Jurnalul, Paler și-o alunecare

 n-am mers niciodată pe două cărări
dar gările le știu
toate seamănă cu Paler
parcă îl văd la gara din Ploiești Vest
într-o vară sufocantă
cum stătea pe peron discutând cu un bărbat
și tare mult m-am bucurat
că în sfârșit am în fața ochilor
pe omul care a vorbit cu îmblinzitorii cobrelor

în jurnal am scris pe fugă o părere despre... o părere alunecoasă
pe care nu o pot defini fiind doar o părere
ea fuge ori stă pe loc
seamănă într-un fel cu bila ta
ori cu noaptea spartă în ziua următoare
citește-mi acum părerea din jurnalul meu de azi:


nu mi-am dorit să suport greutatea pământului și nici măcar nu mi-am închipuit că se poate realiza asta, dar astăzi privind în gol un alt gol, mi-am dat seama ce greu îmi e spatele. picioarele se adânciseră într-un izvor. mâinile căutau merele verzi în copacul bătrân din curtea bunicii. părul dansa pe valurile mării dintr-o vară anume. tâmplele se odihneau pe nucul sub care mâncam, alături de câinele ce-mi păzea copilăria. iar acum? gura tace trecutul și sărută fiecare „te iubesc”. cu toate acestea simt greutatea pământului în mine. ca o durere. lasă-mă să-mi scutur viața. făcându-te fără de mine, îți vei aminti că am fost o părere.

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

huh, man