gândul șarpelui

zâmbiţi și fugiţi că viaţa-i frumoasă
în colţul străzii bate vântul o frunză
ei și ce? se miră un oarecare trecător... ei și ce?

profesorul mort zicea că un nimic necesar există într-un haos necesar
construit din punctele noastre goale
atârnat la un moment dat pe un drum gol acest gând 
face ca duminica să-și lase capul plecat

un alt trecător te contrazice
el zice că profesorul s-a înșelat
și că sîsîitul vorbelor nu ajunge la surzi

dar mama știa că
Dumnezeu îţi încarcă spatele cu atât de multe pietre de parcă s-ar distra
te lasă în viaţă
cât să curgi acolo unde trebuie
dar ea niciodată nu s-a întrebat unde merge
apoi, spunea mama, vine (nu știu cine!) zâmbind
şi-ţi mai adaugă pietre să le duci
să duci
să duci
până te faci una cu pământul
până îţi doreşti să te acoperi cu el
lăsând în urma ta un morman din tine

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

huh, man