savurații durerilor

Poezia nu canalizează doar tristețea în noi sau din noi. Cred că e vorba de o libertate prea mare a durerii. O luăm cu noi peste tot. Uneori o așezăm prea sus de frica lăcomiei fericirilor pe care nu le putem accepta. E adevărat că sentimentele mușcă dintr-un loc, iar locul acela devine spaimă. Câtă libertate ne-ar trebui să înțelegem că lucrurile simple nu se găsesc în preocupări complicate? Știm să ne rostogolim pe drumuri consumate cu speranța că mai găsim un fir de aur care să ne împlinească. Suntem savurații durerii până la îngheț.