Postări

Se afișează postări din 2018

dragostea

în miezul vieții  în dimineața unei duminici verzi am alunecat spre capătul cerului așteptând un miracol despre care auzisem printre oameni i se spunea „dragoste”
mă uitam în stânga și-n dreapta crezând că are formă ascultam  crezând că are voce
era atâta liniște că nu întâlnisem în toată viața și era atâta lumină dulce și caldă încât zâmbetul nu-mi dădea pace
am așteptat „dragostea” până când mi-am dat seama că  ceea ce nu vedeam ceea ce nu auzeam dar totuși... ceea ce liniștea și lumina săgeta în sângele meu se numea dragoste

bine ai revenit!

când toate lucrurile se leagă între ele când amintirile fac lanț de sentimente în sângele tău matematica se face un copac plin cu flori din rădăcini pătrate cu vârfuri de ramuri care ajung pe drumuri înalte la care privești visător  cu sete de ceea ce-ai vrut să devii încă de când erai un copil
când toate lucrurile s-au legat de tine și ochii tăi au lăcrimat a fericire iarba de sub picioarele tale parcă un ocean limpede s-a făcut și te duce așa-n depărtarea plăcerilor de-a trăi viața pe care o ai  și pe care timpul ți-o dizolvă-n sângele tău  umblător prin raiuri
iar tu  tu pofticiosul râsului cuminte te înalți în vârful picioarelor să atingi cu nasul norii care desenează destine 
Dublin,  13 iulie 2018

în vara asta...șapte

în vara asta a crescut un pom cu șapte rădăcini pătrate cu șapte aripi zboruri sărutate să le tot bei cu vin șapte pahare în șapte seri de vară insulară
în vara asta ne-am scăldat în doi cu două cărți-poeme despre noi și ne-am jurat ca pentru prima oară iubirea lipită pe-o scrisoare ce-n altă viață o găsim apoi unde ne-ascundem visele de noi... sub pernă sau adânc prin buzunare

jurnalul pacientului englez & confidenta irlandeză

Miercuri, 10 ianuarie, 2018, 14:41, Dublin
așteptători suntem toți. unii fără voia lor. alții cu voia altora, iar ceilalți doar din dorința de-a aștepta toată viața ceva, care de fapt le vine, dar sunt prea chiori să și vadă. poate că după ce moare așteptătorul, lumea înconjurătoare va remarca absența lui și va vorbi îndelung și apăsat despre asta.  și apăsarea este egală cu revolta. adică dacă ești prea apăsător, înseamnă că ești destul de iritat. dacă ești mai moale, înseamnă că ești ardelean. ha, ha, ha, ce glumă!  iată un nou concept: posesivitatea și războiul de independență al românului față de animalul insulei. merge? ca nuca-n zidul chinezesc.  astea-s probleme de gradul zero barat. dacă nu există, ar fi bine să se inventeze.  mă gândeam, într-o singură noapte, cum ar fi dacă omul ar avea puterea să se împăieze cu propriile amintiri. de ce zic asta? simplu; nu există zi dată de Dumnezeu să nu ne gândim la ceva de ieri sau de-acum 20-30 de ani. e mai comod așa, zic. dacă ar fi să te…

jurnalul pacientului englez & confidenta irlandeză

am învățat că mereu învăț ceva, apoi uit. că orice faci bun pentru cineva se întoarce împotriva ta. am învățat că nu există prieteni adevărați, nici păcate și nici blesteme. am învățat că fericirile sunt întotdeauna strivite de alții și că plânsul tău rămâne mereu un secret. am învățat creativ și periculos, dar am uitat să țin minte lovitura cea mai de seamă, așa că uite-mă: un pasiv inocent pe un drum care presimte. presimt rănile și vicleniile. nu mă apăr. tac. le tac. le întorc cu fața spre lumină și spun că sunt frumoase. cumințenia, cred cu ardoare, cumințenia în fața vicleniilor, este cea mai corectă armă. energia ta devine un calibru personal, al iubirii sau al acelui ceva pe care îl vei uita a doua zi, pentru că abia l-ai învățat azi. niciodată n-am avut destulă putere încât să-mi imaginez o lume bună. lumea e lume. nu o pot ierta pentru că nu mi-a greșit cu nimic mie, ci lui Dumnezeu. nu o pot ierta, dar o pot iubi. cum poți iubi pe cel care te urăște? fără un răspuns la aceas…

