apoplexie

revăd corespondenţa
ca pe o apoplexie cerebrală
mă apucă furtunos un dor de utopie
vorbele mele aruncate-n vânt de-a sila
poate de dragul depărtării
să mă adun
ori poate că
mai scormonesc într-un alt meridian
o tandreţe franciscană
să o notez în jurnal
precum o zi oarecare

naivă şi amantă
abandonez monstrul din mine
te du
te du
să predai în victimă propria viaţă
tu zdreanţă de aer
de ce mai cauţi fericirea?

mizeria e acest straniu
acest text în care exist
sperând să nu calc în picioare
limbajul bunelor maniere
din exces de vise consumate zilnic
m-am trezit femeie

o teorie între patru puncte
un orizont hodorogit curge cadenţat
fiinţarea are loc în ghetou
vai mie
mirare
suport indicat de lucizi
ajutaţi fiinţa aceasta

surâde alergia la plâns
înamorată de uitare
chiar şi abisul se prăbuşeşte
nu interziceţi pe exagerează
minunea se cară din drum
un nebun
paralele
punctele se întind între ele
infinitul pustieşte pe plus şi pe minus
acum să vă văd
întrebaţi unde e totalul
ruşinată constelaţia

întoarce ruga
slută
vidă
omidă

mă gâdilă nedrept firescul în tălpi
şi ce gol e verdele ce-mi intră în sânge
circuit inutil de eu in eu
tu cu tu
pereche de patru
locul se stinge în sete
de dor