portofele


nu m-am gândit că zilele sunt portofele
dar e o idee bună în afara poftei de engleză
ori de fuga spre stația de bus în fiecare dimineață
știi cum e să stai și să privești pe geam
dacă în stația cutare așteaptă aceeași femeie
ori același bărbat îmbrăcat în salopeta de painter
același cal stă legat zi de zi de același copac
paște iarbă și e mândru
apoi noi oamenii ne credem așa de deștepți încât să credem
că acel cal n-are griji 
că e mândru
etc etc etc băăăăi am uitat să-mi iau tabacul
la naiba cu durerea asta de cap
bine că mi-am băgat filosofia lui Galilei
și privesc cum pleacă vara din visele mele
pe același geam pe aceleași străzi în aceleași zile
și privesc la naiba cum gândurile privesc la mine ca la un nebun
se strâmbă de durere că mă suportă că le sunt că mă au
de dus în cârcă precum o bubă pe nas
dar să știi că ai dreptate omule
zilele sunt niște portofele 
evident că unii ar scrie acum ceva de genul:
portofele goale pline cu amintiri
pfff ce exagerare domnule
ce cartonașe roșii le-aș vârî sub nas lașilor ăstora 
care nu se bucură la dracu
de viața lor sănătoasă și așa cum e
păi ce băăăăi viața e un portofel gol?
băăăi viața e plină cu tine
plătește-ți fericirile și cardul pentru următoarea zi
să poți înjura sănătos ne-avuturile
ce dracu?


02 septembrie 2015



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ce tare mă strânge blana asta de lup

demenții

mi-a rămas o noapte în gât