jurnalul pacientului englez și confidenta irlandeză

Vineri, 05 ianuarie, 2018, 11:11, Dublin

cum e să simți „la nivel primitiv” o dimineață ploioasă? e o idee bună. nu zic de cazan, zic de a simți primitiv, dar suntem atât de dificili încât mi-e teamă că nu vom simți mai mult decât frigul cum pătrunde în oase. voi ați pus bazele unui partid într-o joacă, o joacă naivă care vă descătușează și vă face liberi. cred că dacă ai face cazanul ăla de horincă pe tarlaua reginei, ai deveni primul pacient horincar-engleziastic demn de cel mai mare trofeu căzăncesc. problema e cu materia primă. adică pruna sau din ce faci horincă? n-am văzut pruni pe aici. doar meri. și ăia cam rahitici. va trebui să aduci tot din România. partidul vostru are mulți președinți, așa că nu vă duc eu grija. vorbesc de grija aia de pe umerii voștri.
miracolul e necesar. în viața fiecăruia, măcar o dată, a avut loc un miracol. treaba e că unii nu-l prind. holbează ochii și-i zic minune. sau altfel. oricum, treaba e că poți avea un miracol dacă vrei sau crezi în el.
irla…

sttt

sttt, ascultă Doamne, florile cum râd
și spune-mi care vrea să-mi fie-n vis a mea
pe veșnicie. sttt, ascultă mamă, povestea unui galben
el se credea a fi un cal, un murg
dar nu am vrut să-i spun că-i trandafir
așa că am tăcut
și-acuma fug
să văd ce face colo în grădină.
sttt, ascultă tată, pașii mei sunt mov
m-aplec ușor în față
tu crezi că am să zbor?
cel alb de-acolo, da, e fluture sau ce-i?
mi-l prinzi? te rog în brațe să mă iei
să-i spun că mâine îl aștept în zori.
sttt, ascultă cerule, la tine sus sunt munți?
să-mi iau la noapte florile sub pernă?
să-i spun amicului meu Tom, că-i mâță
că el tot sare sus pe lustră
crezând că-i liliac sau cine știe ce
în mintea lui chiar miaună
a lup firește.
mă-nchin cu Buni, râd, îmi spun: „Doamne păzește”
și fug degrabă iarăși între flori. sttt, ascultă omule, n-ai vrea măcar puțin
în lumea mea să te cobori?
că te-aș servi cum știu mai bine
cu o dulceață bună de afine!

așteptarea

când crezi în ape reci și-n infinit
că-ți scaldă sufletul în ochi de salamandră crudă
apleacă-te puțin
în alinări
pune-ndreptu-ți
pocalul ce inima o-mpacă când ochii mei pe somnul tău veghează
când inima-ți tresare-n vis a joacă
eu te cuprind în ochi așa cum ești ah, dar nu povești în van se spun acum
și poate că nici mâine umbra-ți din ochi nu piere
dar sacre-mi sunt cu tot aceste clipe-n veci
o flacără ce arde pe tâmple suspinând și spune-acum iubite că-n infinit fugim.

cum să nu fii ipocrit

umbra mea din dialogul tău e umbra măștii pe care alții o poartă circumstanțe conceptuale așteaptă busul de la ora 8 a.m. și nu-mi pot imagina cum umbra mea vorbește în spiritul legii în cartier au rămas babele cu amintiri frumoase despre copilăria mea despre iubirile lor și mai ales despre războiul în care rușii le căutau pentru plăceri sexuale nu-ți trebuie un motiv să deschizi gura în fața tipilor apretați de false maniere nu-ți trebuie o umbră de care să te jenezi rămasul pe loc repaos necesită curaj fără bale la gură fără unghii mari și apropo: fără bune intențiuni de maltratare a imaginii de profil fie ce-o fi dar lucrurile sunt interesante totuși atunci când arunci ochii pe cer și vezi inimioare în timp ce mâinile ți se bălăngăne pe lângă corpul obosit în timp ce inima a rămas mult în trecut în timp ce te-ai cărat mult prea mult în viitor și când telefonul îți sună apocaliptic în gentuță bufff, totul se rupe și se cade să răspunzi amabil cu un „alo” zemos zâmbind ca prostul la lună ...făcând economi…

