viață de catifea

nu te da prea mult cu crema asta făcătoare de minuni

să nu înflorești prea tare că te fură muzele

și-om rămâne noi ăștia muritorii decepționați 

în poziții de oameni fatali, dar proști

citindu-mă îmi dau seama cât sunt de străină

cât de departe sunt de realitate și cât de naivă crezând că mă cunosc

ba să cred că eu chiar exist

și fac dialog monoteist, dadaist, futurist

cu niște idei debarasate de pe mesele zeilor

când eram mică ședeam la masa lor

le mai cădea din gură câte un cuvânt

iar eu îl aranjam cronologic

în cele patru puncte cardinale

Dumnezeu știe de ce

dar uite cum ne compătimim în toamna asta

parcă frunzele s-au așezat flămânde pe trupul gol al fugarului 

și-i cântă galben la ureche

despre următoarea viață de catifea