Postări

Se afișează postări din septembrie, 2015

ascult

Imagine
ascult oceanul cum spune de o iubire
care mă adâncește
în cele mai înalte gesturi
pentru că atunci când sfârâie spuma valurilor în mâini
atunci când în ochi simt depărtarea cu gust amărui
și pe buze se prelinge o șoaptă ca mierea
nu retrag tălpile din apa rece
și nici ochii nu-i închid în fața furtunii
pentru că știu
că-mi ești
legat de această iubire într-o barcă de doi
viața ridică pe valuri și coboară
finalul acestei scrieri ca o simfonie
30/09/2015
Lucrare de Alex Ivanov - „Zbor”

să nu ne audă nimeni

Imagine
tu ai o bigrafie eu am o idee cuprinde mai multe gânduri pe care le uit până găsesc ceva  să scriu tu ai dureri eu am decepții de mici dimensiuni venite din cine știe a cui viață
tu spui că simți eu nu spun cum sunt pentru că nu sunt așa de copil și nici atât de adult
sunt poate un altruist al culturii acestui secol haotizant  în care războiul bate la porțile imperiilor în care scriitorii presupun chestiuni viitoare rămâne să pariem care moare primul atârnându-și de suflet o pânză neagră
îți spun că după urmele noastre n-o să calce nimeni și pustiul o va lua la sănătoasa că uite vezi n-am înțeles nimic în ăștia 114 ani decât poate un singur lucru
putem să gândim orice dacă nu ne aude nimeni

simplist

Imagine
într-o zi voi căuta în ochi această zi să văd dacă a avut lacrimi ori vreun gând într-o zi voi căuta o clipă oarecare să văd dacă mai are lacrimi de vânzare pentru că știu am să-mi doresc să plâng ...dar acestea sunt niște biete rânduri pentru care timpul nu-mi permite să le iau
atât de multă simplitate complică
și-ai să te faci laș ucigând naivitatea unei amintiri din copilărie
24/09/2015

sfârșitul e un început?

Imagine
dar de unde ai să afli adevărul dacă îți șoptesc printre aburii acestui ceai de seară că uneori mă prefac în descompunerea tăcerii lui Haakon că uneori bila ta sunt eu că mă duc unde mă duc doar te tine știută hm uite cum am crescut pe colțul buzei tale a zâmbet uite cum sunt aluatul de pâine în zi de duminică cum sunt așa cum gândești de departe aproape în suflet pe ape reci și nordice
mi-am croit o poveste bizară un verde crud a crescut pe tâmplele mele și nu știu dacă această naștere mă are ori sunt purtătorul unui final care de fapt începe

22/09/2015



nu te lăsa

Imagine
nu te lăsa dus de val parcă a mai zis-o cineva dar nu-mi bat capul ca asta ideea e să nu-ți bați capul adică să nu socotești ce alții au socotit să nu vezi ce alții văd plapuma ține de cald și-mi spui că ți-e frig ei uite vezi că nu asta-i conexiunea judecătorul judecă judecăți judecabile miraculoase sentințe iar tu pleci ochii în frica ta interioară îți e ușa închisă în frica ta exterioară îți e a te duce în frica mea interi... băăă mișcă-te din mijlocul drumului băăă am nevoie de telefon băăă n-am bani să... astea-s cu dichis zice profesorul nu te lăsa dus de val ori lasă-te că poate vei ajunge primul la mal

care mal?
21/09/2015



mimă din scaun de rege

Imagine
cuvintele care-mi vin acum în minte nu vin de nicăieri ce rost are venirea dacă plecarea e atât de curândă? cuvintele pe care le știu se pierd rămân fără de nimic și fără să-mi pun întrebări de genul ce-am să te întreb dacă n-am cu ce?
toți își fac planuri de toamnă apoi de iarnă redevin melancolici în primăvară și vara deja țopăie a fericire cât le e ziua de mare am rămas aici lângă zidul meu așa ca o mută aproape de șerpi și de wagner la leipzig omorând republicani cu note muzicale
cuvintele care-mi vin acum în minte sunt doar afecțiuni accesibile
m-am așezat pe tronul unui rege mut să imit melodii necunoscute
17/09/2015




minciuna

Imagine
minciuna avea chip frumos de fată m-am dat înapoi doi pași și-am făcut un bulgăre de zăpadă am aruncat cu putere în ea s-a făcut țăndări dar toate s-au înfipt în ochii mei
de-acum minciuna are chip albastru m-a otrăvit cu negrul veșnic și oarbă am să-i răvășesc avutul


17/09/2015

de-atunci

sufletul a mușcat din mine iar eu am crezut că e gerul. m-am răzbunat mușcând din viață cu o poftă care m-a ucis. de-atunci trăiesc. atât.