în coasta Irlandei

pe coastă se schimbă lumina din partea stângă în partea dreaptă ploaia bate de sus în jos iar pietrele sunt aceleași ca ieri bocancii tăi împușcați  au făcut pact cu pantofii damei în dulapul de nuc găsești fusta de care mă întrebai  iar cele trei nuci verzi alea pe care mi le-ai dat în fața bisericii  când aveam 7 ani le-am așezat sub scaunul lui Dumnezeu
pe coastă se schimbă lumea  cea de dincolo trece în cea de dincoace iar primăvara și-a ascuns în ochii mei toate florile de cireș nu vrei să mă întrebi ce nu vreau să-ți răspund că uite cum bat clopotele  a viață a iubire  a moarte a război  ...dai ochii peste cap și nu ignori prăpastia de promisiuni dai cu piciorul în fundul virtuții și râzi că nu rabzi și fugi că nu știai să lupți și mai pui o mască peste ochii tăi obosiți să plămădești o mare de trecere
pe coastă am făcut un pas în plus oceanul m-a cuprins de tâmple și mi-a sărutat răsuflarea.
23 mai 2018 Dublin

așa că spune-mi Eva

ești un tânăr adormit invers care vede viața ca pe ceva bun ești decis să nu fii indecis în planurile tale de viitor și chiar dacă mă privești mirat cu un pahar de vin pus pe jumătate tot nu-ți voi spune numele meu pentru că eu nu am să-ți spun cuvinte pe bază de săruri marine
cina o servesc la aceeași masă veche acoperită cu o mușama tăiată pe alocuri în mijlocul căreia arde o lumânare drumurile mele sunt aceleași în fiecare zi și paharul din care beau a rămas mai mic datoria de la pub s-a mărit  vânzătorul de ziare se face că nu mă vede oricum în centrul orașului se dă Metro Eirean pe gratis și fericirea aia de care-mi scrii cu atâta lejeritate o găsesc fără să o caut și fără scrupule iar dacă spui un thanks mai primești și zâmbete tot pe gratis
vezi tu bătrâne ofițer de paradigme dacă lași gândacul să te asocieze cu un nume s-ar putea să devii un filosof fără amante așa că spune-mi Eva  cea care ți-a intrat în buzunare să-ți scormonească idealurile și să-ți numere aerul chinuit din declarațiile de drago…

nu plânge nimeni

lângă cizmele ofițerului Grig s-au așezat pantofii doamnei niște pantofi de lac în culoarea macului care plângeau lingvistic doar râul Liffey din mijlocul Dublinului poate să-ți spună adevărul și despre tihna pescarului înainte de a aduna în pumnul lui noduros  o margine de mal și un val apoi a înghesuit o iarnă în spuma insulei a plămădit-o în trifoi și a rostit ultimele cuvinte de Sf. Patrick  înainte de a da cu toiagul în pământ
nu mai plânge nimeni, man că și amintirea are uitarea ei iar pantofii de lac sunt halucinațiile adunate pe blana mătăsoasă peste care s-au spart sticlele de whiskey
dincolo de fereastră s-au adunat vulpile  șerpii se odihnesc pe fruntea ofițerului  iar hienele mănâncă din mâna lui dreaptă

contest

până ajungi să înțelegi timpul
te roade în sânge frica
te bântuie așteptarea precum o zi rușinoasă
te agiți în lumi trecătoare
te uiți la tine-n oglindă
oftezi
râzi
și cazi

o poveste neagră
a întins un covor mistic
într-o ploaie grea
și uite cum mergem într-un exces de voiaj nesătul și curios
în cimitirul viselor
cu o cruce în brațe
cu ochii ofiliți
așteptând să ne cuprindă extazul

