puteai să ucizi


au intrat în mine toți spinii lumii
și oricât de tare strigam sângelui să tacă
îl auzeam în urechi
și-atunci izbeam ochii de cer
ca într-o joacă naivă de copil
după o vreme de trecere
nu mai aud nimic
realitatea a devenit o șoaptă într-un cerc paradoxal
până și dialogul sau reproșul ei din dimineața asta:
- puteai să ucizi cu piatra copilul.
- puteai să nu spui că ăsta-i destinul.

P.S.
…dar vezi? acum tac.
plânsul tău în gât mi-a rămas.
praful intră în mâini rugăciune.
ce  galbenă-i foamea de dor şi de nume!
drum împletit cu alte scenarii,
îmi crește pe frunte pasul tău straniu.


trecutul a rămas o clipă între suflet şi cer. 

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

eu, așchie de nuc