Poème

Poème

lorsque la nuit passes les brûlants ténèbres

lorsque le vieux noyer se montre en rêve

en ombres te modèlent les songes sans trêve

et plus aveugle et muet tu t’imagines

à la trace de ces yeux qui te dévissent

telle une proie est la vie qui te reste

non pas un bouclier pour s’y blottir

oh, trop grandes rampes avec de sourdes marches

devant moi des vaines voix avez posé

le cœur refuse toute obédience

en pierre elle se veut que le vent l’estime

oh, crus noyaux on foule le baiser craque

une vérité d’humanité chantonne

et l’âme semble vider le corps comme si

plus déséché voudrait-il être dedans

le serf que je suis au pouvoir proscrit

cache sa colère dans des grandes silences

oh, toi mon cœur en pierre tu es vraiment

reste avec moi me dire tes boniments

sur le sort si malin qui là nous guette

ou sur l’amour qui brûle dans les printemps

et ne regarde à travers cette épaule

trop alourdie sous les cailloux de la vie

écrase les serpents qui s’amassent et sois

c’que tu n’es pas, ni de la mort l’annonce

Traduit du roumain par Cindrel Lupe

*

Poem

când bezna-ncinsă o străbați în noapte
când nucul cel bătrân în vis ți-apare
te-ncheagă-n umbre visele fugare
și-ai vrea să stai mai orb și mai tăcut
în urma ochilor ce te măsoară
precum o pradă viața îți rămâne
și nu un scut în care-ai vrea să fugi
ah, scări prea mari în praguri surde
ați așezat în fața-mi vorbe goale
și inima nu vrea să mai asculte
ea vrea să fie piatră și vântul s-o măsoare
ah, sâmburi cruzi pe tălpi sărutul crapă
un adevăr de omenie cântă
și sufletul golește trupul parcă
ar vrea să fie tot mai sec în mine
și rob cum sunt puterea mi-e proscrisă
mânia-n tăceri s-ascunde
ah, inimă de piatră-mi ești
mai stai puțin să-mi povestești
cum soarta cea vicleană stă la pândă
ori cum iubirea arde-n primăveri culese
și nu privi prin umărul acela
prea mult lăsat de pietrele-adunate
și calcă apăsat pe șerpii dinăuntrul vieții
să fii ce nu ești, dar nu a morții veste