jurnalul pacientului englez și confidenta irlandeză

Joi, 10 mai, 2018, 12:17, Dublin

uite că se poate să atingi entuziasmul din depărtare. da, sunt și oameni. printre oameni. tiptil strategia proștilor dă roade. intelectualul privește cum se ung roțile. osul e mare. carul e mic. mai fură niște agoniseli de la popor și basta. orice guvernare are cetățenii ei. ai României sunt neschimbați. nivel, evoluție = nivel, evoluție (se deschide o liberă paranteză europeană cu dobândă de 99% ), piei de om, coate de pensionari, alegeri și gata. nebunie. paradox. ce lirism? guvernare să fie...și pe lângă, undeva peste gardul de sârmă ghimpată, suntem noi. privim. 

dincolo de cuvinte

am legat un țărm de ultima furtună am legat picăturile de ploaie de jur-împrejurul insulei la mijloc am prins cel mai înalt val și-am făcut un cort viu pescarului meu
de-acum știu că liniștea e singură așa cum iubirea mă plimbă prin eu-l și prin tu-ul  acestei depărtări din suflet
de-acum știu să citesc anotimpuri care mă leagă și dezleagă într-un șotron configurat în trifoiul plin cu rouă
de-acum știu și merg același pas pe loc într-o suire nemuritoare cu pescarul bătrân și insula mea verde
de-acum știu că tot acel timp de care n-am știut e tot acest zâmbet din furtună
am legat de mine un fluture și-am prelungit o zi cât o viață
15.05.2018, Dublin

sunt momente

sunt momente când îți aduci aminte de alte momente sunt cele care au trecut și când au trecut nu te-ai gândit că or să treacă dar azi când ai ieșit la o țigară pentru că nu era nici ploaie nici furtună și nici nu ningea te simțeai bine în pielea ta bând încet din cafea și trăgând din țigară ți-ai amintit de momentul ăla când erai la pescuit sau când leneveai la soare după trei ore de urcat pe munte ori atunci la festivalul berii când beai bere neagră acum scuturi scrumul lovind țigara de scrumieră și nu gândești la nimic doar privești cum cade iei o gură de cafea și-ți place mai iei o gură că parcă nu a fost de-ajuns cea de dinainte privești așa în fața ta și gândești iar la momentul ăla plăcut cu pescuitul și te întrebi de ce atunci nu te întrebai că va veni un moment când te vei gândi la el se termină cafeaua și țigara și-ți dai seama că ăsta e un moment plăcut pentru că ți-ai amintit de unele că vor urma alte clipe pe care le vei ține minte și pe care le vei aminti nostalgic într-un jurnal intim s…

și ce dacă

și ce dacă
a încremenit copilăria în mine
murdară pe mâini de pământ
tot așa alerg în picioarele goale în apa mării
și privesc la luciul ei până când văd negru spunea pescarul meu
să închid ochii și să vorbesc apei
să-i spun cea mai frumoasă poveste
și-atunci valul se va face mic
atât de mic încât ar încăpea în mână poetul nu are greșeli
poate o doză de romantism?
poate un secret mereu dezvoltat și îmbrăcat în mătăsuri fine?
poetul are chiar lumina lui
și o doză de cumințenie animalică
prinsă de aripile pescărușilor
23 martie 2018

simplificare

Te iubesc și nu știu să-ți scriu o definiție a iubirii Pentru că te iubesc simplu într-o lume cu puține cuvinte Și te iubesc pentru că așa ești tu: de iubit
Te urmez pentru că nu știu să rămân în urmă E ca o încruntare din pricină că soarele intră-n ochi Și pentru că o pereche de ceva are nevoie de aripi
Tac acest poem și-l prefac într-un ghem Îl ascund în buzunarele tale Pentru că știu; ți se face frig, ori te plictisești Și-atunci vei găsi acest ghem de zâmbet care...
Te privesc pentru că nu știu să nu te privesc Mă ascund după inimă, iar tu mă cauți în zare.

