m-am oprit în copitele cailor

copitele cailor au șters urmele
respiră peste pustiu cu mâna așezată peste fâșiile de piele crudă
respiră din cămașa ta veche 
parfumul fumului de țigară
și apoi vorbim despre întrebări într-un spațiu închis
să nu audă călătorul cu rucsacul
pentru că drumurile lui 
au devenit străine la un nivel comun

m-am oprit nu știu unde
poate că e doar o rătăcire firească
într-o lume în care pașii se numără în euro
nu am socotit mortea la jocul de zaruri
oricine poate să piardă în câștigul ambiției cu miros de vin pelin
la ce bună petrecerea ta peste setea altora?
nu mi-ai răspuns nici azi
du-te peste tristețea mea înnodată
și vezi dacă ți se potrivesc îngenuncherile
vezi clopotele de la marginea lumii?
le-ai auzit cândva?
se clatină uimirea la colțul gurii
și pe un morman de dureri încearcă să bei din frică
să nu obosești smulgând loviturile altora
să le aduni și pe ele la dreapta drumului 
ca într-o lovitură de bici 
strângi din dinți și mergi mai departe

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

eu, așchie de nuc