nebunii

o jumătate de infinit 

în partea bună a cercului

se rostogolește împreună cu mine

în mansarda vieții

acolo am pus la uscat firele de iarbă

culese de pe tâmplele tale

bila a intrat la apă

s-a maturizat într-un ochi de ocean

pe rechini nu-i interesează

jocul de glezne

trosnesc în sânge închipuiri apocaliptice

și ploaia a devenit o insistență flămândă

parafrazând nebunia în curtea lui Erasmus

faraonul așteaptă înțelept

praful uitării

a rămas loc liber pe ultima treaptă

în dreapta lui soarele a blestemat un oraș

am să mă întind puțin

și-am să mă prefac  piramidă