ghemul

atunci când pentru viața ta tremură un suflet o pereche de aripi cresc te cuprind în mărinimia lor albă și te faci pelerină de dor lumii e vorba de acel dor al peregrinărilor al libertății și al iubirii e vorba despre tine în trupul călătorului  care a cuprins într-un singur pas toate punctele cardinale
pentru că toate ți-au fost dăruite trăiește! e un prilej de-a te desface din ghemul numit grijă

20 ianuarie 2018

dincolo

înainte de a trece pragul unei uși înainte de a te-ntreba ce e dincolo pregătește-ți pasul  mintea și sufletul nu pentru a pune întrebări sau a cerceta nu pentru a căuta un colț anume unde să te ascunzi pregătește-ți pasul pentru simplitate pentru că știu că toate cele pregătite ori nu au un sens  un scop și un nume pe care în minunăția așteptării la capătul mării îl respiri împreună cu lumina

p.s. spune-mi că acolo e la fel ca aici. marea sărată și pescarii înțelepți.

basmul

viața naște povești sau poveștile nasc vieți?
se tot spune despre noroc despre dragoste despre iubire
dar nicăieri nu găsești un manual de folosință
așa că oamenii au folosit greșit ceea ce au primit
asta până când va veni Cineva să spună cât de naivi au fost
cât de mici și cât de proști
azi am deschis pumnul tăcerilor
și din el au căzut amintirile
frumoase și dulci
aburinde ca pâinea caldă a mamei
m-am pus în genunchi și mi-am cerut iertare
pentru nesăbuință
când m-am uitat în oglindă aveam părul ca zăpada
iar ridurile de la tâmple spuneau o poveste
fiecare generație avea o treaptă mai sus ori mai jos
și finalul ridurilor avea o povață
așa că am învățat să mă iubesc pentru că știu
sunt basmul propriei vieți
un zâmbet care va sfârși o carte

dincolo de fereastră

văd ceață atât de multă ceață încât aud liniștea ei simt o răcoare de primăvară și cred că verdele acesta atât de crud nu e altceva decât viață o grijă maternă cuprinde pașii tăi pe pământ grija de-a oferi tot acum-ul de-a trăi complet prezentul pentru că atunci când pescărușul din fața mea își scutură aripile în ochi mi se așterne liniștea lui
și-atunci mă fac una cu ceața și iarba mea verde


11 ianuarie 2018, Dublin

nodul

dacă aș face un nod din declarații de dragoste și dacă m-aș urca pe cel mai faimos pod din Dublin s-ar ascunde prin ape șoaptele care mi-au spus secretele despre noi în noaptea cu lună plină
dar arcada lumii încă se zbate între mine și tine și nu am putut picta opt idei sau opt afrodite pentru că insula toată se făcuse nod în jurul meu din tălpi se scurgea o ceață care șuiera o melodie a veșniciei
iată cum depărtarea mi-a intrat în suflet ca o mantie de zăpadă peste ghioceii de acasă

11 ianuarie 2018, Dublin

nu trageți în pianist

nu trageți în pianist nici în tabloul lui Picasso din cartea lui x nu trageți pe dreapta și nici pe stânga nu trageți cu urechea și nici nu faceți cu ochiul nu trageți de mânecă doamna din fața dumneavoastră nici pe cea din spate nu folosiți negația mai mult de 2 kg pe zi fumați doar în colțul străzii dar asta după ce v-ați parfumat cu parfumul bunicii după ce-ați închis lumina și telefonul după ce v-ați înghesuit cu 23 de persoane în același micro-bus ...dar să recapitulăm: pe cine capitulăm azi? pe cine sau de cine sau la cine aruncăm pisica moartă ori la cine-i moartă-n coteț purceaua? ...dar eu nu fac politică nici ciorbă de burtă nu fac poezii fixate și nici mobile nu fac două-trei crize de fericire / zi nu fac ochi dulci mie-n oglindă alooo, negația, ai sărit din balanță apucă-te invers de buzunare și dă drumul banilor să cadă deschide ferestrele și zbiară-ți ce vrei să-ți zbiară țopăie-n sus și-ntr-un picior cântă ce ți-o veni prin cap sau prin suflet că uite ce furtună faină-i afară și ce ploaie c…