Postări

Se afișează postări din mai, 2016

Cuvântul îți e sfada

‒ Nu mai daaa!
‒ Nu dau. Nu mai țipa. Ce ai?
‒ Ai ridicat mâna la mine.
‒ Ba nu e adevărat. Minți.
‒ Ba nu mint. Ai ridicat mâna.
‒ Șttt. Cine bate?
‒ Vântul.
‒ Care vânt? Eu sunt vântul!
‒ Vântul e. E altul.
‒ Bate la geam.
‒ Ei, na.
‒ Da, da.
‒ Ia, șttt! ”Nu întoarce capul atunci când ești mireasă. Se zice că o să-ți pară rău.„ Prietenii dădeau sfaturi în ziua nunții mele. Purtam o pălărie cu o floare roșie pe mijloc. Mă simțeam ca un spital fericit cu două picioare. Privirile erau aproape toate îndreptate spre mine. ”Zâmbește!”, îmi șopteau prietenii, iar eu zâmbeam. Flacăra lumânării din stânga mă atrăgea. ”Dacă se stinge lumânarea din dreptul tău, mori prima”, ziceau prietenii. Și flacăra mea se clătina. Când e timpul? Vreau să ghicesc privind la lumânare. Peste un an? Zece? Poate peste o secundă? ”Închină-te!”, mă mustră mama. Mă închin.
‒ Nu mai daaa! Nuuu....
‒ Hello! Visezi? Hai, scoală! Ai un coșmar.
‒ Brrrr...
‒ Ce ai visat?
‒ Că mă băteai. Eram mireasă și lumânarea zicea când o să …

o Iliadă cu iz de Sisif

m-am ghemuit lângă ocean
el mă învelea cu spumă de val
oamenii nu au trecut să mă vadă
pentru că am uitat să-i privesc atunci când am căzut
am adormit în palma apei
uneori întind picioarele de partea țărmului
atunci când rănile uită vindecările
și totuși țin minte cum cădeam pe gânduri
pietrele purtau un dialog cu mine
dar oamenii râdeau
alții fugeau
pariam pe nebunie
iar tu mă acopereai mereu
spuneai că e frig pe zăpadă
alunecai pe zilele mele
de parcă-ți eram mireasă de-o veșnicie
nu eram decât o Iliadă cu toate cuvintele în spinare
un sprijin cu iz de Sisif
o certitudine sau o taină a femeii chircite
care-și doarme acum lângă ocean
resturi de vieți

Inutili, dar răi

nu aștepta infinitul
el nu vine
a devenit un subiect comun și repetabil
te joci în viață de-a moartea
respiri și numeri zilele
privești absurd la nori
privești când jos când sus
ori tu ori eu
lanț care lovește cu furie de față
de fapt nu de mine e vorba
nici de tine
hai să plutim somnambuli
spre poemul acela copt despre care vorbești
hai să ne chircim în sinapse
oricum furia trudei s-a înfipt în noi ca un ghimpe
de unde vine perfuzia asta rece a poftei?
așa cum ai renunțat la ziua de ieri
ea tot a trecut
prin prezent
prin mâine cu brațele goale
uite o propoziție care se rostogolește la picioarele tale
pune o basma pe masă
o vei privi nesecat de rece
pentru că nu ai vămuit o avere
și pentru că în piept
ți-a rămas doar un viscol
te speli cu imensitatea acestei răutăți din lume te sărăcești de tine și semeni cu ei ți-au crescut colți ascuțiți
pentru că în drumul tău au crescut spinii
ai uitat să fii om aruncându-ți demnitatea la biroul de emigranți

Henri Matisse ”Blue Nude” vs Doria ”The Vision of Blue Nude” (2016)

Imagine
Henri Matisse ”Blue Nude” vs Doria ”The Vision of Blue Nude” (2016)
pânză, acrylic, 18x24

am plecat să

am plecat să te iubesc departe tu ai zâmbit eu am crezut că florile din luna mai sunt aceleași am mângâiat pe creștet noaptea și de atunci în fiecare vis apare un alt drum mult prea înalt să-l putem termina sau mult prea curând să-l putem începe
am plecat să te iubesc departe dar departele s-a întristat norii au ținut festin la ușa noastră până și fricile s-au ghemuit în suflet iar tu ai zâmbit și eu am crezut că oftatul e o respirare în dorul de mamă de prieteni de frați
să mergem spre departele tău ajungerea mă contopește cu tine și poate că nu mai avem timp să ne frângem sau poate că nu mai avem timp să nu fim

într-o viață

într-o viață ai fost vierme și nu ți-a păsat ai trăit și-ai mâncat normal până când o talpă te-a strivit
într-o viață ai fost câine și nu ți-a păsat de lanțul ruginit atârnat la gât zi și noapte de pâinea uscată pe care o rodeai mulțumit până când stăpânul a decis să te bată zdravăn să-ți reproșeze că ești o javră bătrână și turbată te-a dat în stradă și cam atât
într-o viață ai fost fluture și nu ți-a păsat că în ziua nașterii tale vei muri la un apus oarecare aducându-ți noaptea veșnică
într-o viață ai fost lup și nu ți-a păsat că urletul tău devenise basm până când un vânător te-a împușcat să te facă blană sub tălpile iubitei sale
într-o viață ai fost om și nu ți-a păsat ai trăit și-ai mâncat normal până când a venit un alt om te-a strivit și a plecat