Postări

dragostea

în miezul vieții  în dimineața unei duminici verzi am alunecat spre capătul cerului așteptând un miracol despre care auzisem printre oameni i se spunea „dragoste”
mă uitam în stânga și-n dreapta crezând că are formă ascultam  crezând că are voce
era atâta liniște că nu întâlnisem în toată viața și era atâta lumină dulce și caldă încât zâmbetul nu-mi dădea pace
am așteptat „dragostea” până când mi-am dat seama că  ceea ce nu vedeam ceea ce nu auzeam dar totuși... ceea ce liniștea și lumina săgeta în sângele meu se numea dragoste

bine ai revenit!

când toate lucrurile se leagă între ele când amintirile fac lanț de sentimente în sângele tău matematica se face un copac plin cu flori din rădăcini pătrate cu vârfuri de ramuri care ajung pe drumuri înalte la care privești visător  cu sete de ceea ce-ai vrut să devii încă de când erai un copil
când toate lucrurile s-au legat de tine și ochii tăi au lăcrimat a fericire iarba de sub picioarele tale parcă un ocean limpede s-a făcut și te duce așa-n depărtarea plăcerilor de-a trăi viața pe care o ai  și pe care timpul ți-o dizolvă-n sângele tău  umblător prin raiuri
iar tu  tu pofticiosul râsului cuminte te înalți în vârful picioarelor să atingi cu nasul norii care desenează destine 
Dublin,  13 iulie 2018

în vara asta...șapte

în vara asta a crescut un pom cu șapte rădăcini pătrate cu șapte aripi zboruri sărutate să le tot bei cu vin șapte pahare în șapte seri de vară insulară
în vara asta ne-am scăldat în doi cu două cărți-poeme despre noi și ne-am jurat ca pentru prima oară iubirea lipită pe-o scrisoare ce-n altă viață o găsim apoi unde ne-ascundem visele de noi... sub pernă sau adânc prin buzunare

jurnalul pacientului englez & confidenta irlandeză

Miercuri, 10 ianuarie, 2018, 14:41, Dublin
așteptători suntem toți. unii fără voia lor. alții cu voia altora, iar ceilalți doar din dorința de-a aștepta toată viața ceva, care de fapt le vine, dar sunt prea chiori să și vadă. poate că după ce moare așteptătorul, lumea înconjurătoare va remarca absența lui și va vorbi îndelung și apăsat despre asta.  și apăsarea este egală cu revolta. adică dacă ești prea apăsător, înseamnă că ești destul de iritat. dacă ești mai moale, înseamnă că ești ardelean. ha, ha, ha, ce glumă!  iată un nou concept: posesivitatea și războiul de independență al românului față de animalul insulei. merge? ca nuca-n zidul chinezesc.  astea-s probleme de gradul zero barat. dacă nu există, ar fi bine să se inventeze.  mă gândeam, într-o singură noapte, cum ar fi dacă omul ar avea puterea să se împăieze cu propriile amintiri. de ce zic asta? simplu; nu există zi dată de Dumnezeu să nu ne gândim la ceva de ieri sau de-acum 20-30 de ani. e mai comod așa, zic. dacă ar fi să te…

jurnalul pacientului englez & confidenta irlandeză

am învățat că mereu învăț ceva, apoi uit. că orice faci bun pentru cineva se întoarce împotriva ta. am învățat că nu există prieteni adevărați, nici păcate și nici blesteme. am învățat că fericirile sunt întotdeauna strivite de alții și că plânsul tău rămâne mereu un secret. am învățat creativ și periculos, dar am uitat să țin minte lovitura cea mai de seamă, așa că uite-mă: un pasiv inocent pe un drum care presimte. presimt rănile și vicleniile. nu mă apăr. tac. le tac. le întorc cu fața spre lumină și spun că sunt frumoase. cumințenia, cred cu ardoare, cumințenia în fața vicleniilor, este cea mai corectă armă. energia ta devine un calibru personal, al iubirii sau al acelui ceva pe care îl vei uita a doua zi, pentru că abia l-ai învățat azi. niciodată n-am avut destulă putere încât să-mi imaginez o lume bună. lumea e lume. nu o pot ierta pentru că nu mi-a greșit cu nimic mie, ci lui Dumnezeu. nu o pot ierta, dar o pot iubi. cum poți iubi pe cel care te urăște? fără un răspuns la aceas…

jurnalul pacientului englez și confidenta irlandeză

Vineri, 05 ianuarie, 2018, 11:11, Dublin

cum e să simți „la nivel primitiv” o dimineață ploioasă? e o idee bună. nu zic de cazan, zic de a simți primitiv, dar suntem atât de dificili încât mi-e teamă că nu vom simți mai mult decât frigul cum pătrunde în oase. voi ați pus bazele unui partid într-o joacă, o joacă naivă care vă descătușează și vă face liberi. cred că dacă ai face cazanul ăla de horincă pe tarlaua reginei, ai deveni primul pacient horincar-engleziastic demn de cel mai mare trofeu căzăncesc. problema e cu materia primă. adică pruna sau din ce faci horincă? n-am văzut pruni pe aici. doar meri. și ăia cam rahitici. va trebui să aduci tot din România. partidul vostru are mulți președinți, așa că nu vă duc eu grija. vorbesc de grija aia de pe umerii voștri.
miracolul e necesar. în viața fiecăruia, măcar o dată, a avut loc un miracol. treaba e că unii nu-l prind. holbează ochii și-i zic minune. sau altfel. oricum, treaba e că poți avea un miracol dacă vrei sau crezi în el.
irla…

sttt

sttt, ascultă Doamne, florile cum râd
și spune-mi care vrea să-mi fie-n vis a mea
pe veșnicie. sttt, ascultă mamă, povestea unui galben
el se credea a fi un cal, un murg
dar nu am vrut să-i spun că-i trandafir
așa că am tăcut
și-acuma fug
să văd ce face colo în grădină.
sttt, ascultă tată, pașii mei sunt mov
m-aplec ușor în față
tu crezi că am să zbor?
cel alb de-acolo, da, e fluture sau ce-i?
mi-l prinzi? te rog în brațe să mă iei
să-i spun că mâine îl aștept în zori.
sttt, ascultă cerule, la tine sus sunt munți?
să-mi iau la noapte florile sub pernă?
să-i spun amicului meu Tom, că-i mâță
că el tot sare sus pe lustră
crezând că-i liliac sau cine știe ce
în mintea lui chiar miaună
a lup firește.
mă-nchin cu Buni, râd, îmi spun: „Doamne păzește”
și fug degrabă iarăși între flori. sttt, ascultă omule, n-ai vrea măcar puțin
în lumea mea să te cobori?
că te-aș servi cum știu mai bine
cu o dulceață bună de afine!