ah, moarte

...și se rostogoleau luminile reci peste trupul meu. credeam că lanțul acela ruginit, care mi-a cuprins glezna piciorului drept, e din imaginația mea. un urlet stins de lup mă alintă în fiecare noapte. of, verdele! acel verde mă îngână între noapte și zi, verdele suspansului reținut de gorile, care se holbează din noroi la palmele mele, șoaptele mute spuse continuu de moarte, construiesc un zid sisific pe pânza mea.. un actor cu rol mediocru se naște în fiecare dimineață în oglinda la care privesc. spune-mi, zice gândul meu, spune-mi de tine, de iubirile tale, de plânsul tău. nu pot. moartea privește fericită în ochii mei. spune-mi, se roagă gândul meu la alt gând, spune-mi ceva cu voce tare. nu pot. moartea așteaptă cuvântul să-l ucidă, ori să îl ascundă. mă sugrumă de gât tăcerile, mă privește această lume și probabil că mă va judeca pentru lașitate. of, lume tăinuită, nezărit talent epistolar, ce-am mai putea regreta acum în fața sfârșitului?