Destine căptușite

Visul nu mi-a dat pace toată ziua.
O groapă mare. Şi el cade în ea. Nu poate să fie adevărat, aşa mi-am repetat o zi întreagă. Nu i-am povestit visul. A plecat la muncă de dimineaţă fără să zâmbească sau să facă ceva diferit. Şi-a pupat pe frunte cele trei fete şi a plecat. Inima mi se închidea odată cu trecerea orelor. Câinele devenea agitat, lătra degeaba prin toată curtea. Parcă era nebun. Ochiul stâng se zbătea. Îl închinam. În timp ce dădeam fetelor să mănânce se aude cineva strigând la poartă. Câinele sărea ca turbat, către mama. Oare de ce? O ştia. Sigur a mâncat ceva stricat. E turbat.
- Deschide poarta, Florică.
- O deschid. Taci mă, ce te-a apucat? Marş d-aci, marş măăă. Hai mămică, intră în curte, da ce-i cu matale? Ce-i mămică?
- Florică, hai în casă, hai. Nu mă ţine în lătratul nebunului ăsta. Ce dracu’ are?
- Nu ştiu, da’ parcă nu vrea bre să intri nici în curte şi uite, cum vorbeşti matale cum latră ca apucat.
- Unde sunt fetele?
- În bucătărie, le dădeam să mănânce.
- Da’ soacra unde-i?
- La ea....da’ ce întrebări sunt astea?
- Stai aci, uite pe pat, aşa Florică. Uite de ce am venit...căăă, Florică mamă să fii tare că asta e voinţa Domnului....uite căăă…
- Mămică, ce-i? Spune repede ce-i, că io mor aici.
- Ionel a murit.
Visul mi-a apărut în faţa ochilor. Groapa era adâncă. Ionel a căzut în ea şi nu-l mai vedeam. Apoi pământul după margini aluneca peste el. Erau şi câtiva copaci tăiaţi...În urechi auzeam inima şi restul corpului mă frigea. A murit Ionel....poate că visez acum. Încerc să deschid ochii dar erau deschişi. Să spun ceva, dar ce? Mama mă privea şi spunea ceva că-i vedeam buzele cum se mişcă. Nu o aud. Deodată mi-e somn. Un leagăn plin cu flori se mişca într-o grădină plină cu verdeaţă. Întind mâna spre flori. Nu pot. Mi-e aşa de somn. Soarele mă încălzea şi-l puteam privi.
- Mamiiii, mamiiii, ce are mamiiii?
- Mama doarme?
- Da mamaie, hai, mergeti voi in curte la căţel, hai fuguţa, hai.
- De ce doarme mami, mamaie?
- E obosită şi doarme şi ea, hai, gata, ce atâtea întrebări? Ia mergeţi la câinele ăla şi vedeţi de ce latră. Hai, hai....afară la câine!
Dorm. De ce aud fetele? Visez că dorm şi simt tristeţe în mine. Trebuie să mă trezesc.
- Florică, Florică, lasă prostiile şi hai mamă, hai mamă că ai trei fete de crescut....vai de mine Doamne, vai de mine, ce-ai făcut cu fata mea? Cu ce-a greşit? Of, of, Doamne...
Cu ce-a greşit Dumnezeu? Ce vis e ăsta? Simt cum cineva mă loveşte peste faţă. Să fie soarele? Oare florile? Vreau să dorm. Îmi place lumina...şi uite că o privesc şi ea mă priveşte.
Mama mă spăla cu apă rece pe faţă. Nu mai dorm.
- Ce faci mămică? De ce mă speli?
- Ai leşinat. Hai, fii femeie în toată firea. Ai trei fete de crescut.
Iar aud inima in urechi, sângele dă năvală până în ochi.
- Să nu leşini iar.
- Mamică, ai zis că a murit Ionel?
- Da, am zis. A murit.
- Nuuu, nuuuu, mă minţi, de ce mă minţi ....cum să moară? Nu e adevărat.

Zăpada se aşternuse pe mormânt. Seara se lăsa ca o ceremonie peste corpul întins pe zăpadă. Suspinul devenea ca scos din minţi. Poza de pe cruce zâmbea. Cimitirul avea un timbru ca o pradă, o întrebare fără răspuns, de ce? De păr i se prindea gheaţa. Mâinile scormoneau continuu sub zăpadă.
- Te iubesc, Ionel....te iubesc, Ioneeeeeeeeel....de ce, Doamne, de ceeee????

În timpul privighetorii apa fierbe un destin. Veşnicia are trup de femeie, femeia desprinde lacrimi şi le trece peste cer ca o rugăciune. Evadăm din moarte în viaţă, resturi de stânci le cărăm …