mi-a rămas o noapte în gât

dacă te-ai prins în sârma aia ghimpată și sângele a început să curgă

să nu strigi de durere

nimeni nu vine să te salveze

e linia ta prietene

treci grabnic de șoc și agață-te de viață

trage o înjurătură printre dinți

lasă în plata Domnului manierele

străpunge cu talpa partea ta de pământ și ridică-ți capul

știu că doare al dracului de tare să râzi cu fața crispată

mai ales când buzele au crăpat de rușine în fața unor făpturi nevinovate

cum e copilul pe care l-ai crescut într-o vreme îndesată cu „de ce-uri”

el te privește mai departe și la fel te va întreba

ieși din sârma aia ghimpată

ia o pricină a vieții și du-o în spinare

țintește din nou simplitatea în picioarele goale

că nu-i nimeni mai înalt decât tine

se fărâmițează timpul în ochii tăi

la ce-ți mai folosește singurătatea dacă plânsul îți vine degeaba?

știu că ești obosit și că toți au lovit în tine

știu că ai fost vânat și izolat

știu că ai urlat morții să nu-ți stea pe umeri

și că ai umblat pătruns de pământ

rupe din tine fășia de carne din sârma care te-a prins

ridică-te și mergi mai departe

e linia ta prietene

o linie în care poți să strigi „m-am ridicat singur” 

să tulburi apele după care ai tânjit

în miezul unei nopți rămase în gât de rușine.

01 iulie 2016