Postări

Se afișează postări din decembrie, 2014

dau un cal

dau un cal pentru ceva amintiri care vor veni pariuri nu se fac azi este închis la casa cu vise să rămânem la stadiul de paralele induse, presupuse sau exagerate de cereri și de rugi se duce anul alunecând ciudat pe fruntea noastră și precum o sanie pe zăpadă tot așa ne lasă urme la tâmple numai bune de trecut un fir de iarbă crudă prin ele doar așa cât să ne mențină fragezi în plămada vieții care tot ne vine
31 decembrie 2014

copaci cuminți

dincolo de ocean valurile izolează câte un vis îl împarte cu îngerii pentru o noapte ori pentru o zi apoi rătăcesc pe fire de iarbă și scriu poezii despre fata morgana cerul dansează în rochia mea de mireasă
am rămas lângă o toamnă prefăcându-mă în copaci cuminți

28 decembrie 2014


slujba copilăriei

când am făcut pariu pe cuvinte
o fată a venit să vândă flori
dincolo de poarta bisericii
cerul a desenat în praf
într-un loc izolat
un înger
după fiecare ploaie de vară
norii se adunau în același loc
să facă îngeri
praful acela a rămas în ochi
ca o slujbă într-o duminică a copilăriei


28 decembrie 2014



De sfârșit

teama te naşte răsari din nimic un negru de înger te cară prin lume și strigi în zadar, dar strigi din pământ: sfârşit - în departe lumina te frânge sfârşit - în aproape tăcerea te are sfârşit – de-a te duce pe val să cuprinzi sfârşitul de moarte sfârşitul de drum dar iată: un zero perfect te inundă un val? te întrebi oarecum trecător perechea din cer îți sărută un ochi ah, foşnet de viaţă murdară şi crudă!
pământul în unghii te prinde contur
uităm să murim sau murim să mai fim?

sfârșit

un suflet arămiu mă sfâșie mă atinge cu sânge pe tâmple de praf fără noroc mai bate vântul alunec pe o boabă - destinul este flămând simt cum nu doare o viaţă urâtă amestec de negru prin mine tot umblă o şansă mai doarme în pragul fiinţei ea speră ca piatra să crape-n nevoi o teamă mă naşte răsar printre verde un negru de înger mă duce prin ploi sfârşit - mai departe lumina nu strigă sfârşit - aproape tăcerea sărută sfârşit – de-a mă duce un val mă cuprinde sfârşitul de moarte în sfârşitul de drum dar iată: un zero perfect mă inundă un val? prea pereche din cer mă sărută ah, foşnet de viaţă murdară şi slută!
pământul în unghii mă prinde contur
uităm să murim și murim să mai fim

pe ascuns

lipseşte un răsărit din ruga de seară e gheară? mă strânge o supoziţie e fiara? călătoria zăpezilor mă târăşte în praf în iarnă? un spectacol fără ieşire de moarte?
devorăm până la coajă aerul mânjim prezentul cu noi agităm valuri şi apoi ne legăm de ele
pe ascuns picurăm felii rotunde iubirile

filosofie cu buzunarele goale

scop pentru scop
principiul scoate ochii la un vecin principiu
noi scoatem limba degradării
apoi rânjim în public de coordonatele mişcării
pozitiv şi negativ
iată frumuseţea în pielea goală
verticalitatea umană?
un clasament plin de eroism mucegăit
undeva durerea place durerii
filosofia cu buzunare goale
strălucește pe frunte
şi cică invidia e o întristare pentru semeni
de fapt
suntem lucruri mici
schimbăm roluri după cum ne bate vântul
doamnă, sunt o biată femeie fără pensie, dă şi mie un leu
nobilă cerinţă de ce ne strici nevoia?
pădurea cade peste munte
muntele spală cu frunze tălpile sfinților
aberaţii și-atât
o aroganţă educată face semn cu mâna să tac
şi nu tac
o mască clipeşte senzual din ochi
să vin
şi nu rămân
un gând finalizează alt gând
să ce?
să nu
că na uite cum se spală viața pe față
păcăliţi şi fericiţi
adormim nopţile pe vise moarte
ăsta-i un scop pentru scop?

