Fără cruce
- De ce vrei să te măriţi?
- Nu vreau, trebuie să mă mărit.
- Nu eşti normală.
- Iar tu nu eşti în locul meu.
- Lasă dragă, nici eu nu o duc super. Toată lumea e săracă. Dar ce faci tu e de condamnat.
- Cine eşti? Dumnezeu? Cu ce drept mă judeci? Ai dat vreodată gândacii de bucătărie, jos din farfurie? Răspunde numai la asta.
- Bleah.
- Da, bleah. Te ridici deasupra mea. Nu ţi-am cerut ajutorul şi nici nu o voi face. Aşa că pe viitor, taci în puii mei şi nu te mai băga.
- Vroiam să te ajut. Uite, mergi la biserică?
- Mă laşi?
- Dumnezeu te ajută să...
- Şi noaptea unde dorm? Ce mănânc? Nu am nimic cu biserica. Hm, câtă distanţă se află între sufletul meu şi zidul bisericii….de fapt aluneci pe ziduri şi speri la o lume mai pură. Nu ştiu de ce-ţi spun toate astea. Tu nu ai gândaci în farfurie, sub pernă, pe masă sub masă…tu ai sfaturi pentru paşii mei spre nicăieri.
- Nu înţeleg ce spui. Îţi place să te victimizezi.
- Du-te la dracu, nu mă arunca în partea opusă a ceea ce sunt de fapt, ori sunt?
- Ok, tac. Când ajunge viitorul tău soţ în ţară?
- Mâine.
- Stai cu el la hotel?
- Sigur. Îţi voi povesti
- Sper să fie bine. Ştii ce faci acum? Te vinzi.
- Aşa, şi?
- Nu e bine.
- Ştiu, ştiu.
Priveam un om bătrân. Avea peste 72 de ani. Diferenţa de vârstă era de 32 de ani. Atingerea lui mă leşina de scârbă. Mutam gândul la viitor, trebuie să fie bine, îl accept, e bine, e foarte bine. Mi-e rău. Mi-e frig. De ce mă tot priveşte? Molfăie des din dinţi. Tuşeşte scurt. Îşi aranjează regulat pantalonii, cămaşa, geanta. E foarte meticulous. Deschide seiful. În seif pune laptopul, o agenda şi telefonul. Mă priveşte lung. Vine spre mine. Mă rog la Dumnezeu să nu mă atingă. Tot la Dumnezeu am ajuns!
- Lady, what now?
- I do not know.
- Can not, you should know!
- Please forgive me. I do not know English very well.
- Is ok. In Belgium one can learn English and Danish. Learn the first time a Danish. Got it?
- Yes, I understand.
Fără cruce omul îşi pierde orientarea. Sub greutatea crucilor adunate se îndoaie universul; stelele cad, timpul adoarme beteag. Ce vreau să fac? Mă las de viaţă? Presimt că nu e bine. Poate mă înşel. Sunt un simplu muritor. Mutilez propria-mi voinţă. Rămân cu ochii închişi nu pentru revenire, ci pentru uitare.
Omenirea a fost invitată să-şi înfigă cuiele în trupul lui Hristos; să-şi topească forţa distructivă în oceanul iertării şi al vindecării.
- Lady, up, go faster, up, up.
Cine mă strigă? Unde sunt? Pentru o clipă am adormit.
- Lady, up, up.
- Ok, ok
Omul cu vocea piţigăiată, ţipa la mine. M-am ridicat şi-am ameţit. M-am spijinit de perete. Unde să mă duc? De ce ţipă? Cât e ceasul? M-am îndreptat spre baie. M-am privit în oglindă şi-am văzut un tragic semn. Nu doream schimbarea.
- Lady, what are you doing? Why look in the mirror?
- I wash my face.
- Do let pee urgently and breakfast.
- Ok.
M-am aşezat pe wc şi am făcut pipi. Senzaţia era alta. De ce simt căldură? Privesc în jos. Făcusem pipi fără să-mi dau chiloţii jos. Am început să plâng. De frică. Ce fac acum? Ce fac?
Aş vrea să pot spune că azi mă îmbăt cu cel mai adânc ocean de iluzii. De ce nu? Suntem atât de jos şi atât de plini cu pământ încât nu poţi iubi decât cu o măsură.
Mai departe de noi nu sunt stelele ci lumea în care trăim, timpul ce-l scurgi într-o apă, rămâi suspendat într-o clipă tăcută şi oarbă şi şchioapă şi slută. Păcatul acesta stingher, te strange de pas efemer, un ochi se închide, suspină, o noapte nebună, sublimă. Pereţii pictaţi cu tine, mi-aruncă un timp în spinare. Atârnă o piatră de gât, un lup mă priveşte mirat, prin ce iaduri mai treci, om stricat. Mă urlă o lună nebună, cuvântul prin iarbă mă creşte.
- Honey, I'm a lawyer.
- Yes, I know
There are big differences between us. We can not be together. I love you, but there is no communication.
- I agree with you. No problem.
Pândeşte fiinţarea pe urme. Limbile metafizice, limbile gândirii, rostul vorbirii, tunet răsunet, vaiet de eu-ri. Eternitate dintr-un eu sunt, adevăr fără timp, fără mine, te supui legii efemerului încercând să descoperi cine eşti tu.
Suntem lucruri din amintiri, degajăm visare, rătăcim rătăcirile noastre, ameţim drumuri rătăcind drumul propriu.
- Nu vreau, trebuie să mă mărit.
- Nu eşti normală.
- Iar tu nu eşti în locul meu.
- Lasă dragă, nici eu nu o duc super. Toată lumea e săracă. Dar ce faci tu e de condamnat.
- Cine eşti? Dumnezeu? Cu ce drept mă judeci? Ai dat vreodată gândacii de bucătărie, jos din farfurie? Răspunde numai la asta.
- Bleah.
- Da, bleah. Te ridici deasupra mea. Nu ţi-am cerut ajutorul şi nici nu o voi face. Aşa că pe viitor, taci în puii mei şi nu te mai băga.
- Vroiam să te ajut. Uite, mergi la biserică?
- Mă laşi?
- Dumnezeu te ajută să...
- Şi noaptea unde dorm? Ce mănânc? Nu am nimic cu biserica. Hm, câtă distanţă se află între sufletul meu şi zidul bisericii….de fapt aluneci pe ziduri şi speri la o lume mai pură. Nu ştiu de ce-ţi spun toate astea. Tu nu ai gândaci în farfurie, sub pernă, pe masă sub masă…tu ai sfaturi pentru paşii mei spre nicăieri.
- Nu înţeleg ce spui. Îţi place să te victimizezi.
- Du-te la dracu, nu mă arunca în partea opusă a ceea ce sunt de fapt, ori sunt?
- Ok, tac. Când ajunge viitorul tău soţ în ţară?
- Mâine.
- Stai cu el la hotel?
- Sigur. Îţi voi povesti
- Sper să fie bine. Ştii ce faci acum? Te vinzi.
- Aşa, şi?
- Nu e bine.
- Ştiu, ştiu.
Priveam un om bătrân. Avea peste 72 de ani. Diferenţa de vârstă era de 32 de ani. Atingerea lui mă leşina de scârbă. Mutam gândul la viitor, trebuie să fie bine, îl accept, e bine, e foarte bine. Mi-e rău. Mi-e frig. De ce mă tot priveşte? Molfăie des din dinţi. Tuşeşte scurt. Îşi aranjează regulat pantalonii, cămaşa, geanta. E foarte meticulous. Deschide seiful. În seif pune laptopul, o agenda şi telefonul. Mă priveşte lung. Vine spre mine. Mă rog la Dumnezeu să nu mă atingă. Tot la Dumnezeu am ajuns!
- Lady, what now?
- I do not know.
- Can not, you should know!
- Please forgive me. I do not know English very well.
- Is ok. In Belgium one can learn English and Danish. Learn the first time a Danish. Got it?
- Yes, I understand.
Fără cruce omul îşi pierde orientarea. Sub greutatea crucilor adunate se îndoaie universul; stelele cad, timpul adoarme beteag. Ce vreau să fac? Mă las de viaţă? Presimt că nu e bine. Poate mă înşel. Sunt un simplu muritor. Mutilez propria-mi voinţă. Rămân cu ochii închişi nu pentru revenire, ci pentru uitare.
Omenirea a fost invitată să-şi înfigă cuiele în trupul lui Hristos; să-şi topească forţa distructivă în oceanul iertării şi al vindecării.
- Lady, up, go faster, up, up.
Cine mă strigă? Unde sunt? Pentru o clipă am adormit.
- Lady, up, up.
- Ok, ok
Omul cu vocea piţigăiată, ţipa la mine. M-am ridicat şi-am ameţit. M-am spijinit de perete. Unde să mă duc? De ce ţipă? Cât e ceasul? M-am îndreptat spre baie. M-am privit în oglindă şi-am văzut un tragic semn. Nu doream schimbarea.
- Lady, what are you doing? Why look in the mirror?
- I wash my face.
- Do let pee urgently and breakfast.
- Ok.
M-am aşezat pe wc şi am făcut pipi. Senzaţia era alta. De ce simt căldură? Privesc în jos. Făcusem pipi fără să-mi dau chiloţii jos. Am început să plâng. De frică. Ce fac acum? Ce fac?
Aş vrea să pot spune că azi mă îmbăt cu cel mai adânc ocean de iluzii. De ce nu? Suntem atât de jos şi atât de plini cu pământ încât nu poţi iubi decât cu o măsură.
Mai departe de noi nu sunt stelele ci lumea în care trăim, timpul ce-l scurgi într-o apă, rămâi suspendat într-o clipă tăcută şi oarbă şi şchioapă şi slută. Păcatul acesta stingher, te strange de pas efemer, un ochi se închide, suspină, o noapte nebună, sublimă. Pereţii pictaţi cu tine, mi-aruncă un timp în spinare. Atârnă o piatră de gât, un lup mă priveşte mirat, prin ce iaduri mai treci, om stricat. Mă urlă o lună nebună, cuvântul prin iarbă mă creşte.
- Honey, I'm a lawyer.
- Yes, I know
There are big differences between us. We can not be together. I love you, but there is no communication.
- I agree with you. No problem.
Pândeşte fiinţarea pe urme. Limbile metafizice, limbile gândirii, rostul vorbirii, tunet răsunet, vaiet de eu-ri. Eternitate dintr-un eu sunt, adevăr fără timp, fără mine, te supui legii efemerului încercând să descoperi cine eşti tu.
Suntem lucruri din amintiri, degajăm visare, rătăcim rătăcirile noastre, ameţim drumuri rătăcind drumul propriu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu