jurnalul pacientului englez & confidenta irlandeză
am învățat că mereu învăț ceva, apoi
uit. că orice faci bun pentru cineva se întoarce împotriva ta. am învățat că nu
există prieteni adevărați, nici păcate și nici blesteme. am învățat că
fericirile sunt întotdeauna strivite de alții și că plânsul tău rămâne mereu un
secret. am învățat creativ și periculos, dar am uitat să țin minte lovitura cea
mai de seamă, așa că uite-mă: un pasiv inocent pe un drum care presimte.
presimt rănile și vicleniile. nu mă apăr. tac. le tac. le întorc cu fața spre
lumină și spun că sunt frumoase. cumințenia, cred cu ardoare, cumințenia în
fața vicleniilor, este cea mai corectă armă. energia ta devine un calibru
personal, al iubirii sau al acelui ceva pe care îl vei uita a doua zi, pentru
că abia l-ai învățat azi.
niciodată n-am avut destulă putere
încât să-mi imaginez o lume bună. lumea e lume. nu o pot ierta pentru că nu
mi-a greșit cu nimic mie, ci lui Dumnezeu. nu o pot ierta, dar o pot iubi. cum
poți iubi pe cel care te urăște? fără un răspuns la această întrebare: așa pur
și simplu și așa degeaba. e de ajuns să te numești om, restul vine de la sine,
din păcate și uitarea, iar asta nu e o calitate.
am învățat că mereu urmează ceva ce
doar providența contează. haotic, nu?
Comentarii
Trimiteți un comentariu