din aripa unui vultur

Imagine
aproape de aripa unui vultur am lăsat un nume
am legat cu o frânghie
zborul meu
așteptându-ți venirile
ți-am făcut semn pe nisip și pietre înalte
unde să mă găsești
dar erai atât de departe și atât de alb
atât de plâns și atât de fericit
că niciodată nu m-ai ajuns aproape de aripa unui vultur m-am făcut trestie
când vei ajunge la umbra mea să-ți odihnești rătăcirile
vei găsi și numele
14 septembrie 2015

la margini de margini

la marginea unei margini un pescar bătrân
gândea la începutul vieții lui privind în largul apei. nu-și punea întrebări pentru că știa, răspunsurile sunt mereu de mai multe feluri; sunt așa cum le gândești prima oară, iar apoi sunt altfel dacă-ți răspunzi peste câțiva ani.
dădea afirmativ din cap. era mulțumit și parcă își accepta prezența într-un decor atât de rece și ploios.
la marginea unui sat din capătul insulei o fată îi scria scrisori. nu erau cine știe ce, dar fata obișnuia să-și povestească gândurile în versuri. bătrânul pescar îi răspundea întocmai. completau împreună un timp poate prea marginal, care se plimba între ei precum o gazelă.
la marginea acestui timp o propoziție completa și sfârșea un poem. poemul tăcerii, al iubirii și al visării. un accept inuman la capătul umanității. pietrele sunt prietenoase, își spunea bătrânul. să-mi leg amintirile într-o batistă, să-mi odihnesc oboseala și-apoi voi tăcea căutând spre departele ăla neștiutor.

10 / 09 / 2015

pe coasta de vest

Imagine
pietrele au strâns privirile trecătorilor într-un colț. pe coasta de vest a irlandei se văd urmele. un cer căzut prea aproape de oameni face semne discrete. nimeni nu înțelege. nimeni nu fuge. nici măcar o întrebare. nimic. s-au așezat toți pe mușchii aduși de ocean și privesc la arderea unor amintiri. ca la inchiziție. unii sunt mai sus alții sunt mai jos. degeaba cauți pe chipurile lor semnele durerii. un morman de cenușă le-a ajuns în dreptul picioarelor. mâinile modelează alte mâini. cenușa aproape că a dispărut. oasele unui corb strălucesc în raza soarelui reflectând fericire. mâinile proaspete făcute din cenușă zâmbesc stăpânilor. nicio întrebare. mirarea aparține corbului din lumină. și corbul așteaptă să fie o mână de cenușă în mâna oamenilor vii. pe coasta irlandei o picătură de apă atinge pe frunte cerul apoi cade pe meduza aruncată la câțiva pași de mal. pescarul obosit își trage barca aproape de locul unde și-a ascuns băutura. nici el nu se întreabă. nu fuge și nu înțelege…

săbii ascuțite

de ce să plângem lângă săbii ascuțite? să ne înfășurăm genunchii cu părul meu aprindem focul cu rădăcini uscate ne imaginăm că suntem dinți de lapte și mușcăm din noaptea asta cu sete
înainte să-ți spun că te iubesc pe urmele unui timp niciodată ajuns niciodată suficient
am să-ți dăruiesc o iarnă julită în coate

uite că nu pot să pot nu vreau

uite că nu pot sustrage uitatul din anonimat e aiurea să vezi cum se scurge ziua îți dai seama pe patul de moarte că n-ai făcut nimic contra civilizației necivilizate contra profilului reginei că ai lăsat palmierii în seama lui Galilei să se bucure de viață în ciuda inchizitorilor
uite că nu pot deschide ochii au murit cumva în legea lor privind cu poftă la hainele boierilor
uite eu nu sunt bine merci și nici bine dispus nu pentru că am ceva la care nu pot ajunge de exemplu punga asta cu cenușă de deasupra capului care-mi tot arde și-mi sughiță
unele cuvinte au rămas pe botul cerbului din fața pădurarului angajatul boierului care m-a cotonogit în bătaie până am rămas mută
hiena aia blondă mi-a furat din buzunare inocența
acum zace beată la poarta degradării cerșind milă

portofele

nu m-am gândit că zilele sunt portofele dar e o idee bună în afara poftei de engleză ori de fuga spre stația de bus în fiecare dimineață știi cum e să stai și să privești pe geam dacă în stația cutare așteaptă aceeași femeie ori același bărbat îmbrăcat în salopeta de painter același cal stă legat zi de zi de același copac paște iarbă și e mândru apoi noi oamenii ne credem așa de deștepți încât să credem că acel cal n-are griji  că e mândru etc etc etc băăăăi am uitat să-mi iau tabacul la naiba cu durerea asta de cap bine că mi-am băgat filosofia lui Galilei și privesc cum pleacă vara din visele mele pe același geam pe aceleași străzi în aceleași zile și privesc la naiba cum gândurile privesc la mine ca la un nebun se strâmbă de durere că mă suportă că le sunt că mă au de dus în cârcă precum o bubă pe nas dar să știi că ai dreptate omule zilele sunt niște portofele  evident că unii ar scrie acum ceva de genul: portofele goale pline cu amintiri pfff ce exagerare domnule ce cartonașe roșii le-aș vârî sub nas la…