viață de catifea

nu te da prea mult cu crema asta făcătoare de minuni
să nu înflorești prea tare că te fură muzele
și-om rămâne noi ăștia muritorii decepționați 
în poziții de oameni fatali, dar proști

citindu-mă îmi dau seama cât sunt de străină
cât de departe sunt de realitate și cât de naivă crezând că mă cunosc
ba să cred că eu chiar exist
și fac dialog monoteist, dadaist, futurist
cu niște idei debarasate de pe mesele zeilor
când eram mică ședeam la masa lor
le mai cădea din gură câte un cuvânt
iar eu îl aranjam cronologic
în cele patru puncte cardinale
Dumnezeu știe de ce

dar uite cum ne compătimim în toamna asta
parcă frunzele s-au așezat flămânde pe trupul gol al fugarului 
și-i cântă galben la ureche

despre următoarea viață de catifea

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

eu, așchie de nuc