am plagiat

am plagiat plânsul femeii, dar și fericirea ei
m-am pomenit că plagiez natura
ba eram furtună, ba eram ploaie, ba eram ninsoare, eram…
apoi când a venit vremea iubirii am iubit

dar am văzut că multi oameni au iubit

am fugit de mine undeva departe
am cărat de speranțe și de vise într-un geantă veche
căram de mine și de nopți 

și de buzunarele mele rupte

am plagiat libertatea doar o secundă
sângele m-a durut și fruntea a început să-și sape vremurile
l-am rugat pe Dumnezeu:

-fă-mă din nou, dar din alt lut
-fă-mă mută și fără mâini
-să nu-mi pot scrie gândul acesta nebun
-fă-mă cu inimă rea, fă-mă haină
-fă-mă Doamne, din nou, dar din alt lut

și Dumnezeu m-a făcut, dar lutul era același
pentru că mi-am plagiat propria naștere
mută și fără mâini
inima, sângele, durerea, vremurile, anotimpurile până și fruntea asta săpată de vremuri
erau tot ale mele
din cealaltă eu din care murisem

aveam același vis de o mie de ani:
- ce este poezia? spune-mi! hai, spune-mi! de ce taci? fatăăă, nu am veșnicia unei ore de literatură. de ce dracului taci? ce e poezia? spuneeee
nu puteam și nu știam ce răspuns să-i dau fără ca el să nu semene cu alt răspuns dat cândva de cineva. dacă îl nimeream? trebuia să merg la închisoare pe viață, turiștii să arunce cu pietre în mine și apoi șerpii să-mi țină loc de pătură în celulă

acum sunt mută și fără mâini. scriu poezie prin puncte. în praf le scriu. cu talpa piciorului.
nu pentru mine, ci pentru sufletul ăsta nebun care-mi fierbe
mă sparge pe interior în coloane
tot atâtea la număr ca tabelul lui mendeleev

pescarul bătrân are dovezile existenței 

în fântâna mea din dublin
și-apoi judecățile pot suferi alte plângeri canonice

am plagiat propria mea viață
iar acum privesc o zăpadă neagră
cum aranjează șerpi la poarta cimitirului