pustiise și pustiul

pe străzi urlă
ameninţarea comunicării clonate la pătrat
în triunghiuri și umbre
în clipe alungite cu boturi de lupi
în vieți paradoxale
iar tu fugi ca un nebun
de ochii ascuţiţi
de nopți care-ți intră-n oase
apoi te miri
de ce mărul lui Adam stă în gât

joia te julești în coate
și râzi pansând sufletul
îți zici în barbă ca pentru tine:
- nu putem despărţi ce nu avem
- nici nu putem pierde ce am pierdut
- nu putem fixa ce n-am priceput
- axa sufixului nostru jonglează între tu și mine

duminica, în mărul discordiei, am desenat un șarpe

am început să urlu:
sunt Evaaaa și nu-mi sunt ochii ascuțiți
sunt oarbă și mută ca stânca din oceanul acesta rece
mâine sunt în viaţă 
dar tu mamă să nu întrebi de anotimpul meu
că nimeni nu-ți va răspunde
m-am domolit în marginea asta de lume
unde nimeni nu mă știe

pe străzi umblă un suflet clonat la pătrat
nimeni nu fuge
nu știe
nu…