lăuntrul

un urlet se agață de tine sau tu preferi, cu sinceritate, suferința amintirilor pe care le ai în fața Joanei d'Arc. crucile scot zgomote sâsâitoare. te lași într-o parte și îți legeni viața pe un os. o materie indiferentă, praful, deține rolul suprem. batistele parfumate din mâinile femeilor divorțate, se închid împreună cu un bilet de tren. privești pe geam. viața de afară nu e treaba ta. tremură piciorul a nemângâiere și a singurătate. nici eu nu vreau aplauze. lumina reflectoarelor e un adevăr otrăvit. cel mai fals moment e acela în care îți faci rolul după cum spune regizorul. din motive mediocre am alunecat paradoxal de partea sfârșitului vieții. uite vezi, așa am hotărât eu fără voia ta, așa am sfârșit excelent un lucru mărunt la care toți se închină și-i zic Viață. câtă naivitate trebuie să ai în sânge să te crezi fericit? croind la fiecare pas dorința de pustiu viu te face diferit? țărâna are aripi. ce fierbinte e vântul atunci când îl dorești! frige strâmtoarea valului. stai să mă clatin în țipătul clopotului din ultima zi de duminică. mai ai timp și pentru mine? stai la un pahar cu vin roșu. oricum vrăbiile au plecat. a mai rămas un vultur să-ți râdă în palmă.