Cum șade pustiul privind la pustiu

Șade pustiul orbit peste tălpile tale, așteptând să-l trăiești, să te bucuri de moartea care te cuprinde alergând prin clepsidre cu mâinile strânse, privește pustiul orbit peste tălpile tale.
Am să tac, îmi tot spun, am să tac infinit ca o sentință fatală, am să aplec o margine de drum peste mine, să acopăr rușinea de dor și de nume, am să tac pervers peste mal, orbită lumina în chip de oval. Altă lume lovește deplin, nebunie în scrin, nebunie în lutul cel veșnic în care te naști și mai speri că umbră ușoară îți rămâne sărutul în astă lume care te are deplin. Dionysos mă soarbe din vin, vai ce chin! Sfârșire în spada ce-mi spintecă mersul, mă clatin, nu cad, mă aplec să nu zbor prin lauri otrăviți de biciul ascuns. O liniște-n culori mă lovește din spate. Iubire trădată suspină copacii.
Mai stau rădăcină, mai vreau văduvitul vânt să mă bată. Nu plec, nu rămân, nu tac nici nu spun, privesc spre niciunde, sărutarea n-ajunge și orb îmi e strânsul clepsidrei pe șold. Șade pustiul orbit peste tălpile mele.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

ce tare mă strânge blana asta de lup

mama nu știa să cânte doar atunci când plângea, părea că se roagă, dar blestema blestema „nonsensul” de a-și crește singură copiii blestema neavutul pentru care lupta în fiecare zi până la sânge până când i se toceau unghiile pe mormântul care urma să-i curme fericirea uite, chiar și-n vremurile astea avansate, semănăm cu jupânii lui Caragiale alții cu figurile disperate ale lui Munch că nu-și pot imagina cum o pisică ar mânca stele și nici că profesorul și-a lecția din inerție sau din pricina salariului, că are omul obligațiuni severe; a copilului de-acasă care-l întreabă de dulciuri deci alt „nonsens” venit din purgatoriul inocent al vieții acesteia frumoase că pân' la urmă tot în Pub te oprești să bei, să înjuri, să te desparți de credința în God vreo 5 minute să te holbezi peste umăr la tabloul din perete care ilustrează ceva din epoca renascentistă să-ți calculezi intrările și veniturile pe luna asta de iarnă de parcă nu ar fi fo
Citiți mai multe

demenții

nu ai zice că evantaiul face parte din decor nici fusta aia din colecția bunicii nu-i de sezon hai să rezonăm cu indispozițiile șefilor să le dăm sictir și să ne ducem pe moșia boierului  ăla de mi-a rupt spinarea cu biciul lui negru să-i punem capul într-un dulap cu biblii să-i facem codițe să-l tundem chel să-i tăbăcim tălpile  să-i tăiem limba și mâinile lasă monsieur că nimic nu e trecător astea-s aiureli de democrați filfizoni partea cea mai grea a realității este demența că trebuie să fii ca ăștia la costume de paradă cu dolarii îndesați în chiloți cu amante blânde și proaste băi monsieur printre degete s-a scurs fidelitatea și uite cum zace în brațele cerșetorului miop da' el ce să facă? o ține degeaba aia e degeaba 26 iulie 2016
Citiți mai multe

mi-a rămas o noapte în gât

Imagine
dacă te-ai prins în sârma aia ghimpată și sângele a început să curgă să nu strigi de durere nimeni nu vine să te salveze e linia ta prietene treci grabnic de șoc și agață-te de viață trage o înjurătură printre dinți lasă în plata Domnului manierele străpunge cu talpa partea ta de pământ și ridică-ți capul știu că doare al dracului de tare să râzi cu fața crispată mai ales când buzele au crăpat de rușine în fața unor făpturi nevinovate cum e copilul pe care l-ai crescut într-o vreme îndesată cu „de ce-uri” el te privește mai departe și la fel te va întreba ieși din sârma aia ghimpată ia o pricină a vieții și du-o în spinare țintește din nou simplitatea în picioarele goale că nu-i nimeni mai înalt decât tine se fărâmițează timpul în ochii tăi la ce-ți mai folosește singurătatea dacă plânsul îți vine degeaba? știu că ești obosit și că toți au lovit în tine știu că ai fost vânat și izolat știu că ai urlat morții să nu-ți stea pe umeri și că
Citiți mai multe