pas de doi

nu ştiam că pasul făcut nu mă plânge
poemul acesta ce-mi curge din sânge
deasupra veghează lumina din vest
distanţa mă tace
distanţa ca rest

absolutul lumina întoarce

o lege apune în grabă
iubirea ne leagă-dezleagă
când strigătul tău de iubire
urmează un pas în neştire
durerea veghez pe la tâmple
un corb să nu vină să cânte

murirea în umbră de noi
un pas dureros e ascuns între ploi

drumul întoarce privirea-n destin
pasul se-ntoarce la loc în divin

un infinit de-mi cere îi dau viaţa toată

nu ştiu peste gheţuri
să fiu fără tine
ia pasul acesta
firav de iubire
și-nalţă-n cer cuvânt nemurire

mulţumesc pasului care mi-a sărutat rătăcirile…

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

huh, man