omul mergea

omul mergea în urma valului
credea că spuma e ruptă din rai
că apa i se prinde de glezne ca viața de sânge
mai credea că durerea se prinde de alge și rămâne pe fundul oceanului
dar liniștea l-a orbit
și gândul i s-a rătăcit
iar acum caută sărmanul 
o scară de împrumut
repetând continuu ”cine să renunțe la viață?” 

P.S. plânsul rabdă pofta pământului. palmele duc rugi cenușii:  mai stăm, mai gândim, plângem, cerem unui om să-nțeleagă că o noapte, un taler, o piatră, un cerc, să ne umble prin viață fără mister.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ce tare mă strânge blana asta de lup

demenții

mi-a rămas o noapte în gât