hello – dincolo de mască

hello bă străinule de piele îţi atârnă viaţa noapte-ți eşti și grea îți e  soarta cu o rugă săracă în urmă de lună auzi voci de sarcasm în blănuri nebune shakespeare şi tu perechi și balade moartea-ți sărută mâna pe tavă hello un câine te linge alt colţ te străpunge cu mâna în silă faci iute o cruce hello domnu' cu ţeava aici nu se cântă coroana de rege
pe apă se duce

răfuieli cu Cyrano modern

lacrimi de iubire pe un amurg rănit de o părere. iubeşti ori nu iubeşti; îţi pare noaptea o cunună și slugă-n devenire acel regat care ascunde un erou bătut de lună plină. nu ai timp să cauți sfârşitul - misterul se află în urma trecătorilor. un element din profeţie se încolăceşte de mijlocul femeii îndrăgostite. dacă tu iubeşti de departe, dovada te respinge. ce crezi atunci când crezi cu adevărat? un soare pentru tine arde? un Colos te aşteaptă? nu vorbele-ţi sunt multe chiar și atunci când taci? o simplă dovadă de înţelepciune vrei? nu te cred cum nu mă crezi, chiar de înşiri un rând întreg de cărţi în poezii divine. atât mai văd: pământ şi corp. unde sunt eu atunci când tu mă cauți? cine prinde Coroana? dacă la picioarele scaunului tău de rege sunt șerpi, pământul face cale-ntoarsă și doar oceanul va străbate în mințile trădătorilor. nu am crezut că te retragi; nu vezi? - o pulbere fierbinte ţine corbul de aripi. aştept să te întorci în acelaşi anotimp din care ai plecat. un Preot …

Artemis - variantă

trădător de nemurire?
ți-ai uitat inima sub pietre
vizita în cimitir?
un dialog cinstit cu moartea

praful din ochi?
o istorie fără eroi
artemis a intrat în sânge
repetă retrageri isterice
că iubirea e o geneză și atât

Artemis

trădător de nemurire
ți-au uitat privirea sub pietre
vizita în cimitir găseşte răspuns și dialog cu moartea
din toate motivele tale democratice
drumul ți-a rămas mic
praful din ochi e o istorie fără eroi
artemis a intrat în sânge
repetă retrageri pe la colţuri
şoptind nefericit hecate şi selene
că iubirea de lună e geneză nebună

să vă priviți

pământul cântă nopțile pripegite alungesc rugi
fuga sfinților pe degete acuzatoare trădează destine
-ascultă vântul prin ploaie cum bate! -ai rătăcit iertările zice o șoaptă ninsă prematur
blestemul frunzelor prăbușește zorii într-un zâmbet
-unde mi-ai fost goană de lut? -să apun secundele-n sânge
zice o mână făcută cruce în balanța vânzătorului orb

Războiul

-La atac! Înainteeeeee! -Doamne, ajută-ne! Îndemnul la atac a fost strigat așa de tare încât mi s-a imprimat, pentru tot restul vieții, în mine. O voce groasă și fermă. Mereu demnă și parcă victorioasă chiar înainte de a porni cu armele întinse spre dușman. Pe cine urma să omor? Avea și el copii acasă? Eu aveam unsprezece copii. Nouă fete și doi băieți. Câți am să omor? Atacaaaaați! Parcă eram niște sălbatici. Ce rost avea viața asta? Eu? Mantaua îmi îngreuna atacul. Sau mai degrabă fuga. Fugeam ca nebunii. Fugeam și zbieram fiecare în legea lui. Ciudat este faptul că aveam timp să ne mai gândim la noi, la familie. Ba, ne puneam și întrebări referitoare la existență, la viața noastră, a altora și chiar a celor pe care urma să-i împușcăm. Muream departe de casă. Poate că nici nu se vor mai recunoaște chipurile noastre, dar muream luptând, ceea ce e un lucru mare, așa spuneau toți. Nu conștientizam măreția acestui război. Nu gândeam în perspectivă, ci doar la moartea dușmanului. Scoteam …

viața: o dispoziție?

mi-am dorit mereu ca nopţile să nu vină în acelaşi timp cu visul după o mie de ani viaţa rămâne un rest dar nu poţi explica de ce nimicul rămâne un cântec
şi oare cum să faci să dispară dorinţa morții care-ţi atârnă de gât precum un medalion?
un Dumnezeu te mişcă prin lume iar tu speri să-ți pierzi durerile pe urmele altora
nu vezi că dorinţa de negru cer dansează precum îngerii?
data viitoare când mă voi naşte voi săruta întâi pământul
să pot trăi privind în ochi viaţa

laisse moi sévir sur ce rocher ancien

laisse moi sévir sur ce rocher ancien

un chef d’orchestre narquois vient chaque jour
il hurle dans ma gueule l’air que tu méconnais
et tu agites tes pieds comme un enfant gâté
demandes une sucette
puis te retires dans un coin
pour qu’on ne puisse pas déceler ton jeu
tu ris plus qu’il ne faut au dépens de tous
oh, si je comprendrais ce miracle de bêtise
qui enlève ma force
c’est bizarre que ce soit moi qui éteigne
qu’un autre acteur le fasse à ma place
j’ai perdu les métaphores par les trous de mes poches
je t’ai dis qui j’étais et tu en veux encore de moi
de cette vie qui s’ensuivra j’en sais quelque chose mais
l’escarpin noir en laque est volé problème
laisse moi sévir sur ce rocher ancien
me mettre la boule à zéro
hurler à perdre raison au néant, mais pour moi
ensuite m’allonger sur la terre
et pleurer, pleurer, pleurer
de bonheur et pour la raison connue
de t’avoir tant
mais surtout pleurer pour cet amour mien
insensé * Traduit du roumain par Cindrel Lupe

* lasă-mă să stau pe stânca as…

Poème

Poème
lorsque la nuit passes les brûlants ténèbres lorsque le vieux noyer se montre en rêve en ombres te modèlent les songes sans trêve et plus aveugle et muet tu t’imagines à la trace de ces yeux qui te dévissent telle une proie est la vie qui te reste non pas un bouclier pour s’y blottir oh, trop grandes rampes avec de sourdes marches devant moi des vaines voix avez posé le cœur refuse toute obédience en pierre elle se veut que le vent l’estime oh, crus noyaux on foule le baiser craque une vérité d’humanité chantonne et l’âme semble vider le corps comme si plus déséché voudrait-il être dedans le serf que je suis au pouvoir proscrit cache sa colère dans des grandes silences oh, toi mon cœur en pierre tu es vraiment reste avec moi me dire tes boniments sur le sort si malin qui là nous guette ou sur l’amour qui brûle dans les printemps et ne regarde à travers cette épaule trop alourdie sous les cailloux de la vie écrase les serpents qui s’amassent et sois c’que tu n’es pas, ni de la mort l’annonce
Traduit du ro…

alt drum

uneori abisul dansa și fura din vremuri
în foșnetul nopților se ascund șoapte timde

din vântul iernii a curs o zi iar eu am împietrit la poalele vieții


decembrie 2010

aloooo! se aude?

te aud îți spun în fiecare zi că te aud că sunt un nenorocit nostalgic mi-am  băgat cuvintele în buzunarul de la spate şi am fugit
mi-am adus aminte că azi nu văd
semaforul se lăfăie în culori iar negrul se lăfăie în ochii mei
- hei fiinţă cu două picioare vezi pe unde demarezi. nu simți că mă calci?
mă răstignesc în faţa miciunilor hm! ce univers și ce verde mi-a intrat în tălpi!
- nu vă supăraţi îmi spuneți dacă-i roşu?
soarele râde prin pielea mea
simt buzele călcate-n urmă mai stai, îmi zic dă-mi numărul zilelor tale
nu dau risipirea foşnetului gratis, îți răspund
mi-am schimbat lanţul de la picioare vei ştii unde sunt după dâra de sânge
lemn nelegiut ce-mi eşti
iubeşte-mă decimează-mi sărutul lacrimile îşi arată colţii ia tu ai timp să mă minți?
- dă-mi mâna. gustă mărul acesta mărul care te urmăreşte de-o viaţă a trădat
eşti un trecător și mă treci.
cuvintele atârnă la colțul gurii sarcastice sufletul vâslește în viață iar altul șade-n drum și-ți bea ființa
-alooo! e cineva aici? e ve…

a plus de minus

două puncte sprijină un timp pe un val un zbor s-a odihnit pentru eternitate s-a acoperit cu strigătul acela al răspunsului continuu
un timp aleargă după tine amenințând cu orele lui
bătrânețea

doar o chestiune

defect e actul final din teatrul vieții
din mână în mână                                       transmitem preludiul cazului pierdut şi e mare lucru efortul de-a deduce chestiunea umană uite cum razele soarelui pică pe regină ah dar ce obosite imagini sunt pe străzi metoda plagiatului cu pălării e necazul oricui de-a rămâne într-un picior o linie continuă îţi face cu ochiul numeri bălăriile şi zici că-s petale de trandafiri
a cui naiba e culoarea galbenă? cine pe cine răsfrânge? şi cică poetul e poet când merge paralel cu suspinul ne-am pierdut pe urmele şarpelui pietrele se adună frunzele adăpostesc alte frunze pe cine păcălim vorbind de umanitate?
hei uite la dreapta pe unu' cu doi căţei de usturoi bla bla bla mai taci femeie suspansul acesta îmi intră în oase sinapse băloase fricoase cu o coajă de pâine lipită în cerul gurii facem haz de noi se anunţă ploi
pe mâini avem noroi


ianuarie 2011

destin în cimitir

zăpada s-a aşternut peste mormânt o ceremonie a jucat în picioarele goale peste corpul întins în zăpadă plângea haotic poza de pe cruce îi zâmbea cimitirul avea timbrul vocii ei ningea cu întrebări ningea cu de ce-uri - te iubesc! te iubesc! de ce? doamne, de ceeee?

în timpul privighetorii apa fierbe un destin. veşnicia are trup de femeie. femeia desface lacrimi şi le trece peste ea ca o rugăciune. a evadat în viață. resturile de stânci le cară pentru un gard între ea și lume.

Poem din proză
11 decembrie 2014