eu nu sunt

eu nu sunt lăcașul unui geniu. la masa ta sorb lumina anilor din ochii tăi, chiar dacă îți fac un semn discret cu piciorul, îți așez pe tâmple un an rămas înainte la coada ochiului drept. 

l-ai așezat pe Dali în jurul lumânării negre

din ceara adunată am să lipesc timbrele pe plicuri roz

dar acum te ascult cum desfaci șervețelul peste ziarul de dimineață

dau afirmativ din cap și

din când în când îmi aranjez gulerul și volănașele prea apretate

nu e genul meu să fiu la dineu regină

și nici să te ascult mâncând din palma ta boabe de struguri

spui că spiritul este bucurie

de parcă ne-am așeza într-un tablou pe tavanul lui Michelangelo

aș evada cu toate acestea dincolo de imaginație

și așa mută aș căuta orbește altă tăcere care să mă umbrească

să mă lase în tainele tainelor cu zeul păsării cenușă

continui să citești

să mănânci

să-ți arunci o privire fugară

să zâmbești puțin mulțumit

și în sinea ta să-ți spui „ești a mea...ești a mea”

seara asta serioasă ne avantajează

face din noi personajele ei

ce naivi suntem în ochii care citesc aceste rânduri

și ce nocivi sunt de fapt în interior

mă ridic în dreptul ferestrei și tac

eu nu sunt lăcașul unui geniu.