coroana mea de furtuni

am adormit privind la cioburi
mi-a crescut în ochi alt ochi
cu el priveam în mine un anotimp
aerul tremura atunci când te chemam
lângă zidul Troiei am lăsat un cal alb
nu întreba de ce sunt dulce azi
nici mâine nu ne vom petrece
pentru că am fost chemată la fierberea celor șapte ceruri
în timp ce tu mă dai troienilor Elenă
eu adun cuvintele să le ștern covor pentru atunci când tu vei plânge

mi-a crescut un sentiment în suflet
o scară, un ghem de iubire, un blestem
mi-a căzut o noapte pe frunte
și tot chem, înviem sunet de viori pierdute
mi-am făcut o coroană din furtuni
am călcat în picioare deznădejdile, poftele,
dar mi s-a făcut sete de viață
abia atunci am văzut prăpastia și dorul de verticalitate
am obosit să-ți spun mereu același cuvânt
uite cum s-a umplut pământul cu noi osteniți