26 iunie 2010

Rămân cu iluzia lui există, rămân să amestec vise-n dorinţe, rămân un popas din retras...deci sunt! Vânătoarea vieţii se încheie aici.

- Să pleci la ora zece. Ai înţeles?
- Da. Voi pleca…
- Nu glumesc, o să schimb butucul la uşă. Îţi iei ce vrei din casă şi pleci. Dacă nu ai apucat să iei tot, asta e. Schimb butucul. Ai auzit?
- Da. Am auzit, acum sun după maşini. Nu am ştiut că mă dai afară azi…

Sunt chei peste tot, albastrul dezleagă, bate un vânt fericirea spre nori, ascultă hăul în tine un nume, nemurire, iubire, abisul şi eu. Suspinul mă leagă, o lacrimă pică pe mine de sus.
Nimicul formează în jurul nostru un cerc închis ce strânge - răsfrânge şi mai mult dorinţa fiinţării.. când întâmplarea te află, naşti nefericire.


Fetiţa îşi priveşte mama şi plânge uşor. E tristă şi tace. Adună jucării într-o sacoşă. Le luăm pe toate.
- Te rog să mă ajuţi. Am nevoie de maşină acum, în juma de oră.
- Bine, vin.
Uşa se deschide. Tabloul de la nuntă e aruncat pe pat. Uşoare zvâcniri simt în mine. Un calm ciudat mă cuprinde.
- Uite tabloul cu tine mireasă. Să-l iei de-aici.
- Da.
- Îl iei.
- Nu vreau, nu am unde să-l pun. Am doar o cameră, nu...
- Nu mă interesează, îl arunc la gunoi.
- Bine.
- Îl iei.
- Nu.
- Să pleci cu toate bagajele, faci un drum. Ai înţeles?
- Da, am înţeles.

Fetiţa îşi cuprinde mama.
- Nu plânge.
- Nu plâng.

Ne îmbrăcăm cu bine şi trecem în rău. Ne hrănim cu iluzia clipei frumoase, ne plângem, ne zbatem, animale fiori. Un doare de mine, un doare de sfânt, nedor de mormânt.

Bunica întinde o pâine.
- Să ai.
- Sărumâna. Plecăm. Îmi daţi şi-un chibrit?
- Îţi dau.
Şi mi-a dat, folosit şi uzat.
- Uite şi două linguri, o linguriţă şi două furculiţe.
- Sărumâna.
O uşă mereu se deschide ţipând.
- Ai înţeles?
- Ce?
- Schimb butucul.
- Să-l schimbi.

Prieteni ajunşi prizonieri în durere, bagajele duc la maşini. Tot plouă, e frig. Copilul tăcut, din ochi urmăreşte, rămasul în urmă al unui cămin. Se rupe de stare, îi vine să plângă, şi mama observă dar tace, sperând să nu plângă. Viaţa devine un zero. Povara de nou început ne ridică. O ploaie rece, un vânt mă cuprinde, acelaşi pe care mereu îl tot cânt. Mâinile, tremură şi parcă în sânge tot simt o şoaptă ascunsă...dar tac. Car spre maşini şi pat şi dulap. Nu pot să mai râd, copilul se plimbă, durerea în mamă se naşte ascuns.