 iulie 2017

Doria „The vision” vs Pablo Picasso Repaus 1932 Size: 18 x 24 cm Acrylic on Canvas

Imagine

dacă

motto: întrebările chiar dacă le întorci pe dos sau le întorci cu lopata tot alea sunt 
dacă e să subliniem iubirea zic să aduci un marker roșu să-i facem o linie groasă și un afiș pe care să-l punem strategic  pe autostrăzi
dacă e să povestim de război zic să scriem scrisori de dragoste în plicuri roz să le trimitem ălora de umblă pe străzi cu armele ălora de-și ucid nevestele și copiii  și-n loc de bombe artizanale să-i înfășurăm cu acadele să le spălăm creierii cu turtă dulce să-i punem pe topogane și-n leagăne să-i dăm de colo-colo povestindu-le de indulgență
dacă e să dăm crezare morții zic să ne trăim cu ambele mâini viața să așezăm timpul în dreptul luminii de dimineață să-i facem o poză cu noi râzând că ce mare scofală-i să fii fericit când ai de trăit o viață pe gratis?
dacă e să vorbim de doruri zic să nu mai stăm la coadă zi de zi căutând în urmă să ne fabricăm danteluri de lux la masa din dining room  și-n fiecare zi  să subliniem cu marker roșu pub-ul la care vom sărbători ziua de naștere
p.s. da…

numa’ să iubești

Imagine
oricâtă matematică ai încerca dragostea adevărată e una singură nu o scazi nu o multiplici nu o compari și nici nu o ridici la pătrat în vreun radical sau paranteze () stai complicat într-o ecuație simplă picior peste picior privind fix la o amintire care se plimbă prin tine ca un ceas cu ticăit mecanic îți aduci aminte că trebuie să duci mașina la revizie tehnică câinele trage de tine să-l plimbi chiar în acel moment când îți aduci aminte că nu ai plătit chiria sună telefonul  bate la ușă iar tu nu faci decât să-ți ordonezi hainele strânse de pe uscător în timp ce asculți Elton John - Sacrifice și-ți mai ștergi cu mâneca niște lacrimi scurse pe la colțul gurii repetând ca un prost: that's right, is right
te sustragi elegant  ca un golan în miezul nopții, ar spune mama și te oprești din mijlocul acestui balamuc plin de reguli strigând la duiumul lucrurilor care-au tăbărât pe tine: gata, bă! ajunge! și te apuci să iubești. numa’ asta. să iubești. 

​04 iulie 2017​

fotografia: Dariusz-Klimczak