Lupul Alb

Lupul alb


Există o veche tradiţie în ceea ce priveşte lupul, privit cu teamă şi admiraţie de oameni. Cei care se îngrijesc de lupi sunt sub protecţia Sfântului Andrei. Aşa cum Lupul Alb şi Zalmoxis se retrăgeau în Muntele Sacru să privească cu durere în inimi cum geto-dacii vor fi înfrânţi de romani din cauza trădării, aşa mă retrag din calea nenorocului, pentru a putea venera umilinţa oamenilor.
Lacrimile să le ţineţi la locul cel mai de cinste. Sfinţii plâng pentru spaţiul inuman. La răscruci simţi punctele cardinale.
În spatele vieţii urmele paşilor sângerează. Un intrus atârnă în colţul gurii declaraţia de dragoste, aceeaşi pentru toate iubitele. Duc genunchii la gură şi ating tâmplele de teamă că nu le mai simt. Frica tremură prin noroaiele prelinse din miezul zilei în miezul sufletului.
M-am născut în timpul tău fără nume. Pe cine păzeşte raţiunea? În vremea ta vocile-s prea multe, buzele au rol de otrăvire, pământul rămâne ridat şi istoric de bun. Gloria rămâne pe pernă. Valurile rămân amintiri, niciodată atinse devin umbre de vise:

o viaţă rescrisă cu mâna ucisă
lovită - iubită degeaba în vise
de moarte şi rost fără noimă cerşeşte
frumos - demascat în lume păşeşte
dansat şi uitat peste umeri la negru
nebunie - nebună de mână integru
măscărici în băltoace umane, netoţii
unde mă aflu?
un adevăr loveşte în vânt deghizat
o lume vânează un jalnic păcat.,

E apă şi tristeţe lumina ce-o simt. În flori de rugăminţi, o lacrimă se plânge de frig. Un univers pierdut în mâna stângă, trece Dumnezeu în fugă peste sângele nostru. Uităm să recâştigăm culorile, începem basm după basm, căutăm minuni şi fericiri. Nu fericim, nu uimim, nu mergem mai departe. Ne instalăm pe cel mai înalt prag şi ţinem discursul vieţii în fiecare zi. Când plângi, e păcat, când iubeşti, e păcat, cine tace e posac, pe furiş sub pernă un noroc a intrat. Te lupţi cu utopia pe linia continuă, repeţi singur în baie ceva despre gustul prostiei. Jocul vieţii rămâne mascaradă, actorii lustruiesc cu lacrimile piesele altora. O zdreanţă de noapte se lăfăie prin faţa mea palidă. Mă trage de păr, îmi spune printre dinţi, şuierat şi nervos:

de ce te plângi târfă, de ce te plângi hoaţă de vieţi, ai curaj să priveşti moartea în faţă? De ce plângi târfă că nu ai vieţi, eşti o victimă posacă şi proastă! Să taci, auzi, să taci! Erai gata-gata să trăieşti, erai gata - gata să atingi iubirea. Tu să nu te joci cu mine în mijlocul zilei...auzi? să nu te joci.

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

huh, man