tăcerea e urâtă

puteai să-mi lași frica la ușă
iar eu gândeam că-i un cadou
mereu ți-am spus cu palmele la gură 
că timpul e o cursă nebună
puteai să-mi lași vântul de seară
ca o nevoie de bântuire în oasele goale
puteai să-l imiți pe Quijote
apoi mă păcăleai cu trei crini furați din curtea spitalului
să ne lovim cu lanțul de nimicuri îmi spui
să lăsăm sângele pe frunze îți spun
să privim lașitatea cum ne cuprinde ne spune prietenul
și toți să stăm pe un pod
măsurând distanța până la apă

linia vieții ne-a rămas doar un punct
ca o poruncă îți vine să aștepți și-apoi să te duci
acolo unde nimeni nu știe cum e
dar vezi tu
tăcerea a devenit urâtă
iar cântecul ei ne șade între coaste
precum o mireasă cu mâna întinsă
așteptând inelul de o viață

puteai să-mi lași frica la ușă
apoi să fugi cu palmele la gură
iar eu să mă dau cu viața de pereți
până când un alt vânt de seară
mi-ar fura gândul

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